Eric Lira, medic sportiv american, riscă până la zece ani de închisoare pentru implicare într-un program de dopaj

Condamnarea unui medic sportiv american care furniza medicamente pentru îmbunătățirea performanțelor atleţilor olimpici a fost salutată ca un moment de referinţă în sportul internaţional. Medicul, Eric Lira, riscă până la zece ani de detenţie. Este primul suspect acuzat pe baza unei noi legi americane adoptată în urma scandalului privind programul rus de dopaj al atleţilor olimpici susţinut de stat. Travis Tygart, directorul general al Agenției Anti-Doping din SUA, a salutat acest caz ca pe un moment de referinţă care, în condiţiile în care campionatul mondial de fotbal şi Olimpiada din 2028 vor avea loc acolo, demonstrează că SUA este decisă să ofere sportivilor condiţii egale şi curate pentru a concura. Cu toate acestea, legea este destul de controversată, în condiţiile în care conferă autorităţilor americane jurisdicţie asupra persoanelor şi grupurilor din alte ţări. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 9 mai)/opopescu/vdraguta