Noi greve şi proteste împotriva planului de creştere a vârstei de pensionare în Franţa

Sindicatele din Franţa îşi intensifică marţi lupta împotriva planurilor preşedintelui Emmanuel Macron de a creşte vârsta de pensionare cu încă doi ani, până la 64. Majoritatea serviciilor feroviare şi de metrou vor fi anulate şi numeroase şcoli vor fi închise. Aceasta este a şasea zi de proteste şi greve de la mijlocul lunii ianuarie până în prezent, iar sindicatele susţin că va fi de cea mai mare amploare. Sunt aşteptate mai mult de un milion de persoane la demonstraţii, în Paris şi alte oraşe. Având în vedere că guvernul nu vede nicio variantă de renunţăre la planul de pensionare, este de aşteptat ca situaţia să escaladeze şi, în zilele care urmează, se va cere extinderea grevelor în sectoare esenţiale, ca generarea de energie şi furnizarea de gaz. Până în prezent, campania a provocat daune minore economiei şi, în acest timp, proiectul de lege este discutat în Parlament./aionita/dstanesc

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 martie)