Actorul american Bruce Willis a fost diagnosticat cu demenţă, a anunţat familia acestuia

Starul american Bruce Willis a fost diagnosticat cu demență fronto temporală, a anunțat joi familia sa, la aproape un an după ce starul francizei „Die Hard” s-a retras din cauza unei afazii care i-a afectat capacitățile cognitive. „De când am anunțat diagnosticul de afazie al lui Bruce, în primăvara anului 2022, starea lui a progresat și acum avem un diagnostic mai specific: demență fronto temporală (cunoscută sub numele de FTD), a precizat familia sa într-o declarație postată pe site-ul Asociației pentru degenerescență frontotemporală (The Association for Frontotemporal Degeneration). „Din nefericire, dificultățile de comunicare sunt doar un simptom al bolii cu care se confruntă Bruce. Deși acest lucru este dureros, este totuşi o ușurare să avem în sfârșit un diagnostic clar”, subliniază comunicatul emis de familia actorului. Bruce Willis, în vârstă de 67 de ani, a devenit celebru în serialul TV de comedie „Moonlighting” din anii 1980 şi a apărut în aproximativ 100 de filme de-a lungul carierei sale care acoperă 40 de ani. A fost elogiat pentru rolurile din „Pulp Fiction” și „Al şaselea simţ” şi a obţinut un Glob de Aur și două premii Emmy. Bruce Willis este poate cel mai bine cunoscut pentru rolul polițistului din New York, dur ca un ghimpe, care i-a urmărit pe băieții răi în cele cinci filme „Die Hard”, lansate între 1988 și 2013./mbaciu/ilapadat

(REUTERS – 16 februarie)