Alexandru Dabija

La mulți ani, Alexandru Dabija!


Context

Alexandru Dabija este unul dintre cei mai importanţi regizori de teatru din România.

S-a născut la 13 februarie 1955, la Piatra-Neamţ. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „IL Caragiale” din Bucureşti, secţia Regie de teatru. A fost repartizat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. Montează la Piatra Neamţ Shakespeare şi Caragiale, iar la Iaşi face senzaţie cu „Chiriţa” de Vasile Alecsandri.


Viața și Opera

 A debutat în 1976, cu spectacolul ”Răfuiala” de Philip Massinger, pus în scenă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. Cu această piesă, Alexandru Dabija a obținut premiul pentru cel mai bun regizor al anului. De-a lungul anilor, pe aceeaşi scenă a montat ”O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale (1979), ”Orfanul Zhao” de Ji Jun-Xiang (1995), ”Comedia erorilor” şi ”Mult zgomot pentru nimic” de William Shakespeare (1996), precum și alte piese.

Din 1991 este regizor al Teatrului Odeon din Bucureşti şi director al teatrului între 1991-1994 şi 1996-2002. Montează în Bucureşti, dar şi la teatre din provincie, atât piese cu texte clasice, cât şi texte din dramaturgia contemporană română şi străină. A obținut numeroase nominalizări şi premii (dintre care amintim premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol, 1995, nominalizare UNITER pentru cel mai bun spectacol şi cel mai bun regizor, 2008); spectacolele lui sunt invitate la festivaluri din ţară şi străinătate. În prezent i se joacă peste 10 spectacole la teatrele din Bucureşti (Teatrul Odeon, Teatrul Act) şi din provincie (Sibiu, Braşov, Piatra-Neamţ, Ploieşti). „Un duel” de A.P.Cehov reprezintă prima lui piesă montată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

Spectacole care îi poartă semnătura: ”Avram Iancu” de Mihai Măniuţiu (Studioul de Teatru Casandra, 1978), ”Taifunul” de Cao Yu (Teatrul Nottara, 1988), ”Burghezul gentilom” de Moliere (Teatrul Nottara, 1989), ”Ospăţul lui Balthazar” de Benjamin Fondane (Teatrul Nottara, 1990), ”Lola Blau” de Georg Kreisler (Teatrul Evreiesc de Stat, 1993), ”Lungul drum al zilei către noapte” de Eugene O’Neill (Teatrul Nottara, 1998), ”Şcoala femeilor” de Moliere (Teatrul Mic, 1998), ”Jucăria de vorbe” scenariu de Al. Dabija, după „Cartea cu jucării” de Tudor Arghezi (Teatrul Odeon, 1998), ”Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu (Teatrul Odeon, 2002), ”Bucureşti nicăieri” pe texte de Tudor Arghezi şi H. R. Patapievici (Teatrul Act, 2002), ”… escu” de Tudor Muşatescu (Teatrul de Comedie, 2002), ”Aici nu se simte” de Lia Bugnar (Teatrul Luni de la Green Hours, 2003), ”Leonce şi Lena” de Georg Buchner (Teatrul Odeon, 2004), „Trei surori” de A.P.  Cehov   (Teatrul Dramatic ”Toma Caragiu”, 2004), ”Aventurile lui Habarnam” de N. Nosov (Teatrul Odeon, 2005), ”Block Bach” (Teatrul Odeon, 2007), ”Camera de hotel”, o trilogie de Barry Gifford (Teatrul Odeon, 2008), ”Pyramus & Thisbe 4 You” după William Shakespeare (Teatrul Odeon, 2010), ”Absolut!” după ”Ivan Turbincă” de Ion Creangă (Teatrul Act, 2011), ”O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale (Teatrul de Comedie, 2011), ”Două loturi” de I.L. Caragiale (TNB, 2012), ”Titanic Vals”, de Tudor Muşatescu (Teatrul Odeon, 2013), ”Mein Kampf” de George Tabori (Teatrul Naţional din Cluj, 2014), ”Contra democraţiei” de Esteve Soler (Sala Studio, 2014), ”13 tablouri cu oameni”, adaptare după Anton Pavlovici Cehov (Teatrul ”Elvira Godeanu” Tg. Jiu, 2014), ”Logodnicii din provincie” de Georges Feydeau (Teatrul Maghiar de Stat Cluj, 2014), ”O…ladă”, creaţie colectivă după Ion Creangă (Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, 2014), ”Vârciorova. Carantina” de Vasile Alecsandri şi Matei Millo (Teatrul Municipal Bacovia din Bacău, 2014).

