Calendarul evenimentelor, 20 ianuarie – selecțiuni

 

EVENIMENTE INTERNE

 

– Senat

* Pitești: Şedinţa comună a Comisiilor juridice ale Senatului României şi Parlamentului Republicii Moldova – la Hotel Ramada, Sala de Conferinţe Diamond (19 – 22 ian.)

 

– Ministere

* În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Ministerul Afacerilor Interne organizează dezbaterea publică pe tema proiectului Ordonanței Guvernului pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Evenimentul va avea loc, de la ora 9:00, și va fi organizat în sistem mixt. Astfel, persoanele interesate pot lua parte la dezbatere online sau fizic – în limita locurilor disponibile, la sediul M.A.I.

* Ministerul Educaţiei organizează două webinare cu scop informativ pentru directorii de colegii, licee, licee tehnologice, şcoli profesionale, palate și cluburile copiilor care vor să depună proiecte în cadrul apelului competitiv pentru „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităţilor de învățământ secundar superior, a palatelor şi cluburilor copiilor”, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – Componenta C15 Educaţie. Vor fi discutate aspecte privind modalitatea de depunere a proiectelor în cadrul acestui apel, fiind prevăzută, de asemenea, o sesiune de întrebări şi răspunsuri în vederea clarificării eventualelor dificultăţi identificate de solicitanţi. Directorii unităţilor de Învățământ secundar superior de stat şi particulare acreditate, directorii palatelor şi cluburilor copiilor pot participa la unul dintre cele două webinare, în funcţie de repartizarea pe judeţ, după cum urmează:

  • Webinar 1, dedicat beneficiarilor din judeţele: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, organizat de la ora 10:00 — Zoom Meeting: https://us06web.zoom.us/j/87201046312?pwd=TXRkWXdLSDVyM3V3WVBxR1pvWGYzdz09 (Meeting ID: 872 0104 6312 / Passcode: 093896)
  • Webinar 2, dedicat beneficiarilor din judeţele: Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Mun. Bucureşti, organizat de la ora 12:00 — Zoom Meeting: https://us06web.zoom.us/j/89598831339?pwd=WTBIdFYx011GRmp2bWtmYzITN29qUTO9 (Meeting ID: 895 9883 1339 / Passcode: 373994)

* Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice, Traian Hristea, a reprezentanților Agențiilor ONU în România – Anna Riatti, Reprezentantul Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), Caroline Clarinval, Reprezentant al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Pablo Zapata, Reprezentant al Agenției Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) și  Mircea Mocanu, șeful Biroului Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), în vizită de curtoazie – la sediul MAE

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 75 milioane lei

* Jud. Prahova: Ministrul Economiei, Florin Spătaru, efectuează o vizită de lucru la Salina Prahova, zona industrială a oraşului Băicoi, şi la Camera de Comerţ şi Industrie Ploieşti. Din program:

  • ora 12:00 – Întâlnire cu reprezentanţii mediului de afaceri; conferinţă de presă susţinută la Camera de Comerţ şi Industrie Prahova – la Sala Europa, Str. Cuza Vodă, nr. 8

* Elveția: Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu participă, în perioada 19 – 20 ianuarie, la Forumul Economic Mondial (‘World Economic Forum’), la Davos-Klosters. Şeful diplomaţiei române a fost invitat la eveniment de Preşedintele Forumului, Borge Brende, fost ministru al afacerilor externe al Norvegiei. Din programul zilei:

  • În acest context, şeful diplomaţiei române va participa, în data de 20 ianuarie, în calitate de vorbitor principal, la dezbaterea cu tema „A New Helsinki for the World”, alături de omologii săi din Slovenia (ministrul de externe Tanja Fajon), Kuweit (ministrul de externe Salem Abdullah Al-Jaber Al-Sabah), Pakistan (ministrul de externe Bilawal Bhutto Zardari) şi de preşedintele consiliului director al Freedom House, Jane Harman, dezbaterea fiind moderată de redactorul şef al Foreign Affairs, Daniel Kurtz-Phelan. În cadrul dezbaterii, ministrul român va aborda elemente de interes privind evoluţiile geopolitice actuale şi necesitatea consolidării dialogului la nivel global în materie de securitate. Totodată, în cadrul sesiunii tematice, şeful diplomaţiei române va prezenta poziţia ţării noastre cu privire la imperativul întăririi ordinii internaţionale bazate pe reguli şi al respectării principiilor de drept internaţional

 

– Partide

* Sibiu: Conferinţă de presă susţinută de europarlamentarul USR Nicu Ştefănuţă – ora 16:00, în Biroul Europarlamentar din Str. Turnului, nr. 12

* Vaslui: Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, participă la Conferinţa Judeţeană de alegeri a PSD Vaslui – ora 16:00; conferinţă de presă – ora 18:00, la Sala Sporturilor

 

– Culte, Biserică

* În cadrul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor în București (18-25 ian.) cu tema „Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi judecata…” (Is 1,17), la Biserica Reformată Calvineum, Str. Luterană nr. 13 bis, cuvântul de învăţătură este ţinut de Biserica Romano-Catolică – ora 17:00

 

 

 

 

– Administraţie

* Arad: Şedinţa Consiliului Local Municipal Arad – ora 13:00

* Satu Mare: Şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Satu Mare – ora 12:00

* Timișoara: Declaraţie de presă susţinută de prefectul judeţului Timiş, Mihai Ritivoiu – ora 12:00

 

– Social

* Institutul Naţional de Statistică şi Biblioteca Academiei Române organizează conferinţa „Îmbătrânirea populaţiei rezidente, un fenomen greu de oprit” – ora 11:00, în Amfiteatrul Bibliotecii Academiei Române, la sediul din Calea Victoriei nr. 125

* Sinaia: British Council organizează în perioada 20 – 23 ianuarie iniţiativa pentru tineri „Stronger Together Social Cohesion Romania”. Aceasta constă într-un atelier de 3 zile şi se adresează tinerilor refugiaţi ucraineni din ţara noastră, cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani. 55 de tineri ucraineni ajunşi în România în urma războiului au fost selectaţi pentru a participa la proiect. Scopul atelierului este, pe de o parte, de a înţelege nevoile socio-emoţionale ale tinerilor refugiaţi şi de a facilita integrarea lor în România, iar pe de altă parte, de a crea punţi de întâlnire şi oportunităţi de a se conecta cu diferite organizaţii din România, ale căror iniţiative includ proiecte comunitare şi activităţi de tineret

