Un fost director al CDC urmează să discute cu o comisie a Congresului american despre originile COVID-19

Un fost director al Centrului pentru Controlul Bolilor (CDC), din SUA, urmează să depună mărturie în faţa unei comisii a Congresului care urmăreşte să investigheze originile pandemiei de COVID-19.

Dr. Robert Redfield a condus CDC în timpul epidemiei. El este de părere că virusul a provenit dintr-un laborator din China. La aproape trei ani şi jumătate de la apariţia COVID-19 în lume, încă nu se ştie care îi este originea.

Până în prezent, nici Organizaţia Mondială a Sănătăţii, nici Statele Unite nu s-au declarat în favoarea unei explicaţii sau a alteia, iar China a continuat să blocheze accesul la informaţii esenţiale din laboratorul respectiv./aionita/lalexandrescu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 martie