Comisia Europeană dă startul competiției. Te așteptăm la Euro Quiz 2023!

Ești elev în clasele V – VIII? Ești pasionat de istorie, geografie, limbi străine, cultură generală și vrei să îți testezi cunoștințele alături de colegii tăi? Înscrie-te la Euro Quiz!

Concursul național Euro Quiz este organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România în parteneriat cu Ministerul Educației. Așa că, dacă ești elev în clasele V – VIII, găsește trei colegi din școala ta, roagă un profesor să vă reprezinte și pregătiți-vă pentru concurs!

Nu uita că, începând cu 2 martie, au demarat înscrierile la sesiunile de pregătire online, care se vor desfășura în zilele de 14 și 15 martie 2023.

Euro Quiz este un concurs național online, cu întrebări și răspunsuri despre trecutul, prezentul și viitorul Uniunii Europene, adresat elevilor din învățământul gimnazial din întreaga țară, prin intermediul căruia Reprezentanța Comisiei Europene în România se apropie de copii și tineri și de familiile acestora.

Înscrierile au loc în perioada 20 – 31 martie 2023, așa că trebuie să începi să te pregătești de pe-acum!

Participarea la acest concurs presupune să răspunzi rapid și corect la întrebări prestabilite din diverse arii de cultură generală privind Europa și valorile Uniunii Europene, precum istorie, geografie, limbi străine sau gastronomie, într-un timp limitat. Pe site-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România ai la dispoziție materiale de studiu care să te ajute să te pregătești.

Etapa județeană a competiției se va desfășura în data de 5 aprilie 2023, iar etapa națională, pe 9 mai 2023.

Calendarul complet și regulamentul concursului se găsesc pe site-ul oficial al Reprezentanței Comisiei Europene în România, pe linkul: Euro Quiz (europa.eu)