Calendarul evenimentelor, 11 aprilie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Președinție

* Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc începând cu ora 10:00, la Palatul Cotroceni. Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului sunt incluse subiecte referitoare la evoluțiile privind situația de securitate din Regiunea Mării Negre, în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei și a intervențiilor externe asupra procesului democratic din Republica Moldova. De asemenea, se va analiza și concepția dezvoltării aviației militare române. În cadrul ședinței Consiliului vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale

– Senat

* ora 12:00 – Ședinţa Biroului permanent al Senatului și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – Lucrări în plenul Senatului

  • Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • ora 17:00 – Vot final

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 11:00 – Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale – etaj 7, sala 7030
  • ora 11:00 – Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi – etaj VI, sala 6054
  • ora 11:30 – Comisia pentru sănătate – la Sediul Senatului (etaj 5, cam.5043) și online
  • ora 12:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, sala 4044
  • ora 12:00 – Comisia pentru învăţământ – etaj 5, sala 5058 la Sediul Senatului și online
  • ora 12:00 – Comisia pentru afaceri europene – etaj 5, sala 5001
  • ora 12:30 – Comisia pentru mediu – Corp E3, etaj 2, sala 323
  • ora 13:00 – Comisia pentru administraţie publică – etaj 7, sala 7029 și online
  • ora 13:00 – Comisia pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială – nivel 1M, sala 204 și online
  • ora 13:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – etaj 3, sala 3047 și online
  • ora 14:00 – Comisia pentru antreprenoriat și turism – etaj 3, sala 3047
  • ora 17:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
  • ora 18:00 – Comisia pentru tineret și sport – etaj 5, sala 5058 și online

– Camera Deputaților

* ora 13:30 – (prezență fizică) – Şedinţa Biroului permanent și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 –  Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* Ședinţa în plen a Camerei Deputaţilor (prezență fizică)

  • ora 16:00 – Ora Guvernului – Dezbateri politice, la solicitarea Grupului parlamentar al USR cu tema „Dezastrul încasărilor la buget din primele 3 luni ale anului. Situația îngrijorătoare a deficitului bugetar”- ministrul invitat – Adrian Câciu, ministrul finanțelor
  • ora 17:00 – Primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • ora 17:00 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual.
  • Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă – studiu individual
  • Comisia pentru industrii şi servicii – Documentare și consultare
  • Comisia pentru sănătate şi familie
  • ora 10:00 – Comisia pentru învăţământ – sala 3150
  • ora 13:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala Iuliu Maniu, nivel P
  • ora 17:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – sala 5156
  • ora 17:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi și Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi – sala Mihai Viteazul
  • ora 17:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala 29, Corp B4, etaj 1
  • ora 17:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – sala 4113
  • ora 17:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – sala Mihai Viteazul

– Guvern

* Programul premierului Nicolae-Ionel Ciucă:

  • ora 10:00 – Participare la ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării – la Palatul Cotroceni
  • ora 17:30 – Întâlnire cu reprezentanți ai fermierilor, ai procesatorilor din industria alimentară și ai Asociației Marilor Rețele Comerciale din România; participă reprezentanți ai Consiliului Concurenței și instituțiilor guvernamentale cu responsabilități în sectorul agricol și industria alimentară – la Palatul Victoria

– Ministere

* Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, participă la şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării – la Palatul Cotroceni

* Dezbaterea în sistem hibrid ‘Ce probleme din sistem poate rezolva digitalizarea Sănătăţii?’, organizată de trustul DC Media Group – ora 11:00, transmisiune live pe DC News TV, DC News şi DC Business, dar şi pe paginile de Facebook şi canalele de Youtube ale acestor platforme. Invitaţi: ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, preşedintele Comisiei pentru comunicaţii, tehnologia informaţiei şi inteligenţă artificială din Senat, Marius Humelnicu, vicepreşedintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor Florin Buicu, preşedintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu Cercel, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adela Cojan, preşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaţilor, Ioan Sabin Sărmaş, preşedintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, Nelu Tătaru, vicepreşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României Andrei Niculae, directorul executiv al ARPIM, Dan Zaharescu

* Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, verifică stadiul lucrărilor pe Lotul 2 din Autostrada A0 Nord – ora 12:00

* Ministerul Justiţiei a anunţat declanşarea procedurii de selecţie a candidaţilor pentru funcţia de procuror european delegat în România. Din program:

  • Interviul în faţa Comisiei de selecţie se desfășoară în zilele de 10 și 11 aprilie la sediul Ministerului Justiţiei şi se va transmite în direct, audio-video, pe pagina de internet a MJ. Interviul va avea loc în limba română, însă vor fi adresate şi întrebări în limba engleză, la care candidaţii vor trebui să răspundă în limba engleză

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 75 milioane lei

* Bacău: Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna  Tánczos, se va afla într-o vizită de lucru în județul Bacău. Cu această ocazie, începând cu ora 10:00, demnitarul va participa, alături de Laurențiu Adrian Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, la evenimentul de semnare a Contractului pentru actualizarea Studiului de fezabilitate, a serviciilor de proiectare, a documentațiilor de atribuire și asistență tehnică pe durata execuției lucrărilor pentru proiectul Închidere și reabilitare depozit de deșeuri industriale periculoase de fosfogips Sofert Bacău. Semnarea contractului va fi urmată de o sesiune de declarații de presă. Evenimentul va avea loc în Sala Mare a Palatului Administrativ Bacău (Str. Mărăşeşti, nr. 2-4) și va fi transmis live pe pagina de Facebook a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor

– Culte, Biserică

* Săptămâna Sfintelor Pătimiri (9 – 14 apr.)

