Refugiații ucraineni care doresc să intre în România cu animale de companie trebuie să facă din nou dovada vaccinării acestora

Refugiații ucraineni care doresc să intre în țara noastră cu animale de companie trebuie să facă din nou, de luni, dovada vaccinării acestora. Potrivit Autorității Naționale Sanitar-Veterinare, România renunță, în acord cu celelalte state vecine Ucrainei, la excepția instituită în anul 2022 și cere din nou prezentarea certificatului de vaccinare antirabică a animalelor de companie venite din Ucraina. Pentru a veni în sprijinul celor care plecau din calea războiului însoțiți de câini sau de pisici, țara noastră a permis anul trecut intrarea acestora pe teritoriul național în condiții excepționale./abranescu/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 mai)