Procurorul general al Bulgariei este ţinta care trebuia lichidată (directorul Serviciului Naţional de Investigaţie)

Directorul Serviciului Naţional de Investigaţie, Borislav Sarafov, care este şi adjunctul procurorului general al Bulgariei, a declarat că este evident că bomba care a explodat în faţa uneia dintre maşinile din coloana oficială a procurorului general, Ivan Gheşev, era menită să ucidă. Potrivit martorilor oculari, flăcările care au izbucnit aveau 4-5 metri înălţime. „La faţa locului, a fost găsit un crater cu o adâncime de 30-40 cm şi un diametru de aproape trei metri. Explozia a vizat în mod clar drumul şi maşinile care treceau”, a precizat Sarafov şi a adăugat că puterea exploziei a fost egală cu echivalentul a circa trei kilograme de trinitrotoluen, conform avizului iniţial al experţilor. „Evident că dispozitivul exploziv a fost menit să ucidă, nu a fost în scop de intimidare, nu au fost artificii, o explozie extrem de puternică, inclusiv cu schije. O încercare pregătită profesional şi bine executată. Doar o coincidenţă l-a salvat atât pe procurorul general, cât şi pe familia acestuia”, a menţionat directorul Serviciului Naţional de Investigaţie. Potrivit acestuia, cel mai probabil, autorii atentatului se aflau la faţa locului. „Poate că au avut contact vizual cu drumul şi cu maşinile care treceau. Nu există altă modalitate mai precisă de a aprecia momentul detonării, pentru că sunt multe maşini care trec pe acest drum. Explozia a izbucnit la propriu în momentul în care maşina procurorului general a ajuns în dreptul acestora. Potrivit declaraţiilor martorilor, deflagraţia a împins maşina procurorului general spre stânga. Evident, cineva îl urmărea pe Gheşev”, a comentat Sarafov. Amintim că luni procurorul general al Bulgariei a fost vizat de explozia unui dispozitiv exploziv, la trecerea maşinii în care se afla./ddaniela/csimion

www.dariknews.bg – 2 mai