Calendarul evenimentelor, 14 mai – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Ministere

* Ceremonia de aniversare a 15 ani de la înfiinţarea SMURD Bucureşti; participă ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode – ora 10:30, la Detaşamentul de Pompieri Otopeni

* Jud. Vrancea: În prezenţa ministrului apărării naţionale, Angel Tîlvăr, şi a şefului Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, la Mausoleul Eroilor din Mărăşeşti, judeţul Vrancea, de la ora 12:00, are loc o Ceremonie militară şi religioasă prilejuită de împlinirea a 100 de ani de la desemnarea Ostaşului Necunoscut Român. În cadrul ceremoniei, un sobor de preoţi va sfinţi 10 săculeţi tricolori cu pământ adus din cele 10 localităţi din care, în urmă cu un veac, au fost transportate la Mărăşeşti 10 sicrie cu oseminte de ostaşi neidentificaţi, pentru desemnarea Ostaşului Necunoscut. După ceremonie, pământul sfinţit va fi transportat cu un autovehicul blindat al Ministerului Apărării Naţionale către Parcul Carol I, din Bucureşti, pentru a fi depus, în cursul săptămânii viitoare, la Mormântul Ostaşului Necunoscut

 – Organizații internaționale

* SUA: Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, va efectua, în perioada 3-14 mai, o vizită oficială în Statele Unite ale Americii. Cu acest prilej, Mircea Geoană va avea întâlniri cu înalţi oficiali guvernamentali, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, ai Departamentului de Stat, cu membri ai Senatului şi ai Camerei Reprezentanţilor din Washington DC, cu cercetători de la Universitatea Stanford şi Virginia Tech, cu membri din conducerea companiei Google, cu antreprenori din domeniul tehnologiei din Silicon Valley, precum şi cu reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din mai multe oraşe din SUA. Din program:

  • Duminică, 14 mai, secretarul general adjunct al NATO va ţine un discurs în cadrul ceremoniei de absolvire de la Virginia Tech, din Washington DC

– Culte, Biserică

* Bistriţa: Turneul naţional Orgile României ajunge în 2023 la a cincea ediţie şi începe cu un concert programat în avanpremieră pe 14 mai, de la ora 18:00, eveniment inclus în cadrul manifestărilor inaugurale ale recent renovatei orgi din Biserica Evanghelică din Bistriţa, o orgă Johannes Prause din 1795, în contextul programului intitulat Resfinţirea Bisericii Evanghelice Bistriţa. Turneul va reveni în lunile iulie şi august cu concerte susţinute de tânărul organist Eduard Antal, recitaluri extraordinare susținute în catedrale şi biserici catolice şi reformate din România, dar de această dată şi în marile săli cu orgă din România şi Republica Moldova. Producător: Pro Contemporania. Coproducător: Radio România. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

* Bistriţa: Manifestări dedicate redeschiderii şi resfinţirii Bisericii Evanghelice, în perioada 12-14 mai. Programul zilei:

  • Ziua de duminică va începe cu o slujbă religioasă festivă, urmată de concerte de fanfară şi de orgă şi de alte vizite ghidate atât în incinta bisericii, cât şi la cele mai importante monumente din municipiu, care amintesc de istoria cetăţii medievale
  • Seara de duminică se va încheia cu un concert de jazz la Turnul Dogarilor, monument care va intra la rândul său în reabilitare, cu fonduri prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă

 – Social

* Iaşi: Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia Locală de Evidenţă Persoanelor, organizează a XIX-a ediţie a sărbătorii Ziua Familiei – ora 11:00, în Parcul Expoziţiei

– Medicină, Sănătate

* Ministerul Sănătăţii şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti organizează o nouă sesiune de Rezidenţiat, pentru cele 628 de locuri şi posturi rămase neocupate în sesiunea noiembrie 2022. Concursul va avea o durată de patru ore, în care trebuie rezolvate teste de tip grilă cu 200 de întrebări