 

– Economic

* Institutul Naţional de Statistică publică date privind:

  • Puterea de cumpărare în România comparativ cu statele membre ale Uniunii Europene în anul 2021 – date semidefinitive
  • Cifra de afaceri în serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor (noiembrie 2022)
  • Cifra de afaceri în comerţul cu ridicata (noiembrie 2022)

* Staţia „Complex Comercial Titan”, aferentă tramvaielor liniilor 19, 27 şi 40, va fi suspendată temporar pe ambele sensuri, începând de vineri, de la ora 12:00 şi până la finalizarea lucrărilor care se desfăşoară la Pasajul suprateran de la intersecţia Bd. Theodor Pallady cu Str. Nicolae Teclu

 

– Academie

* Iași: Reprezentații Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași, împreună cu cei ai Departamentului de Etnologie din cadrul Academiei Române, Filiala Iași organizează dezbaterea multidisciplinară „Lemnul în cultura tradițională”, primul eveniment din seria de activități propuse cu scopul evidențierii rolului pe care patrimoniul cultural imaterial îl are în modelarea sustenabilă a mediului natural, punct central al strategiei actuale a ONU și UNESCO – ora 10:00, eveniment transmis online pe pagina de Facebook a Centrului Județean al Culturii Tradiționale Iași. La aceeași dată, se va deschide și expoziția temporară „Lemnul în cultura tradițională” la sediul CJCPCT Iași, la etajul II al Casei Muzeelor Iași – Str. Vasile Alecsandri nr. 6

 

– Învățământ, Cercetare

* Elevii vor intra de vineri, după finalizarea cursurilor, într-o minivacanţă prilejuită de sărbătorirea Unirii Principatelor Române (24 ian.) şi nu vor face cursuri luni şi marţi. Cursurile vor reîncepe miercuri. Următoarea vacanţă, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, este programată în perioada 6 – 26 februarie. Programele „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se vor desfăşura între 27 februarie şi 16 iunie, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe nu se planifică în acelaşi interval de cursuri

 

 

– Istorie

* Jud. Botoșani: Cu prilejul zilei de 24 ianuarie – Mica Unire, elevi de la Liceul „Demostene Botez” Truşeşti, în parteneriat cu Ansamblul folcloric „Flori de Busuioc” Truşeşti, Parohia Buhăceni şi Primăria Truşeşti vor derula, la Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” Botoşani, proiectul educaţional ”Românii, Cuza şi Unirea, unitate şi credinţă!’. Manifestarea va fi găzduită începând cu ora 10:00 de Filiala nr. 2 – Griviţa a bibliotecii

* Brăila: Dezbaterea cu tema „164 de ani de la Unirea Principatelor Române” (24 ianuarie 1859 – 24 ianuarie 2023) – ora 9:00, la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” Brăila. Organizator: Muzeul Brăilei „Carol I” – Secția Istorie Modernă și Contemporană. Coordonatori: Viorica Preda, muzeograf – Secția Istorie Modernă și Contemporană și prof. Emelina Moraru, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” Brăila. Participă elevi și profesori ai liceului partener

* Constanța: Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi Societatea de Ştiinţe Istorice din România-filiala Constanţa, organizează, de la ora 11:00, în Aula ‘Vasile Canarache’ (‘Ovidiana’) a MINAC, simpozionul dedicat primei etape a realizării României Mari, Unirea Principatelor Române – 24 ianuarie 1859. Simpozionul va fi moderat de dr. Lavinia Dumitraşcu – Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa – şi de asistentul ei, Luca Voinea, elev al Şcolii gimnaziale nr. 22 ‘I.C. Brătianu’

* Dej: Primăria Municipiului Dej prin Muzeul Municipal Dej (MMD) organizează, începând cu ora 10:00, evenimente dedicate Unirii Principatelor Române din ianuarie 1859. Din program:

  • Deschiderea unei mici expoziții de fotografii și documente dedicată Unirii Principatelor Române, ce va putea fi văzută în holul Librăriei muzeului
  • Tot de la ora 10:00, în Sala Multimedia a muzeului dejean va rula minidocumentarul, producție a TVR, „Unirea Principatelor Române din 1859”. Minidocumentarul este al doilea episod din proiectul „Unirile Românilor”, proiect dedicat Centenarului Marii Uniri, în care Radu Găină şi echipa lui își propun un documentar dedicat Unirii Principatelor Române din 24 ianuarie 1859
  • Totodată, de la ora 12:00, tot în Sala Multimedia se va derula un simpozion cu tematica „Micii Uniri”, simpozion prezentat de către prof. Albinetz Constantin

* Piteşti: Simpozion – 164 de ani de la Unirea Principatelor Române, eveniment organizat de Muzeul Judeţean Argeş

* Suceava: În perioada 20 ianuarie – 26 februarie, la Muzeul de Istorie din Suceava va fi deschisă expoziţia temporară 24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române, dedicată împlinirii a 164 de ani de la Unirea Munteniei cu Moldova din 24 ianuarie 1859. Expoziţia cuprinde obiecte din colecţiile Muzeului Naţional al Bucovinei, constând din documente şi câteva din piesele originale care se păstrează la Muzeul de Istorie din Suceava şi care au aparţinut domnitorului şi soţiei sale, doamna Elena. Piesele provin din vechile colecţii ale Muzeului oraşului Fălticeni, de unde au fost transferate în anul 1980 la Muzeul Judeţean Suceava. Vor fi expuse panouri cu imagini semnificative referitoare la măreţul act al Unirii din anul 1859

 

– Cultură

* Orchestra Naţională Radio, dirijorul finlandez Kalle Kuusava şi flautistul Matei Ioachimescu prezintă un concert extraordinar cu selecţiuni din „Evgheni Oneghin”, „Carmen” şi „Lacul lebedelor” – ora 19:00, la Sala Radio. Concertul va fi transmis live pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – şi live online, pe site-urile celor două posturi de radio

* Violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga desfășoară, în perioada 15 – 27 ianuarie, un proiect cultural complex dedicat împlinirii a 350 de ani de la nașterea și, respectiv, a 300 de ani de la moartea celei mai importante personalități a culturii umaniste din spațiul românesc – filosoful, istoricul, scriitorul, compozitorul, omul politic și omul de știință Dimitrie Cantemir, ilustru precursor al iluminismului românesc și recunoscută personalitate a culturii europene. Astfel, sub titlul „Trei Secole de Muzică Românească – de la Cantemir la contemporani”, Diana Jipa și Ștefan Doniga au demarat în data de 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, un turneu de 5 recitaluri camerale, fiecare moment muzical fiind precedat de câte o conferință pe tema vieții și activității ilustrului personaj istoric celebrat, conferințe susținute de personalități ale crecetării istorice românești. Proiectul este organizat de Asociația Culturală Innovarte cu finanțarea Ministerului Culturii și cu parteneriatul postului Radio România Muzical, al Muzeului Național de Istorie a României din București, al Universității Naționale de Muzică din București și al instituțiilor care găzduiesc evenimentele incluse în proiect. Din program:

­• Vineri, 20 ianuarie, de la ora 18:00 – Evenimentul are loc la Sala „Constantin Silvestri” a Universității Naționale de Muzică din București

* Spectacolul de operă „Trubadurul” de Giuseppe Verdi, în regia lui Mario de Carlo, conducerea muzicală Iurie Florea – ora 18:30, la Opera Naţională Bucureşti. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Teatrului Mic prezintă:

  • de la ora 18:30 – spectacolul Legături Primejdioase, traducerea Irina Velcescu, regia artistică Cristi Juncu, muzica Ada Milea, cu: Florin Piersic Jr., Diana Cavallioti, Alina Rotaru, Cezar Grumăzescu, Ana Bianca Popescu, Silvana Mihai, Rodica Mandache, Beatrice Peter, Ionuţ Vişan – la sala Atelier, str. Constantin Mille nr.16
  • de la ora 19:00 – spectacolul Regina Maria, regia Ştefan Lupu, scenografiea Ana Cântăbine, cu Simona Mihăescu – la sala Studio

* Editura Humanitas prezintă, de la ora 19:00, în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, o discuție pe care Dana Jalobeanu o va purta cu Ioana Costa și Grigore Vida pe tema volumului său, „Spectacolul filozofiei. Cum citim Scrisorile lui Seneca”

* Teatrul Metropolis prezintă premiera spectacolului „În largul mării”, de Slawomir Mrozek, în regia Celinei Nițu, unul dintre cele 4 proiecte câștigătoare din cadrul programului Start, dedicat tinerilor creatori de teatru – ora 19:00. Scenografia: Maria Ivan. Cu: Alexandru Munteanu, Alexandru Mirea, Florin Galan, Alexandru Făiniși, Mihai Dulea (20 – 21 ian.)

* Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu” susţine un concert sub bagheta dirijorului său principal, Gabriel Bebeşelea, de la ora 19:00, pe scena Ateneului Român. Marele pianist britanico-australian Sir Stephen Hough va apărea într-un program cu muzică de Johannes Brahms, compus din Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră şi Cvartetul cu pian nr. 1, aranjat pentru orchestră de Arnold Schoenberg

* Premiera în cinematografele din România a comediei „Taximetriştii”, regia Bogdan Theodoru Olteanu, după un scenariu de el și Adrian Nicolae, o producție Bold Film Studio în co-producție cu Tangaj Production și Avanpost Media, cu sprijinul MediaCom, Mindshare, Wavemaker Romania, House of Media, Superbet, Ariston Group, Speed Taxi, Flavors și BGS, în colaborare cu Primăria Capitalei. Imaginea filmului este semnată de Marius Apopei, montajul este realizat de Tudor Popescu, iar muzica originală îi aparține lui Spike

* A treia ediţie a proiectului-concurs „Excentrip”, dedicat artiştilor vocali cu a(p)titudini muzicale atipice, curajoase, excentrice, ia startul astăzi, 20 ianuarie, câştigătorii urmând să fie anunţaţi în luna martie. Concursul organizat de LUNAtech SOUND are trei etape: faza de înscrieri direct în concurs şi preselecţia; faza finală – Live Act (filmarea audio-video asigurată de organizator) şi jurizarea, urmată de acordarea premiilor

* Premiera în România a peliculei „Babylon”, regia Damien Chazelle, un film-fluviu, intransigent, cu Margot Robbie şi Brad Pitt în distribuţie, un omagiu adus libertăţii de la începuturile industriei de la Hollywood

* Filmul documentar „Phoenix. Har/Jar” în regia lui Cornel Mihalache, un proiect realizat în 2022 de Televiziunea Română prin Casa de Producţie TVR, va putea fi văzut pe marile ecrane din Bucureşti şi din ţară de astăzi, 20 ianuarie

* Alba Iulia: De la ora 18:00, în Sala de Lectură a Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba va avea loc prima întâlnire din acest an a Seratelor bibliotecii, un proiect al Consiliului Judeţean Alba şi al Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Asociaţia „Sfânta Maria Magdalena”. Tema întâlnirii este „Despre libertate”, iar schimbul de idei, simţiri şi opinii va fi completat de momente muzicale şi de lectură

* Arad: Lungmetrajul „Vârfuri și abisuri“ (Magasságok és mélységek), va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad, de la ora 19:00, intrarea fiind liberă

* Brăila: Muzeul Brăilei „Carol I” organizează o serie de manifestări cu tema „Brăila – 655 de ani de la prima atestare documentară”, care se vor desfăşura la sediul Muzeului Brăilei „Carol I” (Piaţa Traian, nr. 3), sala „Regele Ferdinand şi Regina Maria”, începând cu ora 11:00. Activităţile cuprinse în program sunt:

