Un asteroid mai mare decât Empire State Building tocmai a trecut pe lângă Pământ

Fenomen surprinzător! NASA a fotografiat cu succes un asteroid mai mare decât Empire State Building, când trecea la 1,8 milioane de mile de Pământ. Asteroidul avea 500 de metri înălțime pe 150 de metri lățime, în timp ce binecunoscutul turn din New York are 443 de metri.
Detectarea și urmărirea asteroizilor fac parte din diferitele misiuni ale agenției spațiale americane. Mai mult, acest asteroid a fost descoperit de agenție în 2011. „Continuarea observării acestui obiect a permis eliminarea oricărui risc de impact şi aceste noi măsuri de distanţă efectuate de echipa radarului planetar vor permite stabilirea locului exact unde acesta se va afla în viitorul îndepărtat”, a declarat Paul Chodas, șeful Jet Propulsion Laboratory (JPL) al NASA, pentru „Daily Mirror”.
Deși a trecut foarte aproape de pământ, uriașul asteroid nu reprezintă un pericol. „Din cele 1.040 de obiecte din apropierea Pământului observate de radarul planetar până în prezent, acesta este unul dintre cele mai alungite pe care le-am văzut”. NASA se așteaptă ca asteroidul să revină pentru o nouă apropiere în 2040. De data aceasta distanța la care va trece va fi și mai mică./rcostea

(www.lesoir.be – 22 februarie)