  • ora 17:00 – slujba Deniei

– Casa Regală

* La aproape opt decenii de când Regele Mihai I și Regina-Mamă Elena a României au vizitat Monetăria Statului, instituția va primi marți, 11 aprilie, vizita oficială a Casei Regale formată din Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române și a Alteței Sale Radu, Principele Consort. Cu acest prilej, Octavian Schen – Directorul General al Regiei Autonome Monetăria Statului va adăuga, în paginile istoriei instituției, un alt eveniment important. În cadrul vizitei de lucru, va fi prezentată evoluția prestigioasei instituții, cât și principalele sale activități, precum baterea monedei naționale, crearea unor obiecte cizelate sau făurirea manuală de Ordine și Decorații. Din program:

  • ora 12:00 – Întâmpinarea cu onor a membrilor Casei Regale a României va avea loc la Intrarea Principală a Monetăriei
  • ora 12:35 – Vizitarea Muzeului Regiei

* Seara Palatului Elisabeta dedicată Festivalului internaţional de muzică EUROPAfest, organizat sub înaltul patronaj al Custodelui Coroanei Române, Margareta, şi al principelui Radu (7 – 15 iulie); participă principele Radu, voluntari, susţinători şi parteneri ai festivalului – ora 18:00, la Sala Regilor a Palatului Elisabeta

– Diaspora

* Timișoara: Unul dintre evenimentele cele mai aşteptate ale agendei TM2023, Conferinţa ‘Smart Diaspora 2023 – diaspora în învăţământ superior, ştiinţă, inovare şi antreprenoriat’, se desfăşoară în perioada 10-13 aprilie. Ediţia 2023 a conferinţei este organizată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României şi egida Guvernului României, Ministerului Educaţiei şi Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, de Alianţa Timişoara Universitară (ATU), UEFISCDI cu participarea Academiei Române. Din program:

  • La Universitatea de Vest din Timişoara va fi prezent Jean Marie Lehn, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, invitat în cadrul Conferinţei ‘Smart Diaspora 2023’. Marţi, 11 aprilie, de la ora 9:00, are loc evenimentul dedicat Festivităţii de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa şi prelegerii publice a lui Jean Marie Lehn, care se vor desfăşura în Aula Magna ‘Ioan Curea’ a UVT. Evenimentul va beneficia de traducere simultană, iar participanţii care doresc să audieze traducerea vor putea folosi o aplicaţie gratuită a telefonului mobil (Interactio)

– Administrație

* Şedinţa Consiliului Local Sector 6 – ora 13:00, online

* Bistrița: Şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud – ora 14:30, online

* Timișoara: Consiliul Judeţean Timiş este convocat în şedinţă extraordinară, care se va desfășura online, în sistem videoconferință de la ora 10:00

* Tulcea: Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială din cadrul Primăriei municipiului Tulcea organizează conferinţa de închidere a proiectului ‘Re Start Neptun – Dezvoltare locală integrată’ – ora 10:30, la Hotel Star

– Juridic

* Ședința în plen a Consiliului Superior al Magistraturii – ora 9:30

* Ședința Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii – ora 10:00

* Ședința Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii – ora 11:00

– Social

* Sub îndemnul „De Paște, dăruim lumină prin muzică și oferim copiilor născuți prematur o nouă șansă la viață”, zeci de artiști și muzicieni instrumentiști vin în sprijinul campaniei umanitare „Grijă pentru nou-născuți”, parte a unui amplu proiect de modernizare și susținere a spitalelor din România inițiat de Fundația Ringier România. Artiștii Marcel Pavel, Alina Sorescu, Paula Seling, tenorul Vlad Miriță, soprana Silvia Micu, Corul Armonia, Orchestra Simfonică Valahia, alături de unul dintre cei mai reputați dirijori internaționali – Matthew Freeman, sub bagheta căruia performează muzicienii virtuozi ai Royal Philarmonic Orchestra și BBC Orchestra, vor dărui ceea ce au ei mai de preț – muzica și vor concerta pe scena Ateneului Român în cadrul Concertului Caritabil Pascal

– Economic

* Conferinţă de presă susţinută de Ovidiu Heiuş, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Elena Ungureanu, reprezentantul Asociaţiei de Plăţi Electronice din România (APERO), şi Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR) – ora 11:00, la sediul Ministerului Finanţelor

* Ediţia a II-a a EduFinFest, cu tema tema ‘Primii paşi pentru dobândirea independenţei financiare’, un eveniment organizat de BCR Şi Şcoala de Bani, cu ocazia Zilei naţionale a educaţiei financiare, în parteneriat cu Asociaţia Educaţie pentru Succes – ora 12:30, la The Bridge, Şos. Orhideelor 15D, etaj 8

– Mediu

* Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă modificarea lansării Programului privind protecţia speciilor de faună sălbatică, prin instalarea de echipamente şi/sau dispozitive de tipul gardurilor electrice ori a altor mijloace asemănătoare permise de lege, în vederea diminuării conflictelor şi reducerii pagubelor cauzate de animale sălbatice. Programul se va desfăşura în perioada 11 aprilie, ora 10:00 – 25 aprilie, ora 23:59. Începând cu data de 5 aprilie, solicitanţii persoane fizice şi juridice pot accesa aplicaţia informatică pusă la dispoziţie de AFM, doar pentru crearea conturile de utilizator. Depunerea cererilor de finanţare şi a documentaţiei aferente se realizează prin intermediul aplicaţiei informatice care va fi disponibilă pe site-ul instituţiei, www.afm.ro

– Medicină, Sănătate

* Iași: ‘Strategii comunitare de sprijin pentru persoanele cu autism’, dezbatere organizată de Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi, Fundaţia ‘Star of Hope’, ANCAAR Iaşi şi ‘Asociaţia Surâsul Albastru’, prilejuită de Ziua Internaţională pentru Conştientizarea Autismului (2 aprilie), la care participă primarul Mihai Chirica, prefectul judeţului Iaşi, Bogdan Cojocaru, preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Alexe – ora 10:00, la Sala ‘Vasile Pogor’ a Palatului Roznovanu

* Sibiu: Conferinţă de presă prilejuită de finalizarea lucrărilor de reabilitare, modernizare şi echipare medicală a Secţiei Clinice de Neurologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu – ora 10:00, la Consiliul Judeţean Sibiu

– Învățământ, Cercetare

* Universitatea din Bucureşti şi Fundaţia Agenţia de Dezvoltare Comunitară ‘Împreună’ lansează raportul de cercetare ‘Măsuri afirmative pentru romi în universităţi – experienţe, schimbări şi lecţii învăţate’ – ora 14:00, la Rectoratul Universităţii Bucureşti, Sala Consiliului de Administraţie, Șos. Panduri nr. 90

* Bistrița: Olimpiada Naţională de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artelor, organizată de Ministerul Educaţiei prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Liceul de Arte ‘Corneliu Baba’ (10 – 14 apr.)

