Mai mult de 500 de persoane şi-au pierdut viaţa în cutremurul care a avut loc în Turcia şi Siria

În cea mai mare parte din sudul Turciei şi nordul Siriei se desfăşoară operaţiuni majore de salvare, unde un cutremur puternic a distrus mii de clădiri. Mai mult de 500 de persoane şi-au pierdut viaţa.

„Numeroase clădiri din sate şi oraşe din nord-estul Siriei s-au prăbuşit din cauza cutremurului. Multe familii se află sub dărâmături. Echipele noastre încearcă să le salveze, dar este foarte dificil pentru noi. Avem nevoie de ajutor. Avem nevoie de ajutor din partea comunităţii internaţionale” a declarat Ismail al-Abdullah, care lucrează pentru Căştile Albe, din zona controlată de rebeli din Siria.

Seismul cu o magnitudine de 7,8 grade a fost urmat de numeroase replici. A fost unul dintre cele mai puternice cutremure din ultimele zeci de ani. A avut loc la puţin timp după ora 4:00 a.m şi a afectat o mare parte din Turcia şi din Siria, în care se află milioane de refugiaţi, în tabere de case construite precar.

Este de aşteptat ca numărul victimelor să crească. NATO a comunicat că mobilizează ajutor pentru Turcia, iar guvernul olandez a transmis că trimite o echipă de căutare şi salvare./aionita/gpodea

BBC SERVICIUL MONDIAL – 6 februarie