Fostul general NATO, Petr Pavel, a fost ales preşedinte al Republicii Cehe

Fostul general NATO, Petr Pavel, a fost ales drept viitorul preşedinte al Republicii Cehe. Un susţinător ferm al NATO şi al Uniunii Europene, el va fi învestit în luna martie. Numeroase voci au susţinut că cehii nu ar alege niciodată pe cineva care a petrecut atâta timp în uniformă pentru a le fi şef de stat. Dar Pavel este şi un liberal, el favorizează căsătoriile între persoane de acelaşi sex, susţine adoptarea monedei euro în Republica Cehă, aşadar are valori liberale şi a afirmat că această victorie este una a adevărului, a onoarei şi a demnităţii./aionita/avladucu

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 29 ianuarie )