– Istorie, Arhive

* Oradea: Un grup de patru istorici orădeni au realizat o carte despre ‘Românii din Ungaria Trianonică (1920-2020)’, ce va fi lansată marţi, 11 aprilie, de la ora 12:00, în Aula Magna a Universităţii din Oradea. Autorii acesteia sunt profesorii universitari orădeni Gabriel Moisa (director al Muzeului Ţării Crişurilor şi decan al Facultăţii de Istorie), Gabriel Roşeanu, Simona Trip şi Carmen Hortensia Bora. Având titlul complet ‘Românii din Ungaria Trianonică (1920-2020) – Istorie, identitate naţională şi religioasă, convingeri sociale şi comportament civic’, volumul a apărut la Editura Mega, din Cluj-Napoca. Alături de rectorul Universităţii orădene, Constantin Bungău, la eveniment va fi prezent şi prof univ dr Dan Dungaciu, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internanţionale ‘I.C. Brătianu’ al Academiei Române. Lansarea cărţii este organizată de Universitatea Oradea – Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal şi Şcoala Doctorală de Istorie a Universităţii Oradea, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor şi Primăria Municipiului Oradea

– Cultură

* Pe scena Operei Naţionale Bucureşti, începând cu ora 19:00, Studioul Experimental în Artele Spectacolului Muzical ‘Ludovic Spiess’ prezintă în cadrul seriei ‘Maeştri şi discipoli’ Recitalul de primăvară, coordonat de Maestra Silvia Voinea şi susţinut de discipolii maestrei, Claudia Caia, Gabriela Daha, Miruna Dascălu, Alexandra Dracea, Raluca Mălăeru, Alexandru Nagy, Nicoleta Nistor, Cătălin Petrescu, Matei Tudose, acompaniaţi la pian de Alexandru Burcă. Concertul cuprinde arii şi duete din creaţia următorilor compozitori: Donizetti, Gounod, Bernstein, R. Strauss, Rossini, Thomas, Bock, Lopez, Sorozabal, Dendrino şi alţii. Tinerii interpreţi vor fi acompaniaţi de pianistul şi profesorul Alexandru Burcă. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* În cadrul Stagiunii de marţi seara, are loc un recital de vioară susținut de Ioan Octavian Pârlea, la pian Verona Maier – ora 19:00, la Sala mică a Ateneului Român

* Icoane româneşti, unele din perioada renascentismului românesc, de la Matei Basarab la Constantin Brâncoveanu, alături de icoane greceşti şi ruseşti vor fi scoase la vânzare pe 11 aprilie la o licitaţie organizată de casa Artmark. Icoanele de colecţie sunt expuse la Palatul Cesianu-Racoviţă. Licitaţia va avea loc începând cu ora 19:00, la sediul Casei Artmark – Str. C.A. Rosetti

*  După prezența în cadrul festivalului „Anotimpurile FEST-FDR” al Teatrului Național din Timișoara, spectacolul-concert cinematografic „ORLANDO TRIP” al duo-ul austriac „Fox on Ice” va avea o reprezentație unică la Teatrul Odeon din București, pe data de 11 aprilie, ora 19:30, la Sala Studio. În acest performance de poezie și muzică, scriitoarea și performera Anna Luca Poloni alături de muzicianul și artistul video Christian Mair aduc în zilele noastre povestea unui personaj istoric și literar legendar care vorbește despre una dintre cele mai mari temeri ale omului și ale societăților noastre – schimbarea și abandonul stabilității. O istorie despre mare; un triumf al adâncurilor minții umane și al fluidității. Acest turneu, realizat la invitația Teatrului Odeon și a Forumului Cultural Austriac, se află sub egida programului „Calliope. Join the Dots” şi a aniversării a 50 de ani a Departamentului pentru Afaceri Culturale al Ministerul austriac de Externe

* Alba Iulia: La 165 de ani de la naşterea scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea, Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană ‘Lucian Blaga’ Alba îşi propun să-l readucă în atenţia publică şi să-l omagieze printr-o serie de manifestări. Astfel, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, la ora 12:00, publicul este aşteptat să participe la momentul depunerii de flori, la bustul acestuia, iar pe parcursul zilei, pe pagina de Facebook a Bibliotecii Judeţene ‘Lucian Blaga’ Alba, vor putea fi găsite informaţii interesante despre scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea, alături de recomandări de carte. La sediu vă aşteptăm cu o expoziţie dedicată, volumele fiind disponibile şi pentru împrumut la domiciliu

* Braşov: În Săptămâna Mare a Paştelui ortodox, Cvintetul vocal ANATOLY al Operei Braşov oferă un recital special, intitulat ‘Cânt despre Lumina Învierii’, ce ne va introduce, prin muzică, în atmosfera de meditaţie şi rugăciune a acestei perioade. Evenimentul are loc de la ora 18:30, în Foaierul Operei. Aranjamentele şi adapatările pieselor sunt semnate de Ciprian Cucu şi Ciprian Ţuţu. Cei cinci membri ai Cvintetului vocal ANATOLY sunt: Andrada Mureşan – alto, Gabriel Baciu – tenor, Ciprian Cucu – tenor, Ciprian Ţuţu – bariton, Marius Modiga – bas

* Craiova: Biblioteca Judeţeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează, începând cu ora 17:00, lansarea volumului „Parcursul viziunii noi”, al autorului Johan Sebastian Berglund. La eveniment participă invitaţii: Emil Boroghină, Monica Berlung, Florina Ungureanu, Petrişor Militaru. Moderator al evenimentului este Nicolae Marinescu

* Iași: La ARCADA Central Art Space din Iaşi (Str. Lăpuşneanu nr. 7-9), de la ora 18:00, va fi vernisată expoziţia lui Napoleon Tiron – un maestru al sculpturii româneşti, care de curând a împlinit 85 de ani. Va prezenta Grigore Ilisei, curatoare este Maria Bilaşevschi, iar lucrările vor putea fi admirate până pe 5 mai

* Oradea: Corul Naţional de Cameră ‘Madrigal – Marin Constantin’ va susţine Turneul naţional de Paşte ‘Săptămâna Patimilor’ în perioada 29 martie – 13 aprilie, în 8 oraşe din România. Cele 9 spectacole extraordinare ‘Săptămâna Patimilor’, dirijate de Anna Ungureanu, dirijor principal şi Cezar Verlan, dirijor secund, vor avea loc la Bacău, Iaşi, Târgu Mureş, Braşov, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea şi Bucureşti şi îi vor avea ca invitaţi pe tinerii actori Corneliu şi Pavel Ulici. Printre partenerii media naţionali: Radio Bucureşti, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Agenția RADOR. Din program:

