Ascultă la București FM și vezi la TVR Eurovision ești tu!, podcastul despre concurenții Selecției Naționale!

„Cine sunt concurenții Selecției Naționale Eurovision?, „Ce experiență au? sau „De unde vin?… sunt doar câteva dintre întrebările pe care și le pun fanii celei mai importante competiții muzicale internaționale organizate de EBU (European Broadcasting Union). Pe 11 februarie, în cadrul show-ului Selecţiei Naţionale a Eurovision 2023, exclusiv prin votul publicului, va fi desemnată piesa câștigătoare care va reprezenta România la cea de-a 67-a ediție a Eurovision Song Contest.

Pentru o mai bună prezentare a concurenților, trei jurnaliști cu experiență, din Televiziunea Română și Radio România, prin București FM, Laura Fronoiu, Marius Popa și Răzvan Petre, vor realiza o serie podcast #eurovisionestitu în care vor afla răspunsurile întrebărilor legate de fiecare concurent în parte, vor analiza melodiile aflate în Selecția Națională și vor dezbate provocările unei competiții internaționale de o asemenea amploare.

Așadar, începând de astăzi, fiecare episod al podcastului #eurovisionestitu va putea fi urmărit pe toate mediile. De luni până vineri, de la ora 12:35 în emisiunea Ore deschise pe 98,3 FM cât și în livestream pe pagina de Facebook București FM, pe platformele de podcast ale TVR și pe canalul de Youtube al Televiziunii Române.

Primul artist invitat al podcastului #eurovisionestitu este Andrei Duțu, urmand ca fiecare dintre ceilalti 11 concurenți să se destăinuie fanilor Eurovision prin intermediul TVR și București FM.

„Acest proiect este un pas înainte în experiența mea la Eurovision. Spre deosebire de relatările în direct sau de știrile pe care le fac frecvent despre ESC, podcastul îmi oferă posibilitatea de a construi în profunzime, nu doar în volum. Alături de Marius Popa și Răzvan Petre, vom creiona portretul fiecărui concurent pe îndelete, pentru că formatul ne permite o paletă mult mai largă de culori și nuanțe, iar rezultatul final va fi mult mai ofertant pentru fanii concursului, spune Laura Fronoiu.

De aproape 10 ani, Laura Fronoiu nu a ratat nicio ediție Eurovision. Prezentă la fața locului, a transmis în direct cele mai importante știri pentru Televiziunea Română. Și pentru colegul ei de televiziune, Marius Popa, Eurovision este o pasiune, iar de cinci ani a urmărit și a transmis știri despre competiția muzicală internațională.

„Eurovision 2023 este cu totul special. Este anul în care publicul are bagheta de dirijor. Este un lucru așteptat și necesar, din punctul meu de vedere. Eurovision a fost întotdeauna despre bucuria de a fi împreună, uniți de muzică și de oamenii care strălucesc pe scenă. Însă ca mesajul să ajungă la public este necesar să îi cunoaștem ceva mai bine. Să ne lase să intrăm în lumea lor, sä ne conectăm cu muzica pe care o fac. Asta este misiunea noastră, la podcast, descoperim omul din spatele artistului, povestea din spatele muzicii și ne bucurăm de magia Eurovision, a adăugat jurnalistul TVR Marius Popa.

Vocea lui Răzvan Petre ne însoțește la radio de 17 ani, dar realizatorul București FM e pasionat de Eurovision de mai mult timp. Ca jurnalist și playlist manager al postului public de radio nu a ratat nicio melodie intrată în competiție. Mai mult, e de tradiție ca artiștii din Selecția Națională Eurovision să fie invitați și în emisiunile Radio România.

„Invitaţia TVR de a vorbi cu și despre concurenții Eurovision anul acesta mă onorează şi sunt foarte bucuros că mă voi afla în fața camerelor alături de Laura și de Marius, într-un proiect pe care cu toții îl realizăm cu mândrie. Pentru orice om pasionat de media și de muzică, Selecţia Naţională a concursului Eurovision este o provocare. Mă bucur că sunt parte din proiect în acest an și sper că experiența jurnalistică și cunoștintele mele despre muzică și Eurovision să reușească să țină publicul cu sufletul la gură. Este pentru prima dată când sunt implicat într-un astfel de concept pentru radio, dar și pentru televiziune și sper ca această premieră să fie doar începutul unui lung șir de povești frumoase! Doresc succes tuturor concurenţilor şi inspirație la vot publicului!, spune jurnalistul de radio Răzvan Petre.

În finala Selecției Naționale ESC 2023 s-au calificat 12 piese muzicale: Call on Me – Deiona, No Time for Me – Andrada Popa, Take you Home – Ocean Drive, Puppet – Amia, Statues – Andrei Duțu, D.G.T. (Off and On) – Theodor Andrei, Lele – Steven Roho x Gabriella x Formaţia Albatros, Bla Bla Bla – Aledaida, Faralaes – Adriana Moraru, Hai vino – Maryliss, JaxMan Bad&Cool și Periniţa mea – Andreea D Folclor Orchestra.

Eurovision Song Contest 2023 va avea loc în Marea Britanie, țară care va organiza evenimentul în numele Ucrainei, din cauza războiului declanşat de Rusia. Semifinalele sunt programate pentru zilele de 9 şi 11 mai, iar finala, pe 13 mai 2023.

(Serviciul  Comunicare  și  Relații  Publice – 24 ianuarie 2023)