Новини українською мовою – Război în Ucraina (RRI)

Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.

1) Fundaţia de Sprijin Comunitar a demarat de la finalul lui 2022 un nou proiect dedicat refugiaţilor ucraineni, prin care oferă sprijin celor care locuiesc în Bacău, nord-estul României, de la consiliere, orientare şi servicii educative până la ajutoare pentru familiile aflate în nevoie. În judeţul Bacău sunt aproximativ 250 de refugiaţi care au decis să rămână pe termen lung, iar nevoile de sprijin se referă la servicii socio-educative pentru copii şi tineri, sprijin pentru mame, consiliere juridică, facilitarea accesării drepturilor de refugiaţi, hrană, rechizite şcolare, produse de igienă, dar şi informare pentru găsirea unor locuri de muncă. Proiectul beneficiază de finanţare prin FONSS – Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale.

Fundaţia Sprijin Comunitar s-a implicat încă de la începutul crizei umanitare provocate de războiul din Ucraina în furnizarea de servicii de sprijin: consiliere, donaţii de haine şi alimente, asistenţă medicală, juridică şi psihologică, transport umanitar în Ucraina, folosind resurse ale organizaţiei (voluntari şi angajaţi, spaţii, vehicule) şi beneficiind de sprijin din comunitate (autorităţi, donatori, sponsori).

Proiectul de faţă continuă şi dezvoltă aceste servicii, adaptate nevoilor actuale ale refugiaţilor ucraineni din Bacău. Activităţile vor facilita accesul la servicii, informaţii şi consiliere specializată pentru 130 de refugiaţi din Ucraina oferite în cadrul unui birou dedicat, sau prin utilizarea mijloacelor online. De asemenea se urmăreşte furnizarea de servicii de educaţie non-formală şi activităţi ludice, recreative, pentru 20 de copii şi tineri ucraineni, în cadrul Centrului Mozaic şi Centrului de Voluntariatal Fundaţiei, inclusiv organizarea de activităţi în comun cu copiii români, beneficiarii obişnuiţi ai acestui centru. Pentru familiile de refugiaţi aflate în dificultate vor fi asigurate şi pachete de ajutoare materiale (produse alimentare, produse de igienă şi curăţenie), asistenţă medicală, psihologică şi juridică. Se estimează că aproximativ 50 de persoane vor primi o formă de asistenţă materială în cadrul proiectului. Echipa de proiect va fi mixtă, formată din specialişti Fundaţiei (psiholog şi educator), dar şi un facilitator ucrainean care va asigura orientarea şi comunicarea cu personalul şi beneficiarii români sau instituţiile locale.

 

2) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.