Cristian Popișteanu: “Acei oameni trebuiau sacrificaţi din când în când”
În timpul regimului comunist “dosarul politic” era esențial. În anumite meserii (armată, diplomație, jurnalism) nu puteai pătrunde decât dacă aveai un “dosar politic bun.” Adică nu aveai rude în străinătate și aveai origine muncitorească. Cu toate că se făceau verificări la angajare, periodic Serviciul de cadre verifica dosarul. Și, dacă erai găsit cu ceva în neregulă, se organizau ședințe maraton și se făcea “demascarea”. Astfel de ședințe de demascare au avut loc în 1958 în Radio – instituție care era considerată centru vital al informației din România. Cristian Popișteanu – angajat în Radio din 1950 doar printr-o întâmplare a scăpat de “demascare” și a mai rămas în Radio câțiva ani.
„În 1958 eu am fost, din fericire, internat în spital pe o perioadă mai mare de șase luni. Am avut însă contacte cu colegii mei care veneau să-mi spună [ce se întâmpla în Radio], când au fost acele celebre nopţi din iulie la Radio, în care au fost şedinţe de câte 12, 14, 16 ore, ședințe în general de demascare. Au fost demascaţi fel de fel de oameni care nu aveau nici o vină, de fapt, şi care însă trebuiau însă să plătească pentru că așa se hotăra. Erau în general cu origine de mici burghezi sau burghezi, nu aveau originea muncitorească şi care trebuiau să fie sacrificaţi din când în când. Sigur că acest sacrificiu putea însemna uneori chiar un infarct.
Vreau să vă spun o metodă de lucru care exista în perioada acea în Radio. Trebuiau creaţi ziarişti din muncitori şi atunci secţiile de cadre mergeu în uzine, în fabrici și pe baza dosarelor făcute de organizaţiile de bază [PCR], promovau în munci de presă o serie de muncitori. Fără îndoială că între muncitori erau o serie de oameni cu largi posibilităţi, cu dorinţă de instruire, chiar cu talent pentru această meserie. Din păcate, o foarte mare parte nu aveau chemarea pentru această meserie şi atunci s-a creat situaţia pe care eu am deplâns-o tot timpul regimului comunist şi anume au fost distruse vieţile a multor oameni care nu aveau “origine sănătoasă”. O parte dintre noi am devenit profesorii cu sarcină de partid a acelor oameni care au venit din uzine, din fabrici. S-a creat o situaţie extrem de grea, de animozitate, pentru că puţini dintre aceşti oameni aceptau să primească lecţii, plus că nu aveau pregătirea prealabilă. Sigur începeau cursurile la [Academia] Ştefan Gheorghiu sau la Universitate şi o parte dintre aceşti oameni au făcut faţă excelent meseriei de ziarist. Dar cea mai mare parte s-au chinuit pe ei, au chinuit pe alţii şi au întreţinut un spirit de frondă, un spirit de gâlceavă. Aceasta a fost una din metodele de lucru ale Partidului Comunist, după părerea mea extrem de greşită”.
[Interviu realizat de Virginia Cãlin, 1998]