 „Pentru mine important este lucrul cu actorul. Pentru asta sunt cunoscut, pentru asta mi s-a dus buhul. Şi atunci, foarte importantă este distribuţia, foarte importantă pentru adecvarea actorului la rol. Şi după aceea, importantă este chimia aceea specială care se întâmplă între actor şi regizor şi care este, poate, cea mai spectaculoasă parte ascunsă a unui spectacol. Ceva din seducţia asta reciprocă pe care noi o exersăm, zilnic, timp de o lună şi jumătate-două, [îmi doresc] să treacă după aia în spectacol, între actor şi public”. (Alexandru Dabija)

Spectacole după anul 2000: ”Variaţiuni pe modelul lui Kraepelin” de Davide Carnevali (Teatrul Naţional din Iaşi, 2015), ”Recviem” de Matei Vişniec (TNB, 2016), spectacolul eveniment „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule ?”, text scris de Cătălin Ştefănescu după romanul „Moromeţii” de Marin Preda (2015), „Svejk” după Jaroslav Hasek (Teatrul Odeon, 2016), „Micul Prinţ” de Antoine de Saint-Exupery (Teatrul de Comedie, 2017), „Şofer / Pictor” de Hillel Mitelpunkt (Teatrul Evreiesc de Stat, 2017), drama istorică „Viforul” de Barbu Ştefănescu Delavrancea (Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, 2018), „Salba Dracului”, un spectacol de teatru popular după texte semnate de Vasile Alecsandri (Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi, 2019), ”Moş Nichifor”, după „Moş Nichifor Coţcariul” de Ion Creangă (Teatrul Act, 2019), „Afară, departe, pe câmp”, după un scenariu dramatic de Cătălin Ştefănescu, la care a semnat şi scenografia (Teatrul de Comedie, 2020).

A colaborat și a legat relații de prietenie cu actori ca: Emil Hossu, Diana Lupescu, Mircea Diaconu, Cristian Şofron, Dana Dogaru, George Constantin, Marcel Iureş, George Mihăiţă, Dorina Chiriac, Maia Morgenstern, Marius Manole, Ana Ciontea, Valentin Teodosiu, Eugen Racoţi, Dorina Lazăr, Constantin Cojocaru, Ionel Mihăilescu, Marius Stănescu, Carmen Tănase, Virginia Rogin, Elvira Deatcu, Paula Niculiţă, Antoaneta Zaharia, Dana Voicu, Petre Nicolae, Ana Maria Moldovan, Pavel Bartoş, Alexandru Bogdan, Dan Rădulescu, Lucian Ionescu, Sara Chifor, Miral Solcanu, Tudor Roşu, Vlad Bazgă, Axel Moustache, Bogdan Cotleţ, Lucian Iftimie, Gavril Pătru.

Îl regăsim și ca actor: ”O umbră de nor” (2013) în regia lui Radu Jude, care a avut premiera, la Festivalul de la Cannes, în cadrul secţiunii Quinzaine des Réalisateurs. A mai jucat în lungmetrajele: ”Aferim!” (prezentat în premieră mondială la 11 februarie 2015, la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin), „Inimi cicatrizate” (2016) şi „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018), toate în regia lui Radu Jude.