  • În data de 11 aprilie, spectacolul va avea loc de la ora 19:00, la Teatrul ‘Regina Maria’ din Oradea

* Jud. Prahova: Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova organizează, în perioada 5-14 aprilie, o serie de activităţi culturale, ce au ca temă tradiţiile specifice Sărbătorilor Pascale în spiritualitatea românească. Din program:

  • 11 aprilie – Expoziţia temporară – ‘Icoane şi ouă încondeiate’ – la Muzeul Memorial Nichita Stănescu Ploieşti (Str. Nichita Stănescu nr. 1)
  • 11-13 aprilie – Ateliere de creaţie: ‘Paştele la muzeu’ – la Muzeul ‘Conacul Pană Filipescu’ Filipeştii de Târg nr. 868
  • Audiţie online: Oratoriul Bizantin de Paşti ‘Patimile şi Învierea Domnului’ – Muzeul Memorial ‘Paul Constantinescu’ Ploieşti, Str. Toma Caragiu, nr.10

* Sibiu: Sub genericul ‘Lumini Pascale’, Filarmonica de Stat Sibiu oferă sibienilor un recital cameral de excepţie, susţinut de reputatul pianist Ştefan Lovin. Recitalul va avea loc, de la ora 19:00, la Sala Thalia, cu lucrări din creaţia compozitorilor români Nicolae Lungu, Gheorghe Danga, Gavriil Musicescu şi Alexandru Podoleanu, dar şi cânturi gregoriene

* Suceava: Muzeul Naţional al Bucovinei găzduieşte, în perioada 11 aprilie – 14 mai, expoziţia „Iosif Berman. Fotografii din România interbelică”, deschisă în cadrul programului ‘Paşte în Bucovina’. Vernisajul expoziţiei va avea loc pe 11 aprilie, de la ora 13:00, în Foaierul Muzeului de Istorie din Suceava. Fotografiile din expoziţie provin din arhivele Muzeului Ţăranului Român, Muzeului Municipiului Bucureşti, Bibliotecii Academiei Române şi din colecţia fiicei lui Iosif Berman, Luiza Berman, moştenită şi pusă la dispoziţie de jurnalista Adina Ştefan. Curatorul expoziţiei este Cătălin D. Constantin, editor de carte şi antropolog, conferenţiar universitar şi prodecan la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, unde predă cursuri de antropologie vizuală şi studii culturale

* Târgu-Jiu: Muzeul Naţional ‘Constantin Brâncuşi’ din Târgu Jiu (Str. Victoriei, nr. 2) găzduieşte, de la ora 18:00 vernisajul expoziţiei de gravură ‘Entracte’, cu lucrări realizate de conf. univ. dr. Ovidiu Felipov din cadrul Facultăţii de Arte a Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC), artist cu o experienţă de peste 25 ani în domeniul artelor plastice, manifestându-se în pictură, design, grafică, gravură, artă decorativă, instalaţie-obiect. Expoziţia, curatoriată de Zuzu Caratănase, poate fi vizitată până pe data de 12 mai. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional ‘Constantin Brâncuşi’ din Târgu Jiu şi Ministerul Culturii, în parteneriat cu Universitatea Ovidius din Constanţa şi Uniunea Artiştilor Plastici din România

* Tulcea: De la ora 15:00, are loc vernisajul expoziției „Robert Lőrincz: O incursiune în universul creativ” dedicată artistului Robert Lőrincz la Casa Avramide din Tulcea (str. Progresului nr. 32). Expoziția va fi deschisă în perioada 11 – 20 aprilie

* Ungaria: Proiectul multimedia „Aplauze pentru poet…pe scenă” trece de granițele României și ajunge, pe 11 aprilie, în Ungaria, la Szeged și la Budapesta, de Ziua Poeziei Maghiare, marcând Ziua internațională a poeziei (21 martie), ca omagiu al limbajului liric universal. Evenimentul va avea loc marți, 11 aprilie, de la ora 12:00, la Biblioteca „Somogyi Károly” din Szeged și apoi, de la ora 19:00, la Cafeneaua literară Három Holló din Budapesta. Recitalul lui Demeter András va fi completat de intervenţii video online de poezie cu actori reper ai scenei româneşti precum Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Mihaela Rădescu, Ion Caramitru, dar și cu intervenții ale reprezentanților proiectului: Ovidiu Miculescu, iniţiatorul proiectului și Oltea Şerban-Pârâu, consilier artistic. Aceștia din urmă vor vorbi publicului despre importanța poeziei într-un secol al vitezei, despre acest demers de susținere a unui domeniu cultural marginalizat în contemporaneitate. Organizator: ICR Budapesta. Parteneri principali: The Culture Club și Pro Contemporania. Parteneri culturali: Biblioteca „Somogyi Károly” din Szeged și Cafeneaua literară Három Holló. Cu sprijinul : JTI. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Radio România Regional

– Sport

* Este programat un meci din etapa a treia a fazei play-off a Ligii a II-a de fotbal: CSA Steaua Bucureşti – Politehnica Iaşi – ora 19:00, pe Stadionul Steaua – Bucureşti

* Naţionala feminină de fotbal a României înfruntă echipa Marocului, într-un meci amical – ora 20:30, pe Stadionul ”Arcul de Triumf”

* Au loc meciuri în Liga Naţională de baschet masculin (Grupa 11-18):

  • CS Municipal Galaţi – ABC Laguna Bucureşti – ora 17:00, la Sala Dunărea – Galaţi
  • CSM Baschet Petrolul Ploieşti – CSM VSKC Miercurea Ciuc – ora 18:00, la Sala Olimpia – Ploieşti
  • CSA Steaua Bucureşti – CS Municipal Târgu Jiu – ora 19:00, la Sala ”Mihai Viteazul” – Bucureşti
  • CS Municipal Târgu Mureş – CS Municipal 2007 Focşani – ora 19:00, la Sala Sporturilor – Târgu Mureş

* Portugalia: Selecţionata României întâlneşte echipa Ungariei, în ultimul său meci din Grupa A3 a turului de elită al Campionatului European de fotbal feminin Under-19 din 2023 – ora 17:30, la Complexo Desportivo Monte Azevido – Rebordosa

* Turcia: Sportivi români participă la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Antalya (11 – 16 apr.)