– Istorie

* Cluj-Napoca: Asociaţia Bucureşti se întoarce la Cluj-Napoca şi în 2023, unde organizează alături de Asociaţia locală Korzo, un nou Tur al Revoluţiei din 1989 – în amintirea eroinei Luminiţa Misan, ucisă pe 21 decembrie 1989, în masacrul de la Fabrica de Bere. Cu această ocazie, au fost pregătite mai multe acţiuni:

  • Duminică, 14 mai, ora 11:00 – Turul Revoluţiei din 1989 cu înscriere gratuită la https://bit.ly/3JDFwKo

– Cultură

* De la ora 17:00, Orchestra de Muzică Populară Radio – dirijată de Adrian Grigoraș – prezintă la Sala Radio la un concert aniversar dedicat solistei de muzică populară Mariana Ionescu Căpitănescu, la sărbătorirea a 35 de ani de carieră artistică. Alături de artista aniversată, vor urca pe scena Sălii Radio invitații Constantin Enceanu, Niculina Stoican, Maria Ghinea, Alexandru Pugna, Marcela Fota, Constantin Măgureanu, Constantin Bahrin, Emil Badea, Nicu Troncea, Maria Dinu. Evenimentul va fi prezentat de Codruţa Florescu

* De la ora 11:00, pe site-ul MNLR și pe pagina de Facebook a MNLR, are loc o nouă rubrică Poezie și creație cu Loreta Popa. Invitată: Ana Maria Bucura. Printre partenerii media ai MNLR: Radio România Cultural

* Proiectul Muzica pe înțelesul tuturor invită publicul, de la ora 11:00, în sala Ateneului Român pentru concertul extraordinar al  Corului Filarmonicii  „ George Enescu” dirijat de Iosif Ion Prunner. Ansamblul va prezenta un program cu lucrări ce aparțin lui Ciprian Porumbescu, dar și unor compozitori care au trăit în aceeași perioadă și care i-au influențat activitatea: Johannes Brahms și Johann Strauss II. Muzicologul Mihai Cojocaru va ghida audiența în timpul acestei călătorii muzicale, ce începe pe plaiuri bucovinene, ajunge în strălucitoarea Vienă și se încheie pe malurile Prutului. La pian: Andrei Licareț.Printre partenerii media: Radio Romania Muzical

* De la ora 16:00, la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din Str. Nicolae Crețulescu 8, înainte de închiderea expoziției de bijuterie contemporană Verde Pur, va avea loc un tur ghidat susținut de artista Loredana Cleja, ocazie cu care veți putea afla mai multe lucruri despre cum se realizează bijuteriile și sursele de inspirație ale artistei. Printre partenerii media ai MNLR: Radio România Cultural

* În perioada 12-14 mai, Fundația Regală Margareta a României, în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică din București, organizează primul masterclass de muzică de cameră al anului, în cadrul programului național Tinere Talente 2023, susținut de prof. univ. dr. Verona Maier, mentor al proiectului. Zilele dedicate studiului muzicii camerale se încheie cu un recital susținut de tinerii muzicieni bursieri ai programului, duminică, 14 mai, la ora 19:00, la Sala Mică a Ateneului Român. Recitalul de la Ateneul Român are un program muzical care include lucrări compuse de Mozart, Spohr, Gounod, Silvestri, Puccini, Piazzolla, J. Strauss, Massenet, Schubert, Krommer, Gnatalli, Rahmaninov, Enescu, Schubert și Poulenc, în interpretarea bursierilor Ioan Bănescu – chitară, Alexandra Barbosa – oboi, Teodora Boloca – violă, Raluca Ciula – clarinet, Julia Coteanu – violoncel, Andreea Mihalache – violă, Ioana Catinca Mureșan – harpă, Irina Petrescu – pian, Iasmina Sava – pian, Isabela Stănescu – canto, Iurie Surguciov – violoncel, Claudiu Șuțu – saxofon, Emilia Tudorache – canto și Teodora Todoran – vioară. Invitat: Theodor Andreescu – vioară. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural

