Cod galben și portocaliu de vânt puternic și ninsori pentru mai multe zone din țară

La noi în țară este în vigoare până mâine dimineață un cod galben de vânt puternic în Banat, Crișana și în jumătatea de vest a Transilvaniei. Un alt cod de vânt puternic, dar portocaliu, vizează de mâine dimineață litoralul. Meteorologii au emis și un cod portocaliu de viscol pentru Carpații Meridionali, valabil din această seară, de la ora 20:00, până mâine seară la aceeași oră. Celelalte zone de munte sunt deja sub cod galben de viscol și ninsori moderate. Vremea se răcește și va ninge, de altfel, în aproape toată țara. Doar în sud și sud-vest precipitațiile vor fi mixte./eradu/avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 februarie)