– Diverse

* Romfilatelia introduce în circulaţie marţi, 11 aprilie, emisiunea de mărci poştale „Constituţia României. Colaborarea loială a puterilor în stat”, alcătuită din 3 timbre, 3 minicoli de 5 timbre + 1 vinietă şi manşetă ilustrată şi un plic prima zi. Pe marca poştală cu valoarea nominală de 2,90 Lei este ilustrată Sala de Plen a Senatului României. Marca poştală cu valoarea nominală de 2,90 Lei redă arhitectura edificiului Palatului Justiţiei, iar pe marca poştală cu valoarea nominală de 11 Lei este ilustrată arhitectura faţadei principale a Palatului Victoria, sediul Guvernului României. Emisiunea va fi disponibilă în reţeaua magazinelor Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul online http://romfilatelia.ro/store/

– S-a întâmplat într-o zi de 11 aprilie

* Cu 343 de ani în urmă (1680) apărea, la Iaşi, „Psaltirea de-nţăles a sfântului împărat proroc David”, cu text slavo-român, tradusă de Dosoftei, mitropolitul Moldovei (cunoscută sub denumirea de „Psaltirea slavo-română”)

* Acum 189 de ani (1834) avea loc, la Iaşi, reprezentaţia cu piesa lui Gheorghe Asachi „Cantata pastorală” sau „Serbarea păstorilor moldoveni” – primul spectacol muzical în limba română (Matei Millo a interpretat primul rol din cariera sa) (11/23)

* În urmă cu 143 de ani (1880) s-a înfiinţat, prin promulgarea Decretului 1248/1880, Administraţia de stat a căilor ferate, sub denumirea Direcţiunea princiară a Căilor Ferate, transformată în anul 1883 în Direcția Generală a Căilor Ferate Române, instituţie care a consacrat iniţialele CFR. Din acel moment, statul român a început să preia, prin răscumpărare, liniile de cale ferată de la concesionarii străini. Primul conducător al Direcțiunii Princiare a fost general ing. Ștefan Fălcoianu (1835 – 1905), care a activat în această funcție până la data de 15 aprilie 1883. În 1918 Regatul României s-a unit cu Transilvania, Banat, Basarabia și Bucovina pentru a forma România Mare. Drept urmare, toate căile ferate din aceste regiuni, care au aparținut înainte Austro-Ungariei și Rusiei au intrat în proprietatea CFR (11/23)

* Cu 109 ani în urmă (1914) a avut loc, la Londra, premiera piesei de teatru „Pygmalion”, a scriitorului englez George Bernard Shaw

* Acum 104 ani (1919) era creată Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), ca instituţie autonomă pe lângă Liga Naţiunilor (din 1946, instituţie specializată a ONU, cu sediul la Geneva). România este membru fondator. În contextul negocierilor de pace de după încheierea Primului Război mondial, Conferinţa de Pace din 1919 a stabilit o Comisie a legislaţiei internaţionale a muncii. Comisia a adoptat un text, care la 11 aprilie 1919, a devenit parte a Tratatului de Pace de la Versailles. Cu unele modificări, acest text reprezintă şi astăzi Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Politicile OIM sunt fixate în cadrul Conferinţei Internaţionale a Muncii, care are loc în fiecare an, adunând toţi constituenţii. Conferinţa adoptă noi standarde internaţionale în domeniul muncii, planul de activitate al OIM şi bugetul. Organizația a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1969

* În urmă cu 91 de ani (1932) avea loc premiera, în România, a filmului „Visul lui Tănase”, o coproducţie româno-germană. Acest film-scheci de Nicolae Kiriţescu, realizat în studioul „Tobis” din Berlin, l-a avut în rolul principal pe Constantin Tănase, unul dintre primii actori români de cinema

* Cu 74 de ani în urmă (1949) avea loc premiera piesei „Haiducii”, de Victor Eftimiu

* Se împlinesc 60 de ani (1963) de când era înfiinţat, la Bucureşti, Corul de Cameră „Madrigal” – fondator şi dirijor Marin Constantin (n. 1925 – m. 2011). Cu un repertoriu renascentist, gregorian şi baroc, precum şi din muzica tradiţională şi contemporană românească şi peste 4000 de concerte de mare succes în ţară şi străinătate, ansamblul a susţinut primul recital la 7 iulie 1963. Din luna februarie a anului 2015, când s-au împlinit 90 de ani de la naşterea fondatorului, Marin Constantin, Corul Naţional de Cameră „Madrigal” cuprinde în titulatura sa şi numele acestuia, devenind „Corul Naţional de Cameră Madrigal – Marin Constantin”. În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate. Pe 1 martie 2023, la Palatul Parlamentului, Senatul României a inaugurat oficial „Galeriile Madrigal – Marin Constantin”, un spațiu dedicat, care găzduiește evenimente culturale și expoziții temporare și permanente ale Corului Madrigal. Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de Ion Marin, care reunește în prezent peste 1.800 de coruri și peste 63.000 de copii din țară și diaspora

* Acum 54 de ani (1969) a avut loc premiera, la Teatrul Mic din Bucureşti, a piesei „Iona” de Marin Sorescu, în regia lui Andrei Şerban; în rolul titular, George Constantin

* În urmă cu 53 de ani (1970), la Kennedy Space Center (Florida, SUA), a avut loc lansarea celei de-a treia misiuni umane a NASA, Apollo 13, dezvoltate cu intenția de a coborî pe Lună. Pe parcursul misiunii însă, probleme tehnice au forțat echipajul să renunțe la aselenizare, dar în ciuda dificultăţilor, echipajul, format din comandantul misiunii James A. Lovell, pilotul modulului de comandă John L. „Jack” Swigert, și pilotul modulului lunar Fred W. Haise, a ajuns în siguranță înapoi pe Pământ, iar misiunea a fost considerată un „eșec reușit”. Transmisiunea radio a lui Lovell, „Houston, we’ve had a problem” („Houston, am avut o problemă”), a rămas în cultura populară

* Acum 33 de ani (1990) apărea, la Bucureşti, primul număr al cotidianului „Azi”, directorul onorific al publicaţiei fiind Alexandru Bîrlădeanu, iar redactor-şef Octavian Ştireanu. Publicația și-a continuat apariția în mediul online, pe site-ul www.eAzi.ro

