Partidele pro-ruse anunță un protest de amploare la Chișinău

Realizator: Chișinăul este noua țintă a atacurilor Moscovei și este amenințat că va urma calea Ucrainei, după ce planul loviturii de stat a fost făcut public de Maia Sandu. Partidele pro-ruse anunță un protest de amploare astăzi, iar oamenii ar fi fost aduși deja în Chișinău. Colegul meu, Alexandru Rotaru, este acolo, ni se alătură cu detalii. Te ascultăm, Alexandru.
Reporter: Bine te-am găsit! Este o atmosferă tensionată aici, la Chișinău, și constatăm acest lucru, observând numărul forțelor de ordine, care a crescut semnificativ pe străzile din Chișinău și la intrările în oraș. Vedem toate structurile Ministerului Afacerilor de Interne de aici, de la Chișinău, prezente pe străzi. De altfel, și controalele la frontierele de stat din Republica Moldova au fost înăsprite, iar cei care apar suspecți sunt supuși unui interogatoriu suplimentar, pentru a vedea care este scopul aflării acestora pe teritoriul Republicii Moldova. De altfel, ieri poliția de aici a făcut peste 20 de percheziții și a arestat opt persoane suspecte că ar împărți bani protestatarilor care trebuie să ajungă astăzi la Chișinău. Vorbim despre susținătorii Partidului Șor și ai Partidului Comuniștilor și Socialiștilor din Republica Moldova, principalele forțe pro-ruse din Republica Moldova, forțe pro-ruse pe care Maia Sandu le-a acuzat direct că vor organizarea unei lovituri de stat, lovitură de stat care ar fi pusă la cale cu ajutorul cetățenilor străini cu pregătire militară, dar care ar fi îmbrăcați în civil și care ar trebui să ajungă în Republica Moldova, sau ar fi ajuns deja. De altfel, Chișinăul este amenințat din ce în ce mai direct și mai puternic de către Kremlin chiar de către șeful diplomației ruse și de către purtătoarea de cuvânt a diplomației din Federația Rusă, spunând că sponsorii externi ai Republicii Moldova îndreaptă Republica Moldova pe calea Ucrainei. Este o amenințare pe care au rostit-o din ce în ce mai des oficialii ruși, după ce Maia Sandu a făcut public planul potrivit căruia la Chișinău ar urma să se întâmple o lovitură de stat. Noi vom fi astăzi aici și urmărim ce se întâmplă în capitala Republicii Moldova, bineînțeles, așteptând momentul în care vor veni. Vor apărea manifestanții aduși aici, în Chișinău, conform surselor noastre, încă de pe parcursul zilei de ieri, pentru a putea evita filtrele făcute și desfășurate la intrarea în capitala Republicii Moldova./abranescu/asalar

DIGI 24 (19 februarie)