România este singura țară vecină Ucrainei care mai permite importul de produse agricole din această țară

România este singura țară vecină Ucrainei care mai permite importul de produse agricole din această țară, însă face controale de calitate la graniță, sigilează și monitorizează transporturile aflate în tranzit. Autoritățile de la București așteaptă o decizie a Comisiei Europene înainte de a decide eventuala restricționare a importurilor din Ucraina. Cristina Dumitrescu.

Reporter: O reuniune a miniștrilor agriculturii din țările membre ale Uniunii Europene este programată să aibă loc marți, săptămâna viitoare, fiind așteptată o decizie în ce privește importurile de cereale din Ucraina, după ce fermierii din țările central și est-europene s-au plâns că nu pot face față ucrainienilor care au venit cu produse mult mai ieftine. România a decis să aștepte această hotărâre a Uniunii Europene și nu a interzis unilateral importurile de cereale ucrainene, așa cum au procedat Polonia, Ungaria, Slovacia și Bulgaria. Însă autoritățile române au început să controleze calitatea produselor care intră pe teritoriul țării noastre, să sigileze și să monitorizeze transporturile care se află în tranzit. Comisia Europeană a anunțat deja că va pune la dispoziția fermierilor din Europa Centrală și de Est, afectați de afluxul produselor agricole ieftine din Ucraina, un ajutor suplimentar de 100 de milioane de euro. A fost evocată și posibilitatea interzicerii importului unor anumite categorii de produse din Ucraina./cpodea/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 aprilie