Restricţii de circulaţie în Bucureşti

În București este restricționată și astăzi, până la ora 23:00, circulația rutieră pe Bulevardul Kiseleff, de la intersecția cu strada Arhitect Ion Micu până la Piața Victoriei.

Restricțiile au fost impuse pentru că acolo se desfășoară Bucharest Street Food Festival.

Tot în Capitală, pentru ultima seară a Festivalul Internațional al Luminii Spotlight, de la ora 19:00 se închide circulația auto pe Calea Victoriei, pe tronsonul cuprins între Bulevardele Dacia și Regina Elisabeta, iar de la ora 20:00 vor fi impuse restricții de circulație pentru retragerea cu torțe a militarilor din forțele terestre, pe traseul Parcul Carul I-Palatul Parlamentului-Ministerul Apărării-Șoseaua Panduri-Palatul Cotroceni-Bulevardul Vasile Milea-Drumul Taberei, unde este sediul Statului Major al Forțelor Terestre.

Pe 23 aprilie, de sărbătoarea creștină a Sfântului Gheorghe, se sărbătorește și ziua Forțelor Terestre./cpodea/csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 aprilie