Coaliția de guvernare ia în discuție să crească plafonul venitului lunar de la 2.000 la 3.000 de lei pentru acordarea ajutorului financiar de 1.400 de lei pentru plata căldurii

Coaliția de guvernare ia în discuție să crească plafonul venitului lunar de la 2.000 la 3.000 de lei pentru acordarea ajutorului financiar de 1.400 de lei pentru plata căldurii, a anunțat astăzi premierul Nicolae Ciucă.

El a precizat că totul depinde de modul în care vor fi folosite cele 2,2 miliarde de euro destinate acestui sprijin financiar alocat persoanelor vulnerabile.

Nicolae Ciucă: În funcție de modul în care vom putea să folosim acea sumă stabilită de 2,2 miliarde de euro și, încadrându-ne în acești bani, în funcție de modul în care se alocă banii pentru alte obiective și nu se cheltuiesc, categoriile sociale pentru care luăm în calcul sunt cele în funcție de venituri./cpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 ianuarie