Новини українською мовою – Război în Ucraina (RRI)

Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru. 

1) La 11 luni de la declanşarea războiului din Ucraina, în România sunt peste  40.000 de copii refugiaţi, însă foarte puţini sunt înscrişi în şcolile de la noi din ţară. Raportul Guvernului privind eforturile şi realizările României în domeniul asistenţei umanitare a refugiaţilor arată că, până în prezent, peste 3 milioane de cetăţeni ucraineni au trecut graniţele României de la declanşarea conflictului din ţara vecină. Din aceştia, puţin peste 100.000 de cetăţeni ucraineni s-au stabilit temporarîn România, iar 47.000 sunt copii. În ceea ce priveşte datele referitoare la refugiaţii care s-au angajat în România, numărul lor depăşeşte cu puţin 5.000, a declarat consilierul de stat Mădălina Turza.

Două milioane şi jumătate de cetăţeni au primit sprijn direct din partea statului român. Până în prezent, în România au fost alocate 565 de milioane de euro pentru gestionarea crizei umanitare a refugiaţilor ucraineni, din care 200 de milioane de euro au provenit de la parteneri internaţionali.

În domeniul muncii, peste 1.000 de refugiaţi au primit consiliere şi orientare în ceea ce priveşte angajarea şi s-au organizat 5 târguri de locuri de muncă, iar Guvernul va încerca să vină cu soluţii în 2023, pentru a încuraja angajarea refugiaţilor. În ceea ce priveşte educaţia, există peste 3.000 de copii ucraineni înscrişi ca audienţi. Aproape 1.000 de copii sunt înscrişi ca elevi în sistemul de învăţământ şi mai multe mii de copii au participat la activităţi extraşcolare în sistemul românesc de educaţie. Dorim să încurajăm înscrierea copiilor şi sunt lucruri la care ne gândim şi urmează să venim cu măsuri, a spus Turza. Ceea ce a împiedicat înscrierea copiilor în şcolile româneşti este faptul că guvernul ucrainean nu recunoaşte studiile efectuate în România şi în niciun alt stat european şi tocmai de aceea se lucrează la rezolvarea acestei situaţii, a adăugat sursa citată.

Cifrele oficiale arată că în ultimele 11 luni s-au implicat peste 1.500 de autorităţi locale şi 300 de organizaţii neguvernamentale în furnizarea de sprijin direct refugiaţilor din Ucraina. S-au modificat ori s-au adoptat peste 200 de legi pentru gestionarea persoanelor strămutate, iar 6 Mministere s-au implicat în planul naţional de măsuri pe termen mediu şi lung.

2) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.

Radio România Internaţional