* În această seară, de la ora 19:00, Filarmonica „George Enescu” prezintă publicului recitalul „Șansonete și șuete”, în care ”flautul fermecat”, poezia, acordeonul seducător și o secție ritmică aduc în fața publicului atmosfera pariziană, din vremurile apuse până în zilele noastre. Muzici rafinate ale compozitorilor Jean Marais, Lully, Debussy, Satie, Milhaud și ale celebrilor șansonetiști Edith Piaff, Jacques Brel, Charles Aznavour, Georges Brassens, Dalida, Gilbert Bécaud, Joe Dassin, Patrick Bruel sau ale compozitorilor români cu cariere la Paris, Georges Boulanger și Vladimir Cosma vor face deliciul publicului. Ion Bogdan Ștefănescu și Fernando Mihalache, însoțiți de Ionuț Baranga și Petru Ioan Riti prezintă, astfel, un periplu muzical parizian de neuitat, într-un spectacol nemaivăzut, în care până și bisurile sunt anunțate în program. Iar poemele, ”șuetele”, scenariul și regia sunt realizate chiar de Ion Bogdan Ștefănescu. Printre partenerii media: Radio România Muzical

* În ultima zi a festivalului „Jazz in Church”, vor putea fi ascultaţi Marc Ribot (chitară) şi Giovanni Guidi (pian) / Daniele Di Bonaventura (bandoneon) – ora 19:00, la Biserica Lutherană

* Alba Iulia: Teatrul de Păpuși „Prichindel” și Consiliul Județean Alba organizează, în perioada 14 – 20 mai, Festivalul Internațional de Teatru „Povești”, care ajunge anul acesta la cea de-a XVI-a ediție. În programul festivalului, iubitorii de teatru vor avea ocazia de a se bucura, pe parcursul a șapte zile de festival, de spectacole de teatru, musical-uri, lansări de carte, expoziții, conferințe, concerte, ateliere de creație. Printre partenerii media: Radio România Actualități, Radio România Cultural și Radio România Cluj

* Botoșani: Muzeul Judeţean Botoşani, Secţia Artă Plastică şi Etnografie găzduieşte în spaţiul Colecţiei de Artă (Piaţa Revoluţiei, nr. 12), în perioada 6-23 mai 2023, expoziţia ‘Tranzit’, organizată de Asociaţia de Artă, Nicolae Tonitza’ din Suceava. Pe simeze sunt expuse lucrări de pictură (ulei pe pânză, acrilic pe pânză, colaj, tehnică mixtă) şi grafică (acuarelă), cu o tematică variată: portret, natură statică, peisaj şi artă abstractă, realizate de artişti din Suceava şi Botoşani, precum Sorin Mihai Bărgăoan, Nicoleta Butnariu, Cristina Iuliana Iacob, Lila Lungulescu, Ana-Maria Ovadiuc Amo, Maria Ionela Pălimaru, Marina Pistă, Claudia Prelipcean, Liviu Şoptelea, Mihai Vărzari şi Micsandra Vraci. Vernisajul va avea loc duminică, 14 mai, de la ora 11:30. Prezintă Ana Coşereanu, curatorul expoziţiei

* Galați: Începând cu ora 18:30, pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Operetă ‘Nae Leonard’ revine celebra operă „Rigoletto”

* Galați: Teatrul Dramatic ‘Fani Tardini’ prezintă în premieră, spectacolul MIORIŢA inspirat din cunoscuta baladă populară, specific românească, regia Cristian Ban, scenografia Andreea Săndulescu, dramaturgia Radu Horghidan – ora 19:00

* Jimbolia, jud. Timiș: După succesul avut anul trecut, ‘Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul’, ediţia a X-a, porneşte din nou la drum, iar primele proiecţii din 2023 vor avea loc la Jimbolia. Timp de trei seri, în intervalul 12 – 14 mai, în Piaţeta Sfântul Florian, cu începere de la ora 21.00, copiii, părinţii şi bunicii sunt invitaţi să vizioneze unele dintre cele mai frumoase filme clasice româneşti. Din programul zilei:

