Rusia și SUA se află în prezent într-o etapă de „război fierbinte” (ministrul rus de externe, Serghei Lavrov)

Rusia și Statele Unite se află în momentul de faţă într-o fază de ‘război fierbinte’, deoarece Washingtonul furnizează arme Kievului, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. Potrivit acestuia, Administrația americană amenință, de fiecare dată, că va furniza Ucrainei sisteme ‘cu o rază din ce în ce mai lungă de acţiune’. În același timp, Lavrov a subliniat că relațiile dintre Moscova și Washington trebuie menținute. El și-a exprimat convingerea că partea americană va relua dialogul, adăugând că în acest sens ‘nu mai este mult de așteptat’. Serviciile de informații americane consideră Rusia drept o amenințare serioasă, pentru următorii câțiva ani. Un raport al Comunităţii Naţionale de Informaţii a SUA a precizat că autoritățile ruse au evitat până acum să întreprindă acțiuni care ar duce la extinderea conflictului din Ucraina dincolo de granițele sale. În același timp, potrivit serviciilor de informații americane, riscul de escaladare rămâne unul semnificativ. Totodată, acestea au adăugat, de asemenea, că Rusia va rămâne o provocare majoră pentru SUA, în domenii cheie, în următorul deceniu, dar fiind mai puțin previzibilă comparativ cu China. În același timp, după cum a scris „The Wall Street Journal”, autoritățile americane nu sunt în momentul de faţă dispuse pentru a intra în conflicte cu ‘marile puteri’, în mod special cu Rusia și China./vdraguta/denisse

(www.rosbalt.ru – 5 aprilie)