Republica Moldova este pregătită pentru „o gamă largă de amenințări” (Nicu Popescu, într-un interviu pentru Reuters)

Republica Moldova este pregătită pentru „o gamă largă de amenințări”, a declarat, miercuri, ministrul de externe, Nicu Popescu, pe fondul temerilor conform cărora Rusia şi-ar putea intensifica tentativele de a destabiliza micul stat încă zdruncinat de războiul din ţara vecină, Ucraina. Tensiunile dintre Rusia și Republica Moldova au crescut, în ultimele luni, în condiţiile în care rachete rusești care vizau Ucraina au pătruns în spațiul aerian moldovenesc, iar autoritățile au învinuit Kremlinul pentru alimentarea unor proteste antiguvernamentale – acuzaţii respinse de Moscova. Totodată, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat Rusia, săptămâna trecută, de plănurea unei lovituri de stat pentru a răsturna guvernul de la Chişinău, iar purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Vladimir Putin, a declarat, luni, că relațiile dintre cele două țări sunt „foarte tensionate”. Într-un interviu acordat telefonic agenţiei de presă Reuters, Nicu Popescu – ministrul afacerilor externe și al integrării europene a Republicii Moldova – a declarat că Chișinăul este pregătit, parțial datorită sprijinului din partea partenerilor săi internaționali. „Instituțiile noastre au planificat răspunsuri pentru o gamă largă de ameninţări”, a spus oficialul moldovean, adăugând: „Desigur că avem mijloace limitate, dar, în același timp, nu suntem singuri în asta”. Președintele american, Joe Biden, și-a afirmat, marți, susţinerea pentru suveranitatea Republicii Moldova, în timpul unei întrevederi avute la Varşovia cu preşedinta Maia Sandu. Invadarea Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie 2022, a provocat de la început temeri că Moscova va încerca să preia controlul în regiunea separatistă a Republicii Moldova, Transnistria, unde Rusia menține o prezență restrânsă de trupe. Popescu a afirmat, însă, că succesul Ucrainei în respingerea forțelor ruse a diminuat această posibilitate. „Nu credem că Republica Moldova se află într-o poziţie de a fi amenințată militar, atât timp cât Ucraina rezistă și ține linia frontului departe de noi”, a spus ministrul. În 2022, Rusia a negat că a avut inteţia de a interveni în Republica Moldova, după ce autoritățile din Transnistria au declarat că au fost vizate de o serie de atacuri. Popescu a spus că guvernul său a fost „în alertă permanentă” la amenințări, de la invazia rusă din Ucraina, în urma căreia fluxuri întregi de refugiaţi ucraineni au ajuns în Republica Moldova. Printre ameninţări s-au numărat alerte cu bombă și atacuri cibernetice, potrivit ministrului Popescu, precum şi alte tentative a destabiliza fosta republică sovietică, de aproximativ 2,5 milioane de locuitori, care a înfuriat Moscova cu tentativa de a adera la Uniunea Europeană. „În ultimul an, riscurile și amenințările au fost dramatic mai mari decât înainte”, a spus Popescu, adăugând, însă, că are „încredere deplină” în forțele de securitate ale țării și în aliații Chișinăului. „În orice caz, nu suntem singuri în această regiune periculoasă”./mbrotacel/sdm2

(REUTERS – 22 februarie)