Новини українською мовою – Război în Ucraina (RRI)

Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.

1) Refugiații din Ucraina, care au fugit din calea războiului, au avut o influență pozitivă asupra economiei moldovenești. Aceștia, fiind cazați pe teritoriul Republicii Moldova, au consumat bunuri aducând bani în bugetul național. Totodată, au revigorat ramura HoReCa, cazându-se în hotelurile, motelurile și pensiunile turistice din Republica Moldova. Concluziile sunt incluse într-o analiză efectuată de Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”.

Potrivit lui Ioniță, un prim aspect important al războiului din Ucraina este faptul că exporturile moldovenești în 2022 au crescut. Astfel, dacă în 2021 acestea au totalizat 3,1 miliarde de dolari, anul trecut exporturile au atins 4,3 miliarde de dolari. Noi exportăm în Ucraina, și respectiv mărfurile ucrainene le importăm și exportăm în alte țări. Din acest export de bunuri, circa 850 de milioane de dolari, bunuri livrate peste hotare de către Republica Moldova, sunt generate de fluxurile de mărfuri din și spre Ucraina, a spus expertul.

El a menționat că războiul din Ucraina le-a adus venituri mai mari agenților economici moldoveni, în special celor din domeniul transportului. Astfel, dacă pandemia a prăbușit sectorul serviciilor de transport, de mărfuri și de pasageri la 250 de milioane de dolari în 2020, anul trecut, estimativ, volumul serviciilor de transport a ajuns la 480 de milioane de dolari. Dintre acestea, aproape 150 de milioane de dolari au fost generate de pasagerii sau mărfurile care au venit din Ucraina sau au plecat spre Ucraina.

Ucrainenii care trăiesc în Republica Moldova consumă bunuri și servicii. Astfel, ei generează venituri sub formă de TVA și accize la bugetul de stat. 5.000 dintre ucraineni muncesc deja în Moldova. Aceștia plătesc asigurări sociale, medicale și alte taxe și impozite, a precizat analistul economic.

2) Peste 300 de cetăţeni ucraineni stabiliţi la Constanţa (sud-estul României) vor să ocupe locuri de muncă disponibile pe plan local şi s-au înscris cu CV-uri în programul desfăşurat de Centrul pentru Resurse Civice în cadrul proiectului „Constanţa pentru Ucraina”. Au avut loc întâlniri ale organizatorilor şi ale reprezentanţilor unor firme cu grupuri de cetăţeni ucraineni interesaţi de joburi, pentru a li se explica detalii despre diverse activităţi profesionale. Tot la Constanţa a avut loc un târg de joburi cu întâlniri între 250 de cetăţeni ucraineni şi 20 de firme din judeţul Constanţa.

 

3) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.