  • Prezentarea obiectului lunii: Privilegiul comercial acordat braşovenilor de către Vladislav Vlaicu la 20 ianuarie 1368 (faximil)
  • Deschiderea expoziţiei foto-documentare Brăila, Baltă şi Dunărea
  • Lansări de carte: Analele Brăilei, serie nouă, an XXI, nr. 21; Analele Brăilei, serie nouă, an XXII, nr. 22; Istros, XXVII; Istros, XXVIII; Necropolele preistorice de la Brăiliţa, în zona Dunării de Jos/ Onouă abordare, The Prehistoric Necropolises from Brăiliţa în the Lower Danube Region. A New Approach, editori: Valeriu Sârbu, Cristian Schuster; Ion N. Dianescu, De vorbă cu mine însumi, editor: Ghena Pricop; Ionuţ Iamandi, De comunişti am fugit, peste comunişti am dat

* Cluj-Napoca: Asociaţia Brickenburg şi Muzeul Etnografic al Transilvaniei organizează, în perioada 20 – 22 ianuarie, o expoziţie cu lucrări reprezentând peisaje şi scene specifice iernii realizate din elemente LEGO (R), prin care încearcă să suplinească lipsa zăpezii din acest sezon rece. Tradiţionala Expoziţie de Iarnă a Asociaţiei Brickenburg, organizată în colaborare cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, îşi aşteaptă vizitatorii, la sediul muzeului, pe Str. Memorandumului nr 21. Evenimentul se adresează tuturor categoriilor de vârstă şi aduce în atenţia publicului construcţii originale realizate din elemente LEGO(R) de membri ai Asociaţiei Brickenburg, precum şi modele oficiale impresionante prin dimensiuni sau vârstă

* Iași: Orchestra simfonică și Corul academic „Gavriil Musicescu”, cele două ansambluri ale Filarmonicii Moldova, vor susține, începând cu ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților un Concert vocal-simfonic, sub bagheta dirijorului Adrian Morar. Dirijorul corului: Consuela Radu-Țaga. Solistă – Raluca Știrbăț (pian)

* Oradea: Revista Familia, în colaborare cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, organizează, de la ora 17:00, în Sala Amfiteatru a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”, o întâlnire culturală aparte: în cadrul seriei Conferințele Familia va fi prezent unul dintre cei mai importanți istorici și analiști politici ai Estului european, specialist în evoluțiile din spațiul ex-sovietic și în regimul Putin, Armand Goșu, care va susține conferința Ucraina – 11 luni în Infern. Totodată, va fi lansată și cartea sa cea mai recentă, apărută la Editura Polirom la sfârșitul anului trecut, „Putin, obsesia imperiului”. Evenimentul se va încheia printr-un dialog deschis cu publicul prezent și cu o sesiune de autografe

* Piteşti: Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 16 – 20 ianuarie, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile. Programul zilei:

  • Simpozionul cu tema ,,Eminescu”, susținut de membri ai Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere “Basarab I” din județul Argeș, sub îndrumarea președintelui col. (rtr.) Ilie Stoica, eveniment care se va desfășura de la ora 11:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții

* Sibiu: Muzeul Cinegetic „August von Spiess” vă găzdui lansarea albumului „Vânătoarea de altădată, cărți poștale și documente vechi”, de Laurențiu Constantinescu și Ion Doru Poiană – ora 14:00, Str. Școala de Înot, nr. 4. Albumul a apărut sub egida Editurii Constant din Sibiu și este bilingv: român-german

* Sibiu: Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu susţine concertul educativ sub conducerea muzicală a dirijoarei Dalma Toadere Kovacs – ora 10:00 şi 11:00, la Sala Thalia. Acesta este recomandat copiilor cu vârste între 5 şi 10 ani. Proiectul „Arca lui Noe” îşi propune să familiarizeze copiii cu repertoriul clasic, prin asocierea instrumentelor cu diferite animale îndrăgite de cei mici sau cu fenomene ale naturii, bazându-se pe puterea muzicii de a evoca imagini

* Timișoara: Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul Timișoara, condusă de maestrul Radu Popa, are un invitat special – clarinetist român, stabilit acum în Germania, Tibor Reman va urca pe scena Sălii Capitol, de la ora 19:00. Sub bagheta dirijorală a maestrului Radu Popa vor putea fi ascultate Invitaţie la vals de Carl Maria von Weber, Concertul pentru clarinet şi orchestră nr.1 în fa minor, op. 73 tot de Weber şi Simfonia nr. 9 – Din lumea nouă de Antonin Dvoŕák

* Tulcea: Dublă lansare de carte ale volumelor intitulate „Pelerin prin amintirile apei. Volum omagial Olimpiu Vladimirov”, dedicat memoriei poetului tulcean Olimpiu Vladimirov (9 ianuarie 1942 – 12 august 2017), şi  „Alma Littera. Antologia literară a concursurilor Panait Cerna şi Valentin Şerbu”, ambele volume fiind publicate la editura Ex Ponto, Constanţa – ora 16:00, la Casa Avramide. La eveniment participă Aneta Vladimirov, soţia poetului Olimpiu Vladimirov, care a oferit gratuit drepturile de utilizare a operei acestuia pentru realizarea volumului omagial

* SUA: Reprezentanţele ICR din lume sărbătoresc Ziua Culturii Naţionale (15 ian.). Programul zilei:

  • ICR New York organizează a doua reprezentaţie în SUA a recitalului de poezie eminesciană şi muzică ‘Life & Love’ cu actorul Vlad Ivanov şi compozitorul şi percuţionistul Lucian Maxim – la Washington, D.C.

