Informare de presă – Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (I.N.H.G.A)

Posibile depășiri ale cotelor de atenție pe râuri din sudul și estul țării

În cursul acestei dimineți, hidrologii I.N.H.G.A. au actualizat Codul galben, reducând valabilitatea acestuia cu 12 ore.

Astfel, în intervalul 27.01.2023 ora 10:00 – 28.01.2023 ora 12:00, sunt posibile depășiri ale cotelor de atenție pe râurile din bazinele hidrografice:

  • Vedea – afluenţii aferenţi sectorului situat în aval de stația hidrometrică Văleni (judeţele: Olt, Argeş şi Teleorman);
  • Argeş – afluenţii aferenţi sectorului situat în aval de stația hidrometrică Malu Spart – amonte stația hidrometrică Budeşti (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi Călăraşi);
  • Râurile din Dobrogea (judeţele: Tulcea şi Constanţa).

În acest context, există riscul producerii de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, ca urmare a scurgerilor importante pe versanţi, torenţi şi pâraie.

De asemenea, menționăm că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din judeţul Constanţa.

Deoarece există riscul creșterii rapide a nivelului apei, recomandăm vigilență sporită în cazul desfășurării unor activități expuse la inundații.

În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice, vom reveni cu informații.

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (I.N.H.G.A)

Relații cu Presa, e-mail: birou.presa@hidro.ro

Website: www.hidro.ro

Facebook: https://www.facebook.com/inhga/

RADOR – 27 ianuarie