Revista presei internaționale – 2 februarie 2023

„Putin nu este nebun, ci doar extrem de rațional” – declarația aparține fostului președinte francez, François Hollande, și a fost făcută în cadrul unui interviu acordat versiunii europene a publicației americane Politico. “Dispune de propriul mod de a gândi și, în acest context, el este gata să apeleze la forță”. Aceeași publicație își concentrează atenția și asupra premierului ungar, Viktor Orbán, dar comentariile sunt legate întrucâtva tot de Rusia lui Vladimir Putin. “În prezent, e un Afganistan”, ar fi declarat Orbán, citat de Politico, el făcând referire la Ucraina. “Vladimir Putin nu va pierde, iar timpul este de partea Rusiei”, ar fi susținut premierul ungar, care ar fi subliniat totodată că, cităm, “Ucraina e țara nimănui”.
După cum putem observa așadar, Ucraina și războiul lansat de Rusia în această țară continuă să rămână pe prima pagină a ziarelor străine. Informațiile sunt diverse, uneori chiar se fac pronosticuri, dar o soluționare a conflictului rămâne încă departe. Să răsfoim însă și alte ziare. “Aliații occidetali, inclusiv Statele Unite, afirmă că nu vor trimite avioane de război în Ucraina, dar o serie de oficiali de la Pentagon opinează că, în cele din urmă, președintele Biden va aproba asemenea livrări”, subliniază americanul The Washington Post. Apoi, citat de The New York Times, “președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, afirmă că o serie de baraje ale artileriei ruse și o recentă concentrare de trupe rusești în bazinul Donbas ar putea însemna începutul unei noi ofensive a Moscovei în Ucraina”.
Ziarele rusești au însă și ele propriile comentarii în privința războiului din Ucraina. Izvestia anunță că “Statele Unite intenționează să trimită în Ucraina temutele bombe de calibru mic lansate de la sol, cunoscute sub inițialele GLSDB, care ar avea o rază de acțiune de 150 kilometri și ar putea fi folosite în bombardarea Crimeii”. “Am auzit încă o dată că Rusia trebuie să se oprească, Rusia trebuie să plece, după care totul va fi bine”, ar fi declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, citat de ziarul Kommersant. “Occidentul dorește ca Rusia să fie înfrântă or, Moscova nu este pregătită pentru o asemenea discuție”. Iar ziarul Pravda comentează eventuala candidatură a președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, la președinția României. Ziarul afirmă că “moldovenii și-ar spune că, în timp ce Rusia este blocată în Ucraina, e timpul să rezolvăm problema Moldovei”. Potrivit celor de la Pravda, “eventualitatea pare a fi înaintată și de președintele PSD, Marcel Ciolacu, și de fostul premier român, Victor Ponta”. Dar, citată tot de Pravda, senatoarea Diana Șoșoacă ar fi declarat că “Sandu și-a vândut țara lui Soros”. “De ce ar avea nevoie NATO de Republica Moldova, dacă nu pentru a o atrage în conflict?”, exclamă senatoarea Șoșoacă, citată de același ziar.
Și, dacă estul Europei este îngrozit de un posibil război, în Occident, Franța și Marea Britanie sunt zguduite de proteste. “Începând din data de 31 ianuarie, 1.272.000 de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta față de planurile guvernului vizând majorarea vârstei de pensionare”, titrează cotidianul francez Le Monde, citând surse ale Ministerului francez de Interne. Iar Le Figaro anunță că “premierul francez, dna Elisabeth Borne, s-a întâlnit cu noul șef al partidului Republicanii și cu liderul grupului parlamentar al acestui partid pentru a discuta despre legea vârstei de pensionare, care provoacă atâtea proteste”. Ziarul subliniază că “protestele din stradă sunt în creștere, iar parlamentarii nu au la dispoziție decât două săptămâni ca să aprobe sau nu legea”.
În sfârșit, în Marea Britanie, valul de proteste amenință să cuprindă întreaga țară. “Perturbări pe întreg teritorul Regatului Unit, având în vedere că grevele se extind și în școli, în trenuri, în universități și la punctele de trecere a frontierei”, notează cotidianul britanic The Guardian. Același ziar obervă că “greviștii din Anglia își reunesc forțele”, subliniind: “S-ar putea ca dolențele noastre să fie diferite, dar urmărim același obiectiv”. “Profesorii s-au alăturat și ei protestatarilor în cea mai mare grevă după mai bine de un deceniu”, titrează și prestigiosul The Times. Ziarul canadian The Globe and Mail explică și motivul protestelor: “În ultimii 12 ani, salariile au scăzut catastrofal, iar protestatarii spun cu îndârjire că s-a terminat, și lucrurile trebuie să se schimbe”. Iar britanicul The Telegraph pare să se mire, titrând: “Cum se face oare că până și francezii reușesc să țină școlile deschise chiar și în cursul celor mai mari greve?”

(Alexandru Danga, Agenţia de presă RADOR)