Războiul Rusiei contra Ucrainei, alegerile prezidențiale din Turcia și condamnarea lui Donald Trump într-un proces civil se numără printre temele dezbătute pe larg de presa internațională.
Rusia a denunțat miercuri Tratatul privind Forțele Armate Convenționale din Europa, transmite agenția rusă Interfax, precizând că Moscova își suspendase încă din 2007 participarea la el, iar din 2015 nu mai participă nici la discuțiile Grupului Consultativ Comun al tratatului. Acesta a fost semnat în 1990 de membrii NATO și membrii Pactului de la Varșovia. O altă agenție rusă, TASS, semnalează în schimb disponibilitatea Moscovei de a prelungi acordul privind exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră. Discuții în acest sens au început miercuri la Istanbul, iar Rusia speră că va obține și ea înlesniri privind propriile exporturi de îngrăşăminte şi cereale. Într-un alt gest de bunăvoință, consemnează publicația elvețiană Le Matin, Rusia a ridicat regimul de vize pentru Georgia şi a reluat cursele aeriene spre această ţară. Cele două țări nu mai au relații diplomatice din 2008, când Rusia a invadat Georgia. Georgia doreşte oficial să adere la UE şi NATO, dar opoziţia acuză partidul de la putere, Visul Georgian, de o derivă autoritară după model rusesc, precizează Le Matin. Agenția Reuters reține că președinta georgiană Salome Zurabicivili, e adesea în opoziţie cu guvernul ţării, dar are puteri executive limitate, conform constituției. Ea a declarat miercuri: „Reluarea zborurilor directe și ridicarea vizelor sunt inacceptabile atât timp cât Rusia își continuă agresiunea asupra Ucrainei și ne ocupă teritoriul”. Rachetele Moscovei l-au omorât marți în apropiere de Bahmut pe jurnalistul francez Arman Soldin de la AFP, iar La Libre Belgique relatează că întreaga clasă politică franceză, în frunte cu președintele Emmanuel Macron, i-a adus un omagiu. În Adunarea Naţională reprezentanții tuturor partidelor, de la extrema stângă la extrema dreaptă, s-au ridicat în picioare pentru a-i aplauda curajul. Agenția italiană ANSA subliniază că Soldin era „curajos, creativ și tenace”, continuând să-și facă meseria după ce mai trecuse de cel puțin două ori pe lângă moarte. Pe 1 mai el posta pe Twitter: „Una dintre cele mai urâte experiențe trăite de când sunt în Ucraina, cu explozii la mai puțin de 50 de metri. Teroare pură”. Și cu o altă ocazie: „Un miracol că nimeni nu a fost lovit. Nu mergeam într-un «loc deosebit de periculos». Cele mai lungi 30 de secunde din viaţa mea”. Comentând efectele războiului, un editorial din Le Monde se concentrează asupra politicii europene: „Războiul din Ucraina a schimbat cărțile în Europa post-comunistă. A rupt tandemul Polonia-Ungaria, care din 2015 adopta poziții comune în chestiunea statului de drept. A destrămat și Grupul de la Visegrad, în care Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia făceau front comun încă din anii ’90 împotriva puternicelor state din vestul UE”. Editorialul cotidianului japonez Asahi Shimbun lansează un apel direct către Vladimir Putin de a „admite realitatea” și a se „retrage rapid din Ucraina”. Ziarul apreciază că „Putin poartă răspunderea gravă de a fi transformat Ziua Victoriei într-un simbol al izolării și ipocriziei” și consideră că „lui Putin îi va fi dificil să scape de verdictul istoriei cum că e un conducător ignorant care și-a împins țara într-un război nesăbuit și a distrus viețile și viitorul poporului său”. The Financial Times găzduiește un articol semnat de fostul premier finlandez Alexander Stubb, care avertizează Occidentul că trebuie să „învețe din propriile greșeli” dacă vrea să fie cel care va „configura noua ordine mondială”. El subliniază că din 193 de state ONU 140 au condamnat invazia rusă, dar cele 35 care s-au abținut reprezintă peste 50% din populația planetei. Mai rău, doar vreo 40 de țări au sancționat Rusia, din care doar două din Asia și nici una din Africa și America Latină. Cum Sudul Global s-a plasat în expectativă în conflictul Est-Vest, Vestul ar trebui să-și modifice politica externă pentru „a asculta și a dialoga”, renunțând la atitudinea „predicatoare și moralizatoare”, consideră Stubb.
