Preşedintele Chinei ar putea merge în Rusia încă de săptămâna viitoare, pentru a se întâni cu Vladimir Putin (surse)

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, intenţionează să meargă în Rusia pentru a se întâlni cu omologul său rus, Vladimir Putin, probabil chiar de săptămâna viitoare, potrivit unor persoane apropiate acestei chestiuni – ceea ce ar fi mai curând decât se anticipase. Planurile privind o vizită a lui Xi în Rusia au apărut după ce China s-a oferit să medieze un acord de pace în Ucraina – un efort întâmpinat cu scepticism de Occident, având în vedere sprijinul diplomatic al Chinei faţă de Rusia. Agenţia rusă de presă TASS a scris pe 30 ianuarie că Putin l-a invitat pe Xi să viziteze Rusia în primăvară. În februarie, publicaţia americană Wall Street Journal afirma că o vizită a liderului chinez la Moscova ar putea avea loc în aprilie sau la începutul lunii mai. Ministerul de Externe al Chinei nu a răspuns, deocamdată, solicitării de a comenta cu privire la posibilitatea ca Xi să meargă la Moscova în curând, iar Kremlinul a refuzat să comenteze. Sursele care au oferit informaţii în această privinţă au dorit să rămână anonime, din cauza caracterului sensibil al acestei chestiuni. China şi Rusia au încheiat un parteneriat „fără limite” în februarie 2022, cu câteva săptămâni înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, iar cele două părţi au continuat să reafirme tăria relaţiilor lor./mbrotacel/schelaru

REUTERS – 13 martie