Seniori din județele Alba, Cluj, Timiș și București invitați să devină voluntari pentru copiii din centrele sociale ale comunității

  • 5 centre sociale after-school din 4 județe oferă sprijin și asigură educația intergenerațională
  • 40 de seniori au oportunitatea de a activa ca voluntari în centrele din comunitate
  • 150 de copii vor beneficia de activități pentru dezvoltare școlară, vocațională și personală

22 martie 2023 | Programul național Generații, susținut de Fundația Regală Margareta a României, se relansează în cadrul a cinci centre sociale din localitățile Bonțida, Blaj, Buziaș, Dezmir și București, cu sprijinul Fundației Bosch România. Seniorii sunt invitați să se alăture centrelor sociale de tip școală după școală pentru a oferi sprijin la teme sau alte activități educaționale copiilor din comunitate. În perioada 30 martie – 10 mai, centrele organizează Ziua Porților Deschise, cu scopul de a atrage voluntari din rândul persoanelor vârstnice. 

Proiectul Generații în centrele sociale din Bonțida, Blaj, Buziaș, Dezmir și București

Cinci organizații care acționează în sprijinul copiilor din medii defavorizate în cinci comunități diferite vor beneficia de resurse și cunoștințe pentru a implementa educația intergenerațională în cadrul centrelor sociale. Centrele Generații creează un spațiu în care copiii și seniorii au oportunitatea să colaboreze și să devină o resursă unii pentru ceilalți, îmbunătățindu-și astfel calitatea vieții și a relațiilor sociale. Valorificând experiența, profesia, talentul și timpul personal, 40 de seniori vor fi cooptați pentru a se implica în realizarea temelor, activităților educaționale, vocaționale sau de relaționare în sprijinul a 150 de copii din medii defavorizate.

Centrele Generații aduc o nouă categorie de personal în centrele de zi, pentru sprijinirea educației, dar și dezvoltarea vocațională și personală a copiilor, îmbogățind portofoliul de activități oferite de centre. În plus, propun o schimbare a modului de gândire în ceea ce privește potențialul vârstnicilor și rolul centrelor sociale în comunitate, actori sociali ce au o contribuție valoroasă în susținerea comunității.

Cele 5 organizații ale proiectului Generații, susținute de Fundația Bosch România, sunt:

  • Bonțida, jud. Cluj – Fundația Creștină Diakonia, Centrul de zi pentru copii din familii în dificultate
  • Blaj, jud. Alba – Asociația Caritas Mitropolitan Greco-catolic Blaj, Centrul de zi pentru copii
  • Buziaș, jud. Timiș – Asociația Stern der Hoffnung Rumanien, Centrul de Zi Stern der Hoffnung
  • Dezmir, jud. Cluj – Asociația Something New, Centrul de zi Something New
  • București, sector 2 – Fundația Sfântul Dimitrie, Centrul pentru Educaţie şi Sprijin Comunitar

Seniorii sunt invitați la Ziua Porților Deschise, în perioada martie – mai 2023

În perioada 30 martie – 10 mai, porțile centrelor sociale din Boținda, Blaj, Buziaș, Dezmir și București se deschid pentru comunitate. Seniorii sunt invitați să cunoască cadrul de desfășurare al activităților intergeneraționale, personalul și copiii care fac parte din proiectul social, să afle informații despre modalitățile de implicare și să se înscrie ca voluntari pentru activități, în funcție de experiență și interese. Seniorii care doresc să devină voluntari trebuie să aibă o atitudine pozitivă, disponibilitatea de a lucra cu copiii și de a transmite din experiența sau abilitățile lor, implicându-se fie în pregătirea temelor școlare, fie în organizarea unor cluburi și ateliere educative sau vocaționale, ce se desfășoară în cadrul centrelor.

 

Programul național Generații – o experiență de succes în colaborarea dintre generații

Începând cu anul 2015, Fundația Regală Margareta a României a dezvoltat și mobilizat o rețea de centre sociale care se bazează pe colaborarea între generații, pe schimbul reciproc de valori și experiențe între copii și seniori. Până în prezent, 40 de centre sociale au primit grantul Generații și au aplicat metodologia intergenerațională în lucrul cu copiii, 1.476 de copii, ce provin din familii defavorizate, au fost implicati în activitățile intergeneraționale din cadrul centrelor, 3.840 sesiuni intergeneraționale au fost susținute prin mentori voluntari seniori și 469 de seniori au coordonat sau sprijinit activități și cluburi educative, vocaționale și recreative.

La Centrele Generații, copiii din familiile dezavantajate beneficiază de sprijin pentru școală, o masă caldă, consiliere socială și psihologică, dar și de posibilitatea de a-și descoperi propriile talente, de a-și dezvolta propriile abilități, sprijiniți de mentorii lor și chiar de a se bucura de bunici iubitori sau de a-și face prieteni mai înțelepți. La rândul lor, persoanele vârstnice au oportunitatea de          a-și asuma un rol nou după pensionare, de a avea un impact, de a aduce valoare în comunitate, de a evita singurătatea, de a socializa cu generațiile mai tinere, de a redescoperi bucuria de a trăi.

Colaborarea dintre copiii și voluntarii seniori la Centrele Generații determină un progres vizibil în dezvoltarea școlară și personală a copiilor, iar pentru seniori aduce sentimentul de utilitate și valorizare. Prin sesiunile de pregătire individuală, rezultatele școlare ale copiilor se îmbunătățesc, stima de sine crește, ajutându-i să devină mai încrezători și mai responsabili. Prin participarea la cluburi și atelierele practice, copiii capătă și își dezvoltă anumite abilități practice și descoperă diferite pasiuni.

Informații despre voluntariat pentru seniori

Seniorii interesați de voluntariat în cadrul Centrelor Generații din țară pot afla mai multe detalii la Telefonul Vârstnicului 0800-460–001, linie gratuită și confidențială de consiliere socială pentru vârstnicii din România sau se pot înscrie prin completarea formularului on-line de pe website-ul https://intergenerational.ro/implica-te/.

***

Despre Fundaţia Regală Margareta a României

Fundația Regală Margareta a României este una din organizațiile neguvernamentale de elită din România, care contribuie la dezvoltarea societății civile prin programe sociale și educaționale. Cu o activitate de 33 de ani, Fundația sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. Mai multe detalii despre programele Fundaţiei și poveștile intergeneraționale sunt disponibile pe www.frmr.ro și www.intergenerational.ro.

Despre Fundaţia Bosch România 

Înființată în 2020, Fundația Bosch România este o organizație non-guvernamentală apărută la inițiativa Grupului Bosch în România, cu scopul de a crea un cadru potrivit extinderii acțiunilor sale de responsabilitate socială. Fundația Boch România are drept obiectiv generarea unei schimbări în bine pentru persoanele defavorizate în special, dar și pentru societate în ansamblu. Educația, mediul, habitatul, sănătatea și societatea reprezintă domeniile de implicare pentru Fundația Bosch România. Prin programul umbrelă EduCare, Fundația Bosch România susține inițiative durabile din domeniul educației.