Meteorologii au emis atenționări de vreme rea, iar câteva sectoare de drum sunt închise din cauza viscolului

Până sâmbătă dimineață, județele Vrancea, Buzău și zona de munte a județelor Prahova, Dâmbovița și Argeș sunt sub cod portocaliu de ninsori abundente și viscol, iar Dobrogea, Muntenia, Carpații Meridionali și o parte din Moldova, sud-estul Transilvaniei, Carpații Orientali se află sub cod galben de cantități însemnate de precipitații sub formă de ploaie și ninsoare, viscol și intensificări ale vântului. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, din cauza zăpezii viscolite, ca măsură preventivă, a fost închisă circulația pe Drumurile Naționale 2N, 23A și 23B din județul Vrancea, între localitățile Bogza și Dumbrăveni, Gologanu și Bordeasca și, respectiv, între Măicănești și Ciorăști, dar și pe DN 22 între localitățile Râmnicu Sărat – Băile, din județul Buzău. Circulația rutieră este închisă și pe Drumul Județean 713, sectorul Cabana Dichiu – intersecție drum de acces Cabana Piatra Arsă. Au fost situații în care câteva TIR-uri au derapat și au blocat tronsoane de drumuri. Peste 30 de echipe de intervenție de la compania care asigură distribuția electrică în județele Prahova, Buzău, Dâmbovița, Galați și Vrancea au fost mobilizate pentru a interveni la problemele apărute din cauza viscolului. Raportările de peste zi indicau zeci de mii de consumatori fără electricitate. Salvamontiștii din Vâlcea au intervenit pentru a recupera patru persoane, între care și un copil de un an și șapte luni, care au rămas cu autoturismul blocat în zăpadă pe drumul către Cabana Cozia. Poliția Rutieră face apel la conducătorii auto să circule prudent și să aibă autovehiculele echipate pentru condiții de iarnă./abranescu/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 ianuarie)