A participat cu spectacolele sale la festivaluri recunoscute de teatru, între care: Festivalul Comediei Româneşti – festCO, Festivalul Naţional de Teatru, Festivalul MITEM – „Madach International Theatre Meeting”, organizat de Teatrul Naţional din Budapesta, Festivalul European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FEST-FDR), Festivalul de Teatru Scurt, organizat de Teatrul „Regina Maria” din Oradea, Festivalul Internaţional de Teatru „Poveşti” Alba Iulia, Festivalul Internaţional de Teatru Clasic Arad, Festivalul „Bucureştii lui Caragiale”, Festivalul Internaţional de Teatru Clasic Arad, Festivalul Internaţional de Teatru Nou de la Arad, Festivalul Internaţional de Teatru „Miturile Cetăţii” Constanţa, Festivalul Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila, Festivalul Internaţional Eurokontext s.k. de la Bratislava, Festivalul Internaţional de Teatru Independent Constanţa (FITIC).

În 2014, secţiunea ”Personalităţi notorii ale teatrului românesc”, inaugurată în cadrul Festivalului Internaţional al Artelor Scenice – Bienala Teatrului ”Eugene Ionesco” (BITEI) de la Chişinău, i-a fost dedicată, fiindu-i selecţionate cinci producţii: ”Vârciorova. Carantină” de Matei Milo şi Vasile Alecsandri, ”O…Ladă” şi ”OO!” – creaţii colective după Ion Creangă, ”Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu şi ”Titanic vals” de Tudor Muşatescu. În 2017, la Gala Tânărului Actor HOP de la Costineşti, a condus pentru prima dată un atelier cu tema „Entuziasmul facil în piesele de teatru ale lui Cehov”.


Spectacole TV

PROEZIA–poeme de Mihai Eminescu, PRO TV (2000)

SOMNAMBUL de A. Dohotaru, Televiziunea Română (1990)

TAIFUNUL de Cao Yu, Televiziunea Română (1990)

COANA CHIRIȚA de Vasile Alecsandri, Televiziunea Română (1986)

SCAPINO de Molière, Televiziunea Română (1984)


Workshop-uri

Atelier–workshop cu regizori din Scoția la Youth Lothian Theatre (1995)

Macbeth simultan–workshop cu actori români și englezi la București, Leicester și Glasgow (1993)

Mozaic–workshop cu actori români și belgieni la La Marlagne-Belgia (1992)


Premii și recunoașteri:

Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol – ”Orfanul Zhao” (1995), Cel mai bun regizor la Festivalul Naţional de Comedie (Galaţi) şi Cel mai bun spectacol la Festivalul Dramaturgiei Româneşti (Timişoara) pentru spectacolul ”Ionesco – 5 piese scurte” (2007), nominalizare la Premiul UNITER pentru Cel mai bun regizor şi pentru Cel mai bun spectacol ”Ionesco – 5 piese scurte” (2008), Premiul Naţional pentru Artă, categoria Spectacol, acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor (2008), Premiul UNITER pentru cea mai bună regie pentru spectacolul ”Pyramus & Thisbe 4 You” (2010), Premiul UNITER pentru regia spectacolului „Două loturi” de I.L. Caragiale (2013), Premiul Gopo pentru cel mai bun actor într-un rol secundar într-un film de lungmetraj ficţiune – ”Aferim!” (2016), Premiul „Aristizza Romanescu” în domeniul artelor spectacolului (Premiile Academiei Române 2014 decernate în decembrie 2016), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2018), Premiul Gopo pentru cel mai bun actor într-un rol secundar într-un film de lungmetraj ficţiune – „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2019), Premiul pentru cea mai bună regie – spectacolul „Salba Dracului”, după Vasile Alecsandri, producţia Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galaţi, acordat de Festivalul Naţional de Comedie desfăşurat la Galaţi între 4-13 octombrie (2019).

La mulți ani, Alexandru Dabija!

(Autor : Alexandru Balaci)

Referințe:

Calendar Rador

Alexandru Dabija

https://www.tnb.ro/ro/alexandru-dabija