Calendarul evenimentelor, 3 februarie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Republica Azerbaidjan: Preşedintele Klaus Iohannis efectuează o vizită oficială la Baku, în perioada 2 – 3 februarie, la invitaţia preşedintelui Ilham Aliyev. Programul zilei:

  • ora 8:00 (ora României) – Participare la deschiderea oficială a Reuniunii ministeriale a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze, la care va fi prezent şi comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, și în cadrul căreia va rosti o alocuțiune – la Palatul Gülüstan
  • ora 9:00 (ora României) – Depunerea unei coroane de flori la „Monumentul Eroilor”

– Ministere

* Ministerul Finanţelor lansează o nouă emisiune de titluri de stat Tezaur destinată exclusiv populaţiei, cu maturităţi de 1, 2 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 7,20, 7,50%, respectiv 8%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată. Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 3 – 23 februarie online, numai de persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. În intervalul 3 – 24 februarie, titlurile pot fi achiziţionate de la unităţile Trezoreriei Statului şi între 3 – 23 februarie în mediul urban şi 3 – 22 februarie în mediul rural prin subunităţile poştale ale CN Poşta Română SA

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 75 milioane lei

* Brăila: Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, participă la evenimentul cu tema „Oportunităţi de finanţare prin Planul Naţional Strategic 2023-2027′, organizat de Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală din cadrul MADR; declaraţii de presă la final – ora 9:30, la Hotel Alma Health & Spa Retreat, Lacu Sărat

* Baku: Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu în delegația condusă de președintele Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei oficiale în Republica Azerbaidjan (2 – 3 feb.)

* Baku: Ministrul Energiei, Virgil Popescu, va participa la cea de-a noua Reuniune ministerială a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze şi la prima întâlnire a Green Energy Advisory Council. Ministrul face parte din delegaţia condusă de preşedintele Klaus Iohannis, în Azerbaidjan

– Partide

* Arad: Conferinţă de presă organizată de PNL Arad – ora 12:00

* Sibiu: Conferinţă de presă susţinută de deputatul PNL Raluca Turcan şi preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean – ora 10:30, Str. Gladiolelor, nr. 15, bl. 2, parter

* Sibiu: Conferinţă de presă susţinută de deputatul USR Dan Barna şi preşedintele USR Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu – ora 13:00, la Hotel MyContinental / fostul Ibis, sala Faust I

– Culte, Biserică

* Suceava: Părintele Constantin Necula va conferenția, începând cu ora 18:00, în Aula Magna a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Evenimentul este organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectoarele Cultural și Media și comunicare ale Centrului Eparhial, și Societatea Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop”, în contextul Zilei Internaționale a Tineretului Ortodox. Organizatorii au ales ca invitatul Conferinței „Întâmpinarea tinereții cu Hristos”, ediția a II-a, eveniment cultural-educațional, să fie pr. prof. univ. dr. habil. Constantin-Valer Necula, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă Sfântul ”Andrei Şaguna”, din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu. Conferința va fi transmisă live, pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Programul serii mai cuprinde recitalul „Dragostea de neam și țară”, susținut de Grupul vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni”, de la Liceul Tehnologic Ion Nistor, Vicovu de Sus; „Panelul olimpicilor, Cerurile-n cărți, la îndemână”, multiplă prezentare de carte, cu participarea elevilor suceveni premianți la etapele naționale, nivel gimnaziu și liceu, ale Olimpiadei Naționale de Religie, Cultul Ortodox, 2022; Salon binar de carte Editura Agnos, Sibiu – Editura Crimca, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

– Administraţie

* Şedinţă ordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti – ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti. Ședinţa se va desfășura cu prezența consilierilor generali în sală și va fi transmisă live pe site-ul PMB  și pe pagina de Facebook