Iran – Șeful sistemului judiciar avertizează că femeile ce nu poartă în public hijabul vor fi urmărite penal „fără milă”

Pe fondul numărului în creștere de femei care sfidează codul vestimentar obligatoriu, șeful sistemului judiciar iranian a amenințat că va urmări penal „fără milă” femeile care apar în public fără a purta vălul, a informat, sâmbătă, presa iraniană. Avertismentul lui Gholamhossein Mohseni Ejei are loc în urma unui comunicat publicat joi de Ministerul de Interne legat de consolidarea legislației privind obligativitatea purtării hijabului. „Nepurtarea vălului echivalează cu o dușmănie față de valorile (noastre)”, a declarat Ejei, potrivit mai multor portaluri de știri. Cei „care comit asemenea fapte anormale vor fi pedepsiți” și vor fi „judecați fără milă”, a precizat oficialul, fără a preciza în ce constă pedeapsa. Ejei, șeful autorităţii judiciare din Iran, a declarat că oamenii legii sunt „obligați să sesizeze autorităților judiciare infracțiuni evidente și orice fel de anomalii care contravin legii religioase și care sunt comise în public”. Un număr tot mai mare de femei iraniene au renunțat la văl de la moartea unei tinere kurde de 22 de ani, în custodia Poliției, în luna septembrie a anului trecut. Mahsa Amini fusese reținută pentru că ar fi încălcat regula vestimentară privind purtarea hijabului. Forțele guvernamentale au înăbușit cu violență timp de mai multe luni revoltele la nivel național, declanșate de moartea tinerei. Totuși, riscând să fie arestate pentru că sfidează codul vestimentar obligatoriu, femeile sunt văzute pretutindeni fără a purta hijabul, în mall-uri, restaurante, magazine și străzi din întreaga țară. Rețelele de socializare din mediul online sunt inundate cu videoclipuri ce surprind femei care rezistă poliției morale, nepurtând vălul islamic. Potrivit legii islamice Sharia a Iranului, impusă după Revoluția din 1979, femeile sunt obligate să-și acopere părul și să poarte haine lungi și largi pentru a-și acoperi chipurile. Femeile care au încălcat aceste reguli au suferit mustrări publice, amenzi sau au fost arestate. Etichetând vălul drept „unul dintre fundamentele civilizației națiunii iraniene” și „unul dintre principiile practice ale Republicii Islamice”, în comunicatul Ministerului de Interne de joi se menționează că nu va exista nicio „toleranță sau păsuire” în această problemă. Ministerul a îndemnat cetățenii obișnuiți să le înfrunte pe femeile ce nu poartă vălul. Astfel de directive i-au încurajat în ultimele decenii pe fundamentaliști să atace femeile fără a fi trași la răspundere pentru acele violențe.(REUTERS – 1 aprilie)/cstoica/denisse