 

– Sport

* Are loc o conferinţă de presă organizată de Federaţia Română de Handbal cu ocazia semnării unui parteneriat – ora 12:00, la sediul FRH

* Au loc meciuri în etapa a 22-a a Superligii de fotbal:

  • FC Universitatea Cluj – FC Voluntari – ora 16:30, pe Cluj Arena din Cluj-Napoca
  • FC Rapid Bucureşti – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – ora 20:00, pe Stadion Rapid-Giuleşti din Bucureşti

* Se desfăşoară Cupa României la polo pe apă masculin, ediţia 2022/2023 – în Bazinul Otopeni

  • CSU Oradea – CS Politehnica Cluj-Napoca – ora 9:00
  • CS Sportul Studenţesc – ACS Hello Sport – ora 10:15
  • CSM Oradea – CS Dinamo Bucureşti – ora 11:30
  • CSA Steaua BA Bucureşti – CS Rapid Bucureşti – ora 12:45
  • semifinala I – ora 18:15
  • semifinala II – ora 19:30

* Se dispută un meci din etapa a 17-a a Ligii Naţionale de baschet masculin: CS Municipal 2007 Focşani – CSM CSU Oradea – ora 16:00, la Sala „Mihai Viteazul” Bucureşti

* Au loc meciuri în Erste Liga la hochei pe gheaţă:

  • Dunaujvarosi Acelbikak – ACSH Gheorgheni – ora 19:30
  • Budapest Jegkorong Akademia HC – Corona Braşov – ora 19:40

* Ankara/ Sofia: Selecţionatele de volei Under-17 ale României evoluează în preliminariile Campionatului European 2023

  • feminin: România – Bulgaria – ora 14:00, la Ankara
  • masculin: România – Bulgaria – ora 20:00, la Sofia

 

 

– Diverse

* Seria filatelică dedicată Zodiacului Chinezesc se îmbogăţeşte cu o nouă emisiune de mărci poştale ce are ca subiect semnul zodiacal al anului 2023, Iepurele de apă. Pasionaţii de maximafilie pot achiziţiona la rândul lor o carte poştală maximă care completează în chip fericit emisiunea ce va fi introdusă în circulaţie vineri, 20 ianuarie, Anul Nou Chinezesc debutând duminică, 22 ianuarie. Semnul zodical, Iepurele, este ilustrat, într-o grafică elaborată, de cifrele anului 2023.  Timbrul emisiunii are valoarea nominală de 11 lei. Emisiunea va fi disponibilă de astăzi, în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store/

 

– S-a întâmplat într-o zi de 20 ianuarie

* Acum 758 de ani (1265) era convocată, la Palatul Westminster din Londra, o adunare a „stărilor” la care, alături de baroni, participă, pentru prima oară, câte doi cavaleri din fiecare comitat şi doi reprezentanţi ai oraşelor mai importante. Aceasta avea să fie întrunirea primului Parlament din lume, organizat în Anglia de Simon Montfort (1208-1265), conte de Leicester

* Tot într-o zi de 20 ianuarie, acum 143 de ani (1880) apărea, la Bucureşti, revista „Literatorul” (până în 1919, cu perioade de întrerupere şi schimbări de titlu), sub conducerea poetului Alexandru Macedonski. În ianuarie 1991, apare seria nouă a revistei „Literatorul”, fondată de scriitorul Marin Sorescu

* Cu 81 de ani în urmă (1942), la conferinţa de la Wannsee (suburbie a Berlinului), hitleriştii au adoptat planul privind exterminarea evreilor din Europa

* Acum 76 de ani (1947) secretarul Departamentului de Stat al SUA, James F. Byrnes, semna, la Washington, Tratatele de pace cu România, Italia, Ungaria şi Bulgaria (după cea de-a doua conflagraţie mondială)

* În urmă cu 66 de ani (1957), la Bucureşti, a avut loc premiera filmului „Moara cu noroc”, în regia lui Victor Iliu, după nuvela omonimă a lui Ioan Slavici; în distribuţie: Geo Barton, Constantin Codrescu, Ioana Bulcă

* Acum 62 de ani (1961) avea loc ceremonia de învestitură în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii, a lui John Fitzgerald Kennedy (JFK), acesta depunând jurământul în fața Capitoliului. La alegerile prezidenţiale din 8 noiembrie 1960, J.F. Kennedy (1917 – 1963) a fost ales al 35-lea președinte al SUA, cu cea mai mică diferență din istorie – circa 112.000 de voturi, devenind cel mai tânăr preşedinte american până la acel moment, iar soția sa, Jacqueline devenea, la rândul ei, cea mai tânără Primă Doamnă a Statelor Unite, la vârsta de 31 de ani. La data învestirii oficiale în funcție, Kennedy a rostit discursul inaugural al mandatului său prezidenţial, care deși a durat doar 15 minute, a rămas ca unul dintre cele mai dinamice discursuri din istorie, prin celebrele sale cuvinte: „Flacăra a trecut la o nouă generație de americani. Vom plăti orice preț pentru a asigura succesul libertății. Nu vă întrebați ce poate face țara pentru voi, ci ce puteți face voi pentru țară”. Deși a ocupat funcția de președinte timp de mai puțin de trei ani, mandatul său scurt a coincis cu apogeul războiului rece, iar mandatul său a fost marcat de unele dintre cele mai mari crize și provocări ale secolului al XX-lea

* Cu 42 de ani în urmă (1981) avea loc eliberarea a 52 de ostatici americani, diplomați și angajați ai ambasadei SUA, reținuți la Ambasada de la Teheran (Iran). În urma unor negocieri îndelungate, mediate de Algeria, cei 52 de ostatici americani au fost eliberați și aduși la baza din Wiesbaden, Germania de Vest. Pe 4 noiembrie 1979, adepți ai ayatollahului Ruhollah Khomeini, majoritatea studenți, au luat cu asalt Ambasada SUA la Teheran și au sechestrat zeci de cetățeni americani. Astfel a început criza americano-iraniană, care a provocat ruptura relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, continuând și astăzi să influențeze politica din regiune. Pe fondul revoluției islamice din Iran, studenții islamiști au fost susținuți de mulțimea supărată, partizanii revoluției islamice preluând fără dificultate controlul asupra ambasadei americane. Studenții au declarat că acțiunea lor este un gest de protest față de hotărârea autorităților americane de a-i permite accesul în Statele Unite fostului lider al țării, Șah Mohammad Reza Pahlavi, din considerente umanitare – pentru tratarea cancerului. Regimul Khomeini a propus SUA un schimb de ostatici, cerând extrădarea fostului şah. În consecință, Pahlavi s-a refugiat în Egipt, unde a murit de cancer. Criza ostaticilor americani a durat însă 444 de zile, cei 52 de diplomați și angajați ai ambasadei SUA fiind eliberați abia în 1981