* Cu 32 de ani în urmă (1991) România a semnat primul acord stand-by, post revoluţionar, cu FMI (Fondul Monetar Internațional), pentru o sumă de 380,5 milioane DST din care au fost trase doar 318 milioane DST

* Acum 27 de ani (1996), la Cairo, a fost deschis spre semnare „Tratatul de denuclearizare a Africii”, cunoscut şi ca Tratatul de la Pelindaba (numele principalului centru de cercetare nucleară din Africa de Sud). Documentul a intrat în vigoare după ce a fost ratificat de 28 de state, pe 15 iulie 2009

* Tot într-o zi de 11 aprilie, cu 13 ani în urmă (2010), Societatea Română de Radiodifuziune a fost aleasă ca membră în comitetul director al Conferinţei Permanente a Audiovizualului Mediteranean (COPEAM)

* Cu 12 ani în urmă (2011) avea loc arestarea fostului președinte din Coasta de Fildeș, Laurent Gbagbo de către susținătorii președintelui ales, Alassane Ouattara, cu ajutorul forțelor franceze, punând astfel capăt crizei ivoriene și războiului civil din 2010-2011

Aniversări – Comemorări

– Sfânta şi Marea Marţi; Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului (slujba lui se va săvârși anticipat, în Duminica Floriilor) (Calendarul Creştin-Ortodox 2023). NOTĂ: Constantin, cum s-a numit la botez, s-a născut la Bucureşti, la 7.X.1787, a devenit monah în 1808, stareţ al Mănăstirii Cernica din 1818, episcop al Râmnicului din 1850, a murit la 11.IV.1868 ( – 155 de ani); la 28.II.1955, episcopul Calinic a fost canonizat de Sf. Sinod al BOR, iar moaştele i-au fost aşezate în Biserica Sf. Gheorghe de la Cernica, ctitoria sa

– „Ziua Educației Financiare” a fost stabilită prin Legea nr.83/11.IV.2022; potrivit inițiatorilor actului normativ, „incluziunea financiară are un rol foarte important în creșterea calității vieții cetățenilor, iar pentru aceasta este nevoie atât de programe de educație financiară, cât și de programe de facilitare a accesului la produse și servicii financiare”; manifestările dedicate acestei zile se află sub coordonarea Autorităţii de Supraveghere Financiară. NOTĂ: În perioada 20-26 martie a avut loc „Săptămâna internațională a educației financiare” („Global Money Week”), lansată în 2012, inițiată și coordonată de Child & Youth Finance International (CYFI), organizată în prezent de Rețeaua OCDE Internațională pentru Educație Financiară (OCDE / INFE); tema de anul acesta a fost: „Planifică-ți banii, plantează-ți viitorul”

– 1744 (stilul nou): A murit Antioh Cantemir, scriitor iluminist şi diplomat rus de origine română; fiul mezin al lui Dimitrie Cantemir (domnitor al Moldovei între anii 1710 şi 1711); unul dintre iniţiatorii clasicismului în literatura rusă (n. 1709). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii şi stilul vechi – 31 martie 1744

– 1842: A murit (în satul Csomakőrös / Chiuruş, de lângă oraşul Covasna) lingvistul și exploratorul secui-maghiar Körösi Csoma Sándor (cunoscut în străinătate ca Alexander Csoma de Kőrös); a realizat primul dicţionar englez-tibetan şi prima gramatică a limbii tibetane (1834); a realizat primul dicţionar sanscrit-tibetan; a pus bazele tibetologiei şi ale studiilor budiste; după moartea sa fost primit în panteonul tibetanilor; în anul 2013 UNESCO a declarat opera lui ca fiind parte a culturii universale (n. 1784). NOTĂ: După alte izvoare istorice anul nașterii este 1787 sau 1788

– 1854: S-a născut Ioan Neniţescu, poet şi dramaturg; membru corespondent al Academiei Române din 1896 (m. 1901)

– 1858: S-a născut Barbu Delavrancea (pseudonimul lui Barbu Ştefănescu), scriitor (prozator şi dramaturg), orator remarcabil şi publicist, avocat (a pledat în procese care i-au adus celebritatea: de exemplu, apărător al lui Caragiale împotriva calomniatorului Caion) şi om politic (ministru de mai multe ori şi primar al Bucureştiului între anii 1899 şi 1906); membru titular al Academiei Române din 1912, vicepreşedinte al acestui for (1915-1918) (m. 1918) – 165 de ani

– 1871, 11/23: S-a născut pictorul Theodor Pallady; membru post-mortem al Academiei Române (din 2012) (m. 1956)

– 1897: S-a născut Gheorghe Zane, economist şi istoric; lucrări în domeniul istoriei economice şi sociale şi al gândirii economice; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1978)

– 1898: S-a născut Mircea Ştefănescu, dramaturg, prozator şi traducător (m. 1982) – 125 de ani

– 1901: S-a născut compozitorul, dirijorul şi pianistul Theodor Rogalski (m. 1954, la Zürich)

– 1903: S-a născut tenorul Aurel Alexandrescu (m. 1982) – 120 de ani

– 1907: S-a născut inginerul Nicolae I. Manolescu; cercetări în domeniul transporturilor feroviare şi al sintezei numerice, structurale şi cinematice a mecanismelor; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (m. 1993)

– 1907, 11/24: A murit Simeon Florea Marian, folclorist, etnograf, naturalist, istoric, profesor şi preot; a pus bazele cercetării ştiinţifice a folclorului românesc; lucrarea „Chromatica poporului român” reprezintă prima cercetare românească asupra unei probleme de industrie populară; membru titular al Academiei Române din 1881 (n. 1847)

– 1913: S-a născut pictorul Sorin Ionescu (m. 1999) – 110 ani

– 1924: S-a născut prozatorul Ion Grecea (m. 1999)

– 1924: S-a născut Gheorghe (Gogu) Viziru, jucător şi antrenor de tenis, personalitate marcantă a tenisului de câmp românesc (m. 2003)

– 1924: S-a născut Val Panaitescu (pseudonimul lui Valeriu Stoleriu), critic şi istoric literar, eseist, traducător, comparatist şi profesor (m. 2021)

