Tribunalul București a încetat procesul penal împotriva omului de afaceri Nelu Iordache

Tribunalul București a încetat procesul penal împotriva omului de afaceri Nelu Iordache, din cauza prescrierii faptelor în dosarul Romstrade, în care a fost judecat pentru evaziune fiscală. Inculpații trebuie să plătească însă peste 9 milioane de lei, reprezentând impozitul pe profit suplimentar datorat bugetului de stat. Decizia nu este definitivă. Acesta este al doilea dosar în care Nelu Iordache beneficiază de prescrierea faptelor. El se află în prezent în închisoare, unde execută o pedeapsă de 11 ani și nouă luni pentru fraude cu fonduri europene la construirea autostrăzii Nădlac-Arad. Redactorul RRA, Diana Surdu, amintește că în luna ianuarie, Curtea de Apel București i-a anulat lui Nelu Iordache o altă pedeapsă de 12 ani și șase luni de închisoare pentru delapidarea Blue Air./adumitrache/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 12 mai)