* Cu 33 de ani în urmă (1990) apărea, la Bucureşti, primul număr al Revistei „22”, editată de Grupul pentru Dialog Social. Revista a primit acest nume în amintirea zilei de 22 decembrie 1989, când Nicolae Ceauşescu a părăsit clădirea Comitetului Central cu un elicopter; primul redactor-şef, scriitorul Stelian Tănase

* Acum 27 de ani (1996) au avut loc primele alegeri generale libere, organizate vreodată în teritoriile palestiniene autonome – Cisiordania, Fâşia Gaza şi Ierusalimul de Est. Yasser Arafat (1929-2004) a fost ales preşedinte al Autorităţii Naţionale Palestiniene (a depus jurământul, în această calitate, la 12.II.1996)

* Cu 24 de ani în urmă (1999) câteva mii de mineri din Valea Jiului (plecaţi spre Bucureşti la 18 ianuarie, pentru a protesta faţă de intenţiile Guvernului de a închide unele mine din zonă) străpung dispozitivul forţelor de ordine (poliţişti, jandarmi şi gardieni publici) în dreptul localităţii Costeşti (la 8 km de oraşul Horezu), neputând fi opriţi din drumul lor spre Capitală

* Acum 12 ani (2011) România a aderat la Convenţia pentru înfiinţarea Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). Acordul semnat la această dată permite ţării noastre să participe la unele programe europene de cercetare tehnologică foarte importante, dar şi să trimită candidaţi pentru selecţia periodică de astronauți a ESA. Acordul a fost ratificat prin Legea nr. 262 din 7 decembrie 2011

* Acum 9 ani (2014) avea loc accidentul aviatic din Munţii Apuseni, când un avion utilitar, care efectua o cursă umanitară deplasându-se spre Oradea pentru o operaţie de prelevare de organe pentru transplant, s-a prăbuşit, din cauza vremii nefavorabile, în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba; accidentul s-a soldat cu doi morţi – pilotul Adrian Iovan (n. 1958) şi studenta la Institutul Medico-Militar Aurelia Ion (n. 1990) – alţi patru pasageri şi copilotul fiind răniţi

* Cu doar 2 ani în urmă (2021) democratul Joe (Joseph R.) Biden a fost învestit ca cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, devenind la 79 de ani (n. 1942), cea mai în vârstă persoană care ocupă această funcție. Biden a depus jurământul în faţa judecătorului John Roberts, şeful Curţii Supreme, pe o Biblie de la Douay-Rheims, de familie, veche de 127 de ani, pe care a depus jurământul la toate învestirile din cariera sa politică. Democratul Joe Biden, a primit din partea americanilor peste 81,2 milioane de voturi în alegerile din noiembrie 2020, cele mai multe pe care un candidat le-a obţinut în istoria Statelor Unite. La nivelul electorilor, el s-a impus cu 306 voturi, față de 232 primite de republicanul și contracandidatul său Donald Trump. După două campanii fără succes pentru Casa Albă, în 1988 şi 2008, el a devenit vicepreşedinte în administraţia Barack Obama, şi a deţinut această funcţie între 2009 şi 2017. În februarie 2020, el şi-a anunţat intrarea în cursa pentru a deveni candidat democrat la alegerile prezidenţiale din noiembrie. La ceremonia de la Capitol Hill (Washington D.C.), organizată cu măsuri speciale de protecţie şi securitate, au participat, din partea fostei administraţii, vicepreşedintele Mike Pence. La eveniment au fost prezenţi foştii preşedinţi americani Barack Obama, George W. Bush şi Bill Clinton. În cadrul aceleiași ceremonii, Kamala Harris a devenit prima femeie vicepreședinte a Statelor Unite

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Cuv. Eftimie cel Mare (Calendarul Creştin-Ortodox 2023; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– 1800: S-a născut scriitorul Costache Bălăcescu; a scris fabule, epigrame, epistole şi satire, fiind unul dintre primii autori satirici români (m. 1880)

 

– 1818: A murit Dimitrie Ţichindeal, preot, cărturar, fabulist şi traducător; a luptat, alături de C. Diaconovici-Loga şi M. Nicoară, pentru consolidarea şcolilor româneşti din Banat; în 1812 a întemeiat prima şcoală pedagogică românească, numită Preparandia din Arad (n. 1775) – 205 ani

 

– 1872: S-a născut Ştefan Popescu, pictor şi desenator, unul dintre întemeietorii societăţii „Tinerimea artistică”; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (m. 1948)

 

– 1877: S-a născut Ştefan Petică, poet, prozator, dramaturg, sociolog, traducător şi publicist; G. Călinescu l-a numit „întîiul simbolist declarat şi veritabil” din România (m. 1904). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 22.I.1877

 

– 1908: A murit Dumitriu (Dimitrie) Ollănescu-Ascanio, poet, prozator şi dramaturg; a tradus din Victor Hugo şi Horaţiu; lungă carieră diplomatică (ministru plenipotenţiar la Istanbul, Viena şi Atena); membru titular al Academiei Române din 1893, vicepreşedinte al acestui for (1898-1900; 1903-1906) (n. 1849) – 115 ani

 

– 1918: S-a născut Ion Frunzetti, poet, eseist, traducător, critic şi istoric de artă (m. 1985) – 105 ani

 

– 1922: S-a născut compozitorul Teodor Bratu, autor de opere şi muzică de cor (m. 2015)

 

– 1928: S-a născut geologul şi profesorul universitar Dan P. Rădulescu; cercetări asupra mineralelor din rocile vulcanice; membru titular al Academiei Române din 1993, vicepreşedinte al acestui for (1994-1998) – 95 de ani

 

– 1930: S-a născut interpretul de muzică populară Achim Nica (m. 2012)

 

– 1935: S-a născut compozitorul francez de origine română Mihai Mitrea-Celarianu (m. 2003)

 

– 1952: S-a născut prozatorul Petru Cimpoeșu

 

– 1954: S-a născut Vladimir (Vlad) Conta, pianist şi dirijor

 