– 1930: A murit prozatorul Aureliu Cornea (n. 1897)

– 1936: A murit Dimitrie Dinicu, violoncelist, dirijor si compozitor (n. 1868)

– 1942: S-a născut Virgil Mazilescu, poet, eseist şi traducător (m. 1984)

– 1944: S-a născut jurnalistul Christian Mititelu, membru al CNA (2008-2014); a fost timp de 20 de ani directorul Redacţiei Române a BBC World Service

– 1944: S-a născut pictorul francez de origine română Nicolae Maniu

– 1944: A murit Ion Minulescu, poet, prozator, dramaturg, traducător şi gazetar; unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai simbolismului românesc (n. 1881)

– 1948: S-a născut sculptorul și profesorul Vlad Ciobanu – 75 de ani

– 1948: A murit Dragoş Protopopescu, poet, prozator, critic şi filosof; unul dintre primii angliști reputați din epoca interbelică, profesor universitar la Facultatea de Litere și Filosofie din București; a desfăşurat o susţinută activitate de traducător din limba engleză (Shakespeare), colaborând, între anii 1929 şi 1946, cu Teatrul Naţional din Bucureşti (n. 1892) – 75 de ani

– 1954: S-a născut instrumentistul (basist) Teo Peter, membru al formaţiei „Compact” (m. 2004, într-un accident rutier)

– 1957: S-a născut Mirela Ioana Fugaru, interpretă de muzică uşoară şi textieră, stomatolog; membră a Consiliului de Administraţie al SRR, în mai multe mandate (2002 – 2017)

– 1961: S-a născut artista vizuală Lia Perjovschi, fondatoare şi coordonatoare a Arhivei de Artă Contemporană/Centrul pentru Analiza Artei şi a Muzeului Cunoaşterii

– 1962: S-a născut solista de muzică uşoară şi compozitoarea Claudia Daniela Nacu, fostă membră a grupului muzical Trio Expres (m. 2020)

– 1964: A murit matematicianul şi pedagogul Alexandru Ghica; fondator al şcolii române de analiză funcţională; membru titular al Academiei Române din 1938 (n. 1902)

– 1979: A murit Alexandru D. Rădulescu, medic şi scriitor; de numele său se leagă înfiinţarea, în 1921, la Cluj, pentru prima dată în România, a unui spital de ortopedie, unitate care cuprindea, pe lângă secţia cu paturi, şi un atelier de proteze, precum şi un sector de recuperare funcţională; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1886)

– 1987: A murit medicul Ion Făgărăşanu; contribuţii teoretice şi practice în domeniul anatomiei şi chirurgiei vasculare şi abdominale; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1900)

– 1988: A murit tenorul Eugen Fânăţeanu (n. 1939) – 35 de ani

– 1991: A murit arheologul Vladimir Dumitrescu, specialist în istoria Comunei primitive (n. 1902)

– 1997: A murit Constantin Maximilian, medic genetician şi antropolog; a organizat, în 1958, primul laborator de genetică medicală din România; a pus bazele geneticii populaţiilor; a înfiinţat primul centru de sfaturi genetice din România; a fost primul profesor de bioetică din învăţământul universitar românesc; a redactat peste 20 de volume de antropologie, bioetică şi genetică umană; membru corespondent al Academiei Române din 1992 (n. 1928)

– 2015: A murit inginerul electromecanic şi profesorul Toma Dordea; activitatea de cercetare ştiinţifică şi-a orientat-o spre domeniul vast al maşinilor electrice, cu referire la teoria şi ecuaţiile maşinilor electrice, precum şi la proiectarea, calculul şi optimizarea acestor maşini; membru titular al Academiei Române din 1994 (n. 1921)

– 2018, 11/12: A murit actriţa de teatru, film și televiziune Carmen Stănescu (n. 1925) – 5 ani

– 2022: A murit actorul de teatru și film Traian Stănescu; soțul actriței Ilinca Tomoroveanu (n. 1940) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Amsterdam/Haga: Vizită de stat în Țările de Jos a președintelui francez Emmanuel Macron, însoțit de Prima Doamnă Brigitte Macron, ocazie cu care se va întâlni cu regele Willem-Alexander (11 – 12 apr.)

– Dublin: Preşedintele american Joe Biden va vizita Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord în perioada 11-14 aprilie pentru a marca, pe de-o parte, împlinirea a 25 de ani de la semnarea acordului de pace din Vinerea Mare care au pus capăt la 30 de ani de violenţe politice şi, pe de altă parte, pentru a vizita locurile din care îşi revendică rădăcinile (Comitatele Louth şi Mayo)

– Washington: Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken și secretarul apărării, Lloyd Austin îi vor primi pe secretarul filipinez pentru Afaceri Externe, Enrique Manalo și pe șeful Apărării, Carlito Galvez

– Tokyo: Regele Iordaniei Abdullah al II-lea se întâlnește la Tokyo cu premierul japonez Fumio Kishida și cu împăratul Naruhito

– Moscova: Ministrul rus de externe Serghei Lavrov poartă discuții la Moscova cu omologul kazah Murat Nurtleu

– Atena: Ministrul grec de externe Nikos Dendias se întâlnește cu omologul său egiptean Sameh Shoukry pentru a discuta despre stimularea relațiilor economice și energetice

– Washington: Fondul Monetar Internaţional (FMI) publică raportul său privind previziunile anuale – „World Economic Outlook”

– Beijing: Vizita preşedintelui brazilian Lula da Silva (11 – 14 apr.)

– Luxemburg: Eurostat publică datele privind comerţul cu amănuntul în UE, în februarie

– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris trei hotărâri privind Bulgaria și Țările de Jos.

– Copenhaga, Danemarca: Începutul procesului de apel a trei separatiști iranieni, condamnați pentru spionaj în Danemarca

– Washington: Reuniunea miniștrilor apărării și afacerilor externe ai Statelor Unite și ai Filipinelor

– Washington: Ministrul de Externe din Bangladesh, AK Abdul Momen, vorbește despre politica externă

– Franța: Cea de-a 12-a aniversare a legii franceze care interzice burqa și niqab

– Filipine: Exerciții militare comune SUA-Filipine (11 – 28 apr.)

– Istanbul: Partidul pro-kurd HDP își prezintă apărarea în fața Curții Constituționale împotriva interzicerii acestuia

– Berna: Sesiune extraordinară a Parlamentului dedicată preluării Credit Suisse de către UBS (11 – 14 apr.)

