Radio România Cultural se alătură posturilor europene care marchează un an de la invazia Rusiei în Ucraina

Radio România Cultural este parte dintr-un proiect internațional ce se derulează prin European Broadcasting Union (EBU). Cu ocazia Zilei Mondiale a Radioului și la un an de la începutul războiului din Ucraina, Radiodifuziunea Cehă a înregistrat în limba engleză una dintre poveștile de război ale scriitoarei cehe Kateřina Tučková. Radioul Ceh a oferit drepturile de difuzare și adaptare ale nuvelei “Epitaph” în diferite limbi pentru toate posturile de radio membre sau asociate EBU care doresc să o preia.

Radio România Cultural va adapta textul în limba română și îl va difuza pe 25 februarie, de la ora 10:00, la emisiunea “Cu minte de weekend”. În aceeași zi, de la ora 19:00, Radio România Cultural organizează la Sala Radio recitalul excepțional “Viața într-o valiză”, cu violonistul Alexandru Tomescu, violoncelistul Răzvan Suma, pianista Sînziana Mircea și Mariia Velia, tânără flautistă din Ucraina. O expoziție de pictură și artă contemporană și momente artistice, realizate de Fundația Arte și Artiști în Dialog, vor avea loc în foaierul Sălii Radio înaintea recitalului, publicul spectator fiind așteptat la ora 18:30.

O imagine poate face cât o mie de cuvinte. Acesta este, cu siguranță, cazul fotografiei unei femei însărcinate dusă pe o targă de către cinci paramedici dintr-un spital din Mariupol, unde tocmai a căzut o bombă rusească, pe 9 martie 2022. Fotografia fotoreporterului ucrainean Evgeniy Maloletka a devenit un simbol al războiul rusesc din Ucraina. A avut un impact atât de mare asupra scriitoarei cehe Kateřina Tučková încât când, la câteva zile după bombardament, Radioul Ceh i-a cerut o scurtă poveste despre război, ea nu a avut nicio îndoială legată de subiect. A completat cu cuvinte golurile lăsate de fotografie și a încercat astfel să salveze victima de război fără nume, de la dispariția sa în analele istoriei.

Nuvela “Epitaph”, citită în limba engleză de actrița cehă Petra Bučková, poate fi ascultată la https://plus.rozhlas.cz/epitaph-a-short-story-katerina-tuckova-pripomente-si-povidku-ze-serie-strepy-8885334

RADOR (20 februarie 2023)