– 1973: A murit Alexandru Constantin (Codin) Mironescu, filosof, eseist, poet, romancier, critic de teatru, memorialist, publicist, chimist şi profesor; figură proeminentă a grupării spirituale a „Rugului Aprins” de la Mănăstirea Antim, a fost închis în temniţele comuniste cinci ani şi cinci luni (n. 1903) – 50 de ani

 

– 1984: A murit Johnny Weissmüller, înotător de performanţă şi actor american de film (seria „Tarzan”) de origine română; a obţinut 5 medalii olimpice de aur (1924-1928); este primul om din lume care a înotat suta de metri în mai puţin de un minut; a deţinut 67 de recorduri ale lumii (n. 1904)

 

 

– 2009: A murit antrenorul de handbal Eugen Trofin; ca antrenor al echipei naţionale masculine de seniori a României a câştigat două titluri mondiale, în 1964 şi 1970; două medalii olimpice: una de argint, la Jocurile Olimpice de vară din 1976 şi una de bronz, la Jocurile Olimpice de vară din 1972; şi o medalie de bronz la Campionatul Mondial Universitar din Suedia (1963); a antrenat şi echipa naţională de tineret a României şi Universitatea Bucureşti (n. 1931)

 

– 2010: A murit Vasile Cojocaru, actor, profesor și poet (n. 1950)

 

– 2012: A murit pictorul, restauratorul şi profesorul Constantin Blendea (n. 1929)

 

– 2016: A murit actriţa Ioana Citta Baciu (n. 1936)

 

– 2020: A murit colonelul Marius-Cristian Cîrlan, paraşutist şi alpinist militar, jurnalist (corespondent la săptămânalul „Observatorul militar”, la emisiunile „Ora Armatei” – Radio România Actualităţi şi „Pro Patria” – TVR 1; autorul proiectului „Steaua TV”, prima televiziune online a unui club sportiv din România); şi-a dedicat viaţa şi cariera militară promovării educaţiei fizice şi sportului în Armata României şi a sportului de mare performanţă din cadrul Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, al cărui comandant a fost din 2019 (n. 1972)

 

– 2021: A murit Luminiţa Constantinescu, critic muzical şi realizator de emisiuni de televiziune şi radio, în special a celor dedicate operei; redactor la Radiodifuziunea Română (1972 – 1979), redactor, realizator (1979 –1990), redactor şef adjunct şi producător (1990 – 1999) la Televiziunea Română; a organizat concerte cu public, a realizat filme artistice tv., cicluri radiofonice („Biografii muzicale”, „Zig-Zag muzical”, „Al treilea gong”, „Seară de operă”, „Amfiteatrul artei lirice”, „Vernisaje lirice”), cicluri de emisiuni tv. („Vă place opera?”, „Quo vadis opera?”, „Opera – încotro şi cum?”), portrete TV; a identificat tinere voci de operă, pe care le-a lansat şi le-a promovat (n. 1949)

 

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Întâlnire a oficialilor UE din domeniul sănătății pentru a revizui controalele Covid asupra călătorilor din China

 

– Kiev: Secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić va participa online la o conferință internațională pentru a marca cea de-a 5-a aniversare a Curții Supreme a Ucrainei cu tema „Implementarea statului de drept: rolul Curții Supreme în condiții moderne”

 

– Berlin: Cancelarul german, Olaf Scholz primeşte vizita preşedintei Greciei, Katerina Sakellaropoulou

 

– Chicago: Discurs al secretarului de stat al SUA Antony Blinken la Universitatea din Chicago

 

– Senegal: Vizita secretarului Trezoreriei SUA, Janet Yellen (20 – 21 ian.)

 

– Davos, Elveția: Președintele Forumului Economic Mondial, Børge Brende prezintă concluziile pe măsură ce întâlnirea de patru zile se apropie de sfârșit

  • Masă rotundă despre economia globală, cu Kristalina Georgieva (FMI), Christine Lagarde (BCE), ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire

 

– Madrid: Președintele Guatemala, Alejandro Giammattei, se întâlnește cu premierul spaniol, Pedro Sanchez

 

– Helsinki: Ministrul de externe finlandez Pekka Haavisto se întâlneşte cu ministrul danez pentru afaceri externe Lars Lokke Rasmussen

 

– Belgrad: Emisarii UE și SUA se vor afla la Belgrad și Pristina, ca parte a eforturilor de normalizare a relațiilor dintre Serbia și Kosovo

 

– Haga, Țările de Jos: Declarații ale judecătorului-șef și ale procurorului Curții Penale Internaționale pentru anul 2023

 

– Manila, Filipine: Conferință de presă a oficialităților americane și filipineze la finalul dialogului strategic bilateral

 

– Washington DC: Marșul anual al oponenților avortului

 

– Caracas: Conferință de presă a opoziției din Venezuela

 

– Rafat, Teritoriile palestiniene: Manifestație a palestinienilor împotriva construcției unei noi colonizări israeliene lângă Ramallah

 

– Ouagadougou: Manifestație împotriva prezenței franceze în Burkina Faso

 

– Sankt-Petersburg, Rusia: Audiere în procesul unui artist arestat pentru că a denunțat ofensiva din Ucraina

 

– Berlin: Cea de-a 87-a ediţie a expoziţiei internaţionale „Săptămâna Verde 2023” (Grune Woche) (20 – 29 ian.)

 

 

– Conakry, Guineea: Sunt comemorați 50 de ani de la asasinarea lui Amílcar Cabral, fondatorul Partidului African pentru Independența Guineei-Bissau și a Capului Verde (PAIGC)

 

– Italia: Formaţia italiană de rock Maneskin lansează un nou single intitulat „Rush”

 

– Emiratele Arabe Unite: Supercupa Argentinei va avea loc pentru prima dată în afara ţării, la Abu Dhabi, când Boca Juniors va primi replica lui Racing Club

 

– Kitzbühel, Austria: Schi alpin – Cupa Mondială masculină, etapa Kitzbühel (20 – 22 ian.)

 

– Cortina d’Ampezzo, Italia: Schi Alpin – Cupa Mondială Feminin, etapa Cortina d’Ampezzo (20 – 22 ian.)