Alegerile prezidențiale din Turcia sunt urmărite cu viu interes de presa internațională, fiind adesea interpretate în cheia antagonismului democrație-autoritarism. Revista americană Foreign Policy crede că în Turcia alegerile încă mai reprezintă o șansă reală de schimbare: „Nu toate autocrațiile sunt create egale; Turcia nu e nici Rusia și nici China. În unele dintre ele alegerile contează mai mult decât în altele, iar autocrații sunt mai vulnerabili decât par”. Săptămânalul britanic The Economist apreciază că principalul contracandidat al președintelui Recep Tayyip Erdogan, Kemal Kilicdaroglu, are șanse de a câștiga. Cei doi candidați sunt aflați aproape la egalitate, oscilând în jur de 50% în sondaje. Problema e că Kilicdaroglu se luptă și cu timpul, întrucât o victorie în primul tur ar fi mai ușoară decât una în al doilea tur: în al doilea caz Erdogan ar avea timp să-și intensifice campania de denigrare împotriva lui și să acorde noi pomeni electorale. Ziarul turc Sabah califică însă The Economist drept „trompeta globaliştilor”, acuzând „presa americană, britanică, germană” că intervine „furibund” „în treburile interne ale unei ţări”. Articolul se încheie efectiv cu o odă închinată conducătorului iubit: „Deci, asta înseamnă să fii un conducător îndrăgostit de poporul tău, iar faptul că această dragoste nu este doar unilaterală se va vedea încă o dată pe 14 mai [ziua alegerilor]”. Ziarul elen To Vima abordează evenimentul din perspectiva relațiilor bilaterale: „Climatul pozitiv înregistrat în ultimele luni între Grecia şi Turcia riscă să fie sacrificat pe altarul campaniilor electorale din cele două ţări. Relaţiile greco-turce continuă să lase impresia unei căsătorii forțate în care chiar dacă certurile au încetat după sprijinul arătat de o parte celeilalte într-o perioadă dificilă, problemele rămân şi la fel și suspiciunea, chiar dacă în umbra diplomației cutremurelor amenințările au fost reduse la tăcere. Dar «divorțul» în geografie nu este o opțiune.”
Într-un proces civil intentat de scriitoarea E. Jean Carroll, Donald Trump a fost declarat de către un juriu răspunzător de abuz sexual și defăimare și obligat la plata unor compensații de 5 milioane de dolari, consemnează The Washington Post. Fiind un caz civil, jurații nu au trebuit să constate decât că o majoritate a probelor susține acuzațiile; într-un proces penal ar fi trebuit să constate că acuzațiile se confirmă „dincolo de orice dubiu rezonabil”. „Furia mișcării #MeToo a ajuns în sfârșit la bărbatul care a inspirat-o”, titrează The New York Times, apreciind că astfel verdictul contra lui Donald Trump închide cercul, după ce alegerea lui în funcția de președinte a „făcut să pară că acuzațiile atât de multor femei nu sunt importante”. Revista The Atlantic sesizează însă un indiciu sumbru în mesajul judecătorului către jurați. Pe lângă obișnuita mulțumire pentru serviciul public adus și timpul sacrificat, judecătorul a sfătuit juriul să nu-și dezvăluie public identitatea „nici acum, nici pentru mult timp”. Ceea ce, consideră revista, „reflectă cu acuratețe modul în care a afectat fostul președinte normele democratice”. Cotidianul conservator britanic The Telegraph titrează provocator: „Vă place sau nu, Trump câștigă”. „Cu un candidat normal, într-un sistem democratic normal, fie și un singur proces ar echivala cu siguranță cu decesul politic. Dar Trump e oricum, numai nu normal – iar democrația americană n-a fost nicicând mai bizară.” Și The Wall Street Journal are în editorialul său o abordare similară: „Contează din punct de vedere politic că un juriu l-a găsit răspunzător pe Donald Trump? Într-o lume mai bună ar fi contat, însă în politica americană degenerată și polarizată a lui 2023 s-ar putea să nu conteze”.
Andrei Suba, RADOR