  • În ultima seară a ‘Caravanei filmului românesc’ la Jimbolia, publicul cinefil se va amuza, cu nostalgie, poate, revăzându-i pe marii actori români de teatru şi film Amza Pellea, Draga Olteanu Matei, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Stela Popescu şi ale lor aventuri din ‘Nea Mărin miliardar’ (regia: Sergiu Nicolaescu)

* Piteşti: Teatrul Alexandru Davila’ Piteşti prezintă spectacolul, URMUZ’ în cadrul celei de a XXVI-a ediţie a Festivalului Internaţional al Teatrului de Studio, organizat de Teatrul ‘Alexandru Davila’ Piteşti – ora 19:00, Sala Studio, Liviu Ciulei’

* Jud. Prahova: Duminică, 14 mai, va fi sărbătorită Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România, zi instituită prin Legea 102/2015. Cu acest prilej, la Muzeul „Crama 1777” Valea Călugărească, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, are loc expoziţia temporară „Costumul tradițional românesc – Tezaur de etnografie și artă”, o surpriză pentru toţi cei care vor trece pragul acestui muzeu încă din Noaptea Muzeelor. Expoziția va putea fi vizitată până în luna ianuarie 2024 şi își propune să aducă în atenția publicului vizitator, prin intermediul patrimoniului textil și al graficii de șevalet, unul dintre cele mai spectaculoase segmente ale culturii populare – costumul tradiţional

* Râmnicu Vâlcea: Ajuns la cea de-a 43-a ediție, Festivalul „Tinere Talente” – marcă înregistrată a Filarmonicii „Ion Dumitrescu” – se adresează tinerilor muzicieni talentați cu rezultate remarcabile în activitatea lor de formare, urmărește stimularea și afirmarea tinerilor, continuând tradiția muzicală a Râmnicului. De la ora 11:00, are loc secțiunea „Tinere talente în devenire”, iar de la ora 19:00, cea a „Tinerelor talente în recital”. Organizată de Filarmonica „Ion Dumitrescu” și susținută de Primăria Municipiului ediția de anul acesta se bucură de prezența și susținerea unor personalități importante: dr. Ilinca Dumitrescu, pianistă concertistă solistă, muzicolog – președintele festivalului, soprana Georgeta Stoleriu – prof. univ. Universitatea Națională de Muzică București, prof. Mihaela Tomescu – președinte – Fundația Culturală „Remember Enescu” – București, prof. Alexandra Nechita – Director Școala Gimnazială de Arte nr. 4 București, prof. Augustina-Sanda Constantinescu – fondator și susținător al festivalului, Laura Ana Mânzat – realizator emisiuni Radio România Muzical,  Dana Panighianț – reprezentant Biblioteca Națională București, Vasile Macovei – prim-fagotist solist, dl. Constantin Sava – susținător al festivalului, dl. Leonard Pădureț – Președinte FAIR – MediaSind. Concertul de gală va avea loc luni, 15 mai, de la ora 19:00 (14 – 15 mai)

* Sebeș: Duminică 14 mai, de la ora 17:00, Muzeul Municipal ‘Ioan Raica’ din Sebeş (Piaţa Primăriei 3) va găzdui vernisajul expoziţiei ediţiei I a taberei de creaţie ‘Artă şi poezie în Cetatea Sebeş’, eveniment desfăşurat în perioada 8 – 15 mai, la care participă 13 artişti locali şi 10 pictori invitaţi din întreaga ţară. Coorodonatorii proiectului sunt: Nadia Diana Arşin şi Maria Carmen Ştefănescu

* Sibiu: SPRE NORD este filmul românesc în regia lui Mihai Mincan pe care publicul îl poate vedea în cadrul ESTE FILM Festival 2023 – ora 18:45, la Centrul Cultural ‘Ion Besoiu’, sala mică