 

– Italia: Este programată cursa masculină de sprint de la Anterselva, din Cupa Mondială de biatlon

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1775: S-a născut André-Marie Ampère, matematician şi fizician francez; unul dintre întemeietorii electromagnetismului (m. 1836). NOTĂ: Unele surse menționează naşterea la 22.I.1775

 

– 1798: A murit Christian Cannabich, compozitor, violonist şi dirijor german (n. 1731) – 225 de ani

 

– 1813: A murit scriitorul german Cristoph Martin Wieland, personalitate de seamă a iluminismului (n. 1733) – 210 ani

 

– 1823: S-a născut Madách Imre, poet şi publicist ungar; renumit pentru poemul său dramatic „Tragedia Omului” (m. 1864) – 200 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a nașterii 21.I.1823

 

 

– 1873: S-a născut Johannes Vilhelm Jensen, prozator, poet şi eseist danez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1944; a fost unul dintre creatorii literaturii daneze moderne (m. 1950) – 150 de ani

 

– 1875: A murit pictorul şi gravorul francez Jean-François Millet (n. 1814)

 

– 1891: S-a născut Misha Elman, violonist american de origine rusă (m. 1967)

 

– 1894: S-a născut compozitorul american Walter Piston (m. 1976)

 

– 1896: S-a născut George Burns, actor comic, scenarist şi producător american de film; numeroase apariţii în emisiuni radiofonice şi de televiziune (m. 1996)

 

– 1900: A murit John Ruskin, scriitor, critic de artă şi sociolog englez (n. 1819)

 

– 1906: S-a născut (la Smyrna, actualmente Izmir, Turcia) Marco Aristotel Onassis, armator grec, unul dintre cei mai bogaţi oameni din secolul al XX-lea, supranumit şi „Grecul de Aur” (m. 1975)

 

– 1907, 20.I/2.II: A murit chimistul rus Dmitri Mendeleev; a descoperit legea periodicităţii şi a ordonat (1869) elementele chimice într-un tabel, numit sistemul periodic al elementelor, care-i poartă numele (n. 1834)

 

– 1920: S-a născut regizorul italian de film Federico Fellini, unul dintre maeştrii cinematografiei mondiale (m. 1993)

 

– 1922: S-a născut Graham William Stark actor, comediant, regizor şi fotograf englez (m. 2013)

 

– 1924: S-a născut Yvonne Loriod, compozitoare şi pianistă franceză (m. 2010)

 

– 1925: S-a născut Ernesto Cardenal, poet şi preot catolic, considerat al doilea poet important din Nicaragua, după Rubén Darío (m. 2020)

 

– 1926: S-a născut actriţa americană de teatru şi film Patricia Neal; în 1964 a obţinut un premiu „Oscar” pentru rolul din filmul „Hud”, de Martin Ritt, în care a jucat alături de Paul Newman (m. 2010)

 

– 1930: S-a născut astronautul și inginerul american Edwin Eugene Aldrin Jr., cunoscut, mai ales, sub numele de Buzz Aldrin; a făcut parte din primul echipaj uman care a aselenizat, la 20.VII.1969, fiind al doilea om care a păşit pe Lună, după Neil Armstrong; după retragerea din forţele aeriene, face echipă cu scriitorul de romane ştiinţifico-fantastice John Barnes, alături de care a scris câteva romane

 

– 1938: A murit Émile Cohl, desenator, regizor şi producător francez de film, pionier al filmului de animaţie (n. 1857) – 85 de ani

 

– 1946: S-a născut David Lynch, producător, regizor, compozitor şi scenarist american de film

 

– 1951: S-a născut dirijorul şi compozitorul ungar Ivan Fischer

 

– 1957: A murit atletul american James Connolly, câştigător al primei medalii de aur la Jocurile Olimpice Moderne din 1896 (de la Atena) (n. 1865)

 

 

– 1973: A murit (asasinat) Amílcar Lopes da Costa Cabral, inginer agricol din Guineea-Bissau, intelectual și poet, revoluționar, intelectual și diplomat; a fost unul dintre cei mai importanți lideri anticoloniali ai Africii; Cabral a condus mișcarea naționalistă din Guineea-Bissau și Insulele Capului Verde și războiul de independență care a urmat în Guineea-Bissau; a fost asasinat la data de 20 ianuarie 1973, cu aproximativ opt luni înainte de declarația unilaterală de independență a Guineei-Bissau; a fost profund influențat de marxism, devenind o inspirație pentru socialiștii revoluționari și pentru mișcările de independență națională din întreaga lume (n. 1924) – 50 de ani

 

– 1993: A murit actriţa americană de film Audrey Hepburn (n. 1929, la Bruxelles/Belgia) – 30 de ani

 

– 2012: A murit Etta James (nume real: Jamesetta Hawkins), cântăreaţă americană de blues şi jazz şi R&B (n. 1938)

 

– 2013: A murit poeta japoneză Toyo Shibata (n. 1911) – 10 ani

 

– 2014: A murit dirijorul şi muzicianul italian Claudio Abbado; fost director muzical la Scala din Milano, la Opera de Stat din Viena şi director artistic al Orchestrei Filarmonice din Berlin (n. 1933)

 

– 2014: A murit producătorul american de film James Jacks (n. 1948)

 

– 2015: A murit Edgar Wilmar Froese, artist german, pionier al muzicii electronice, cunoscut ca membru fondator al trupei de muzică electronică „Tangerine Dream” (n. 1944)

 

– 2016: A murit scriitoarea şi jurnalista franceză Edmonde Charles-Roux (n. 1920)

 

– 2018: A murit Paul Bocuse, bucătar francez, expert în gastronomie și autor de cărți de bucate; cunoscut ca „Tatăl artei culinare din Franța”; în 1987 a lansat prima ediţie a unei competiţii culinare menite să descopere şi să promoveze tinerele talente din gastronomie; în prezent, „Bocuse D’or” este echivalentul Jocurilor Olimpice în materie de gastronomie şi cea mai riguroasă competiţie gastronomică din lume (n. 1926) – 5 ani