Anchetă la Spitalul Militar Central, după ce un asistent medical le-ar fi administrat mai multor paciente un medicament cu efect sedativ

Spitalul Militar Central anunță că a sesizat Parchetul Militar după ce un asistent medical le-ar fi administrat mai multor paciente un medicament cu efect sedativ, deși nu exista o prescripție medicală în acest sens. Reprezentanții unității sanitare au precizat că nici un pacient nu a avut nevoie să fie transferat în altă secție din cauza agravării stării de sănătate. Totodată, spitalul a deschis propria anchetă și a înăsprit regulile. Precizările Spitalului Militar vin după ce presa a scris că un asistent medical, angajat civil al spitalului, le-ar fi administrat intenționat sedative unor paciente, iar una dintre ele ar fi ajuns ulterior la terapie intensivă, în urma unui stop cardio-respirat. Medicii de ATI care au salvat-o au avut suspiciunea unei agresiuni sexuale și au anunțat conducerea./dstanesc

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 mai)