– Regatul Unit: Grevă a tinerilor medici pentru a protesta împotriva salariilor și a condițiilor de muncă (11 – 15 apr.)

– Haga: Audiere în procesul pentru crime de război al fostului președinte al Kosovo, Hasim Thaci

– Rio de Janeiro: Salonul LAAD 2023 pentru Apărare și Securitate (11 – 14 apr.)

– Germania: Conferinţă de presă EMO Hannover 2023 – online

– Lisabona: Fotbal – Liga Campionilor, prima manșă a sferturilor de finală: Benfica (Por) – Inter Milano (Ita) – ora 22:00

– Manchester: Fotbal – Liga Campionilor, prima manșă a sferturilor de finală: Manchester City (Ang) – Bayern Munchen (Ger) – ora 22:00

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a celor Eliberaţi din Lagărele de concentrare Fasciste”; este marcată în ziua eliberării, la 11.IV.1945, de către Forţele Aliate, a lagărului de la Buchenwald (simbol al ororilor naziste)

– „Ziua Internaţională a Pacientului cu Parkinson”, stabilită, în 1997, la iniţiativa Asociaţiei Europene Împotriva Bolii Parkinson şi cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Data a fost aleasă ca fiind ziua în care s-a născut, în anul 1755, medicul James Parkinson, cel care a scris pentru prima dată despre această boală în lucrarea „Eseu despre paralizia tremurătoare” (1817)

– 1755: S-a născut James Parkinson, chirurg, farmacist, geolog, paleontolog și activist britanic; a scris pentru prima dată despre boala Parkinson în lucrarea „Eseu despre paralizia tremurătoare” (1817) (m. 1824)

– 1819: S-a născut Charles Hallé, pianist şi dirijor britanic de origine germană, fondatorul Orchestrei Hallé în anul 1858 (m. 1895)

– 1825: S-a născut Ferdinand Lassalle, jurist, filosof şi activist politic german; considerat fondatorul mişcării social-democrate din Germania (m. 1864)

– 1854: A murit medicul german Carl Adolph von Basedow, celebru pentru descrierea simptomelor bolii care va fi denumită ulterior Boala Basedow-Graves (n. 1799)

– 1869: S-a născut Gustav Vigeland, sculptor norvegian (m. 1943)

– 1875: A murit Samuel Heinrich Schwabe, astronom german, autorul primului desen detaliat al marii pete roșii de pe Jupiter (n. 1789)

– 1880: S-a născut dirijorul italian Bernardino Molinari (m. 1952)

– 1891, 11/23: S-a născut Serghei Prokofiev, compozitor şi pianist, considerat clasicul secolului al XX-lea, este unul dintre cei mai mari compozitori ruşi ai tuturor timpurilor; a arătat încă de mic aptitudini pentru muzică, scriind „Galop indian” la vârsta de numai 5 ani; la 9 ani compune prima operă „Uriaşul” (m. 1953). NOTĂ: Majoritatea surselor dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 23 aprilie 1891

– 1892: S-a născut actriţa italiană Francesca Bertini, divă a cinematografului mut (m. 1985)

– 1895: A murit chimistul german Julius Lothar Meyer; în 1864 a publicat o primă versiune a tabelului periodic (conţinea 28 de elemente, clasificate în şase familii după valenţele lor), cu o a doua versiune în 1868; Meyer şi-a publicat, însă, lucrarea mai târziu decât chimistul rus Dmitri Mendeleev (care a descoperit legea periodicităţii şi a creat primul sistem periodic al elementelor chimice în 1869), astfel că nu a avut prioritate în acest domeniu; se pare că ambii chimişti, Meyer şi Mendeleev, au descoperit sistemul periodic al elementelor chimice în acelaşi timp (n. 1830)

– 1905: S-a născut poetul maghiar József Attila (m. 1937)

– 1908: S-a născut dirijorul ceh Karel Ancerl (m. 1973) – 115 ani

– 1914: S-a născut regizorul canadian de film de animaţie Norman McLaren; în anii ’40 ai secolului XX a revoluţionat animaţia mondială, prin introducerea unor tehnici noi (m. 1987)

– 1916: S-a născut compozitorul argentinian Alberto Ginastera (m. 1983)

– 1934: S-a născut (în Canada) poetul, eseistul, traducătorul şi profesorul american Mark Strand, câştigător al premiului Pulitzer pentru poezie în 1999 (m. 2014)

– 1942: A murit muzicologul francez Henry Prunières (n. 1886)

– 1944: S-a născut John Milius, scenarist, regizor și producător american

– 1949: S-a născut Bernd Eichinger, producător de filme, scenarist şi regizor german (m. 2011)

– 1953: S-a născut Sir Andrew John Wiles, matematician şi profesor englez; specializat în teoria numerelor; a descoperit demonstraţia Marii teoreme a lui Fermat în 1994 – 70 de ani

– 1970: A murit scriitorul american John O’Hara; cunoscut corespondent de război în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale; după război a realizat numeroase scenarii de film pe baza romanelor care l-au consacrat (n. 1905)

– 1977: A murit poetul şi scenaristul francez Jacques Prévert (n. 1900)

– 1987: A murit prozatorul american Erskine Caldwell; a avut o contribuţie deosebită la dezvoltarea temelor sociale din literatura americană a secolului XX (n. 1903)

– 1987: A murit Primo Levi, scriitor și chimist italian; a fost martor al ororilor naziste și supraviețuitor al Holocaustului (n. 1919)

– 2005: A murit André François (pe numele său adevărat André Farkas), grafician şi ilustrator de cărţi pentru copii francez de origine ungară (n. 1915)

– 2007: A murit Kurt Vonnegut, scriitor satiric american şi, în ultimii ani ai vieţii, şi grafician (n. 1922)

– 2013: A murit actorul, scenaristul şi producătorul american Jonathan Winters; unul din pionierii stand-up comedy-ului (n. 1925) – 10 ani

– 2018: A murit pictoriţa britanică Gillian Ayres; este cunoscută pentru pictura abstractă și imprimarea folosind culori vibrante, ceea ce i-a adus o nominalizare la Premiul Turner (n. 1930) – 5 ani

– 2021: A murit actorul și profesorul american Joseph Siravo (n. 1955)