Bilanțul Statului Major al Apărării pentru anul trecut

Alocarea a 2,5% din Produsul Intern Brut permite consolidarea structurii naționale de forțe din domeniul apărării, a declarat, ieri, ministrul Angel Tîlvăr, la bilanțul Statului Major al Apărării pentru anul trecut. El a subliniat că s-au făcut pași importanți din punct de vedere al modernizării Armatei, au fost continuate proiectele demarate anterior, a fost semnat contractul de achiziție a 32 de avioane F-16, au fost recepționate echipamente aferente sistemelor HIMARS, derivatelor PIRANHA 5 și a fost atribuit contractul pentru rachetele de coastă, se arată într-un comunicat MApN. De asemenea, au fost demarate procedurile pentru alte programe importante, cum ar fi maşinile tactice blindate de tip uşor. Pe linia apărării colective, anul trecut un rol important a revenit consolidării prezenței NATO pe teritoriul național, iar dispozitivul defensiv aliat pe flancul estic și, implicit, în regiunea Mării Negre a fost întărit și echilibrat, arată MApN.
La rândul său, șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a precizat că anul 2023 se va derula sub semnul recrutării de personal nou și instruirii celui existent.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 februarie)/cpodea