Audiție cu public – „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Theodosie”

Teatrul Naţional Radiofonic vă invită miercuri, 29 martie 2023, de la ora 16:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, la audiţia cu public a spectacolului radiofonic în premieră: Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Theodosie – scenariul si regia artistică: Mihai Lungeanu. Interpretează Marcel Iureş şi Dan Aştilean. Regia de montaj: Bogdan Golovei. Regia de studio: Janina Dicu. Muzica originală şi regia muzicală: Cristian Matei. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Redactor şi coordonator de proiect: Irina Soare. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Spectacolul se va difuza în premieră la Radio România Actualităţi, joi 13 aprilie, de la ora 23:05.

Considerată de scriitorul Bogdan Petriceicu Hasdeu drept cel dintâi „monument de literatură, politică, filosofie şi elocinţă” al literaturii române, iar de criticul Eugen Simion ca „primul tratat de diplomaţie românească”, impresionanta operă Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie a fost scrisă/dictată de Domnitorul Neagoe Basarab spre a fi de învăţătură şi folos urmaşului său la tron. Aflat pe scaunul de domnie al Ţării Româneşti între anii 1512 – 1521, în plină perioadă de înflorire a medievalităţii româneşti, domnitorul Neagoe Basarab (descendent al boierilor Craioveşti și fiu spiritual al patriarhului Nifon) a fost omul epocii sale: spirit erudit şi plin de evlavie, politician desăvârșit, abil diplomat, el a condus Ţara Românească după principii europene, renascentiste, a transformat Argeșul în Capitala Ortodoxismului prin construirea Mănăstirii Curtea de Argeş, unul dintre aşezămintele cele mai încărcate de spiritualitate, tradiţie şi istorie de pe cuprinsul României.

Spectacolul radiofonic inspirat din această monumentală operă renascentistă este semnat de regizorul Mihai Lungeanu, care a realizat şi scenariul radiofonic şi care a invitat în distribuţie doi mari actori ai teatrului contemporan: Marcel Iureş în rolul Voievodului Neagoe Basarab şi Dan Aştilean – Vocea Divină. O montare eveniment care se dovedeşte a fi extraordinar de actuală şi de percutantă (chiar după o jumătate de mileniu de istorie zbuciumată), oferind și azi un posibil model al omului „desăvârşit şi întreg”, din orice timpuri. O capodoperă ce ar trebui reintrodusă în circuitul lecturilor şcolare şi nu numai.

Muzica originală semnată de Cristian Matei recreează un spaţiu sonor de reflecție şi meditație, subliniind profunzimea replicilor acestei capodopere, rostite cu tulburătoare personalitate de cei doi mari actori, implicați în dialogul permanent dintre aspiraţia gândului și inspirația Divină. Iată câteva motivații ale regizorului Mihai Lungeanu: „Parcă azi e din ce în ce mai dificil să desparți binele de contrariul său. Deși povara e comună, efortul rămâne personal. Și fără deslușire, fără simțire și fără implicare, sarcina trezirii devine parcă și mai anevoioasă. Exemplul pe care l-a lăsat posterității Voievodul Neagoe Basarab pare doar desprins din istorie, dar el este, de fapt, o parte importantă din zestrea de înțelepciune cu care ne hrănim și astăzi. Generația care ne urmează are nevoie imperioasă de oglinda unei personalități definitorii, așa cum viața fiecăruia dintre noi are nevoie de oglinda teatrului care ne cuprinde. Sunt recunoscător șansei de a beneficia de măiestria vocilor lui Marcel Iureș și Dan Aștilean, devenite cu generozitate izvor de energie pentru mesajul pe care ne-am propus să-l readucem astăzi aproape de mintea și de inima ascultătorilor”.

RADOR (27 martie)