Toate marile rețele comerciale din țara noastră au fost de acord să reducă în mod voluntar cu cel puțin 20% prețul laptelui de proveniență românească

Toate marile rețele comerciale din țara noastră au fost de acord să reducă în mod voluntar cu cel puțin 20% prețul laptelui de proveniență românească. Decizia, care se va aplica de la 1 mai și va fi valabilă timp de șase luni, a fost luată după discuțiile inițiate de Consiliul Concurenței, a anunțat președintele instituției, Bogdan Chirițoiu. El a precizat că reducerea de preț va fi suportată în mod egal – 10 procente de către retaileri și 10% de către procesatori. Bogdan Chirițoiu a mai spus că se așteaptă și la o creștere a consumului de lapte românesc, pe fondul acestei decizii. Consiliul Concurenței va monitoriza inițiativa, împreună cu alte instituții responsabile și, în funcție de rezultate, va discuta cu reprezentanții Guvernului pentru a vedea ce alte măsuri se impun în continuare. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 29 aprilie)/avladucu