Ministerul Finanţelor va lansa o nouă emisiune de titluri de stat Tezaur

Ministerul Finanţelor va lansa de mâine până pe 23 februarie o nouă emisiune de titluri de stat Tezaur, destinată exclusiv populaţiei. Titlurile, cu dobânzi anuale între 7,2 şi 8%, au valoarea nominală de 1 leu. Ele vor putea fi cumpărate atât online, de către persoanele înregistrate în Spaţiul Privat Virtual, cât şi de la unităţile Trezoreriei Statului şi Poştei Române. Fondurile astfel obţinute vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice. Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans, iar veniturile obţinute de cetăţeni de pe urma lor sunt neimpozabile./mnecula/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 februarie