* Cracovia: Institutul Cultural Român de la Varșovia reia, după o pauză de trei ani, două programe emblematice: Festivalul Culturii Române de la Cracovia, ajuns la cea de-a XIII-a ediție, desfășurat între 10 și 14 mai 2023, și Caravana Noului Cinema Românesc. Timp de cinci zile, ICR Varșovia invită publicul din Cracovia la 15 evenimente din diferite domenii – literatură, film, arte vizuale, performance, muzică –, precum și ateliere de limba română pentru copii și adulți. Programul Festivalului Culturii Române de la Cracovia a fost elaborat în jurul a două teme importante pentru calendarul cultural românesc în 2023: Timișoara – Capitală Europeană a Culturii și aniversarea a 350 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir. Din program:

  • Ultima zi de festival începe cu un atelier adresat copiilor din comunitatea românească, intitulat „Poezii și povești cu șmâc“, susținut de Ioana Diaconu-Mureșan și Joanna Kornaś-Warwas și găzduit de Biblioteca Publică Voievodală din Cracovia, de la ora 11:00. Evenimentul este organizat cu sprijinul Consulatului Onorific al României în Cracovia și Școala „Calitate”
  • Ultima proiecție din etapa cracoviană a Caravanei Noului Cinema Românesc va fi cea a filmului Berliner, realizat de Marian Crișan, duminică, 14 mai, de la ora 16:00
  • Festivalul Culturii Române de la Cracovia se încheie cu Restitutio Cantemir, un amplu eveniment dedicat personalității lui Dimitrie Cantemir. Astfel, de la ora 18:00, Radio Kraków va găzdui un concert susținut de Ansamblul vocal-instrumental de muzică veche „Anton Pann” și invitații săi. Pe scenă vor urca: Emmanuel Hovhannisyan (duduk), Murat Selim Tokaç (tanbur), Sabin Penea (vioară), Alexandru Stoica (oud), Andrei Nițescu (violoncel), Ziya Tabassian (tombak/bendir ), Ghassan Bouz (bendir/riq), Constantin Răileanu (dirijor, voce, kanun), Leonidas Palaskas (inginer de sunet), iar proiecțiile vor fi semnate de Oana Răileanu. În preambulul concertului, va fi prezentată o expoziție cu reproduceri ale principalelor lucrări cantemirene, scrieri literare, inclusiv manuscrise muzicale

– Sport

* Are loc Semimaratonul Bucureşti – ora 9:00, în Piaţa Constituţiei – Bucureşti

* Are loc turneul Superbet Chess Classic Romania 2023, prima etapa a circuitului Grand Chess Tour 2023 – la Grand Hotel Bucharest, Sala Rondă (5 – 15 mai)

* Sunt programate meciuri în Superliga de fotbal:

‣ Play-off – etapa a 8-a:

  • FC FCSB – FC CFR 1907 Cluj – ora 21:00, pe Arena Naţională – Bucureşti

‣ Play-out – etapa a 8-a:

  • CS Mioveni – AFC UTA Arad – ora 13:30, pe Stadion Orăşenesc – Mioveni
  • FC U 1948 Craiova – FC Argeş – ora 18:15, pe Stadion ”Ion Oblemenco” – Craiova

* Baia Mare: Are loc turneul Final Four al Cupei României la handbal masculin – la Sala ”Lascăr Pană’

  • finala mică – ora 15:00
  • finala – ora 17:30

* Brașov: Braşov Marathon, ajuns la XI-a ediţie, se desfăşoară în perioada 13-14 mai, sub organizarea Asociaţiei ‘Clubul Sportiv Braşov Marathon’, în parteneriat cu Primăria Braşov. Din program:

‣ Duminică, 14 mai

  • start cursă Cros by Pentalog – ora 10:00
  • start cursa persoanelor cu abilităţi speciale – ora 13:00
  • start cursa copiilor – ora 13:30
  • premierea curselor de Ultramaraton, Cros şi Cursa copiilor – ora 16:30

* Jud. Giurgiu: La Comana va fi organizată Cupa Bujorului la ciclism pentru adulţi, seniori şi persoane cu dizabilităţi, în colaborare cu Asociaţia Invictus. Competiţia se va desfăşura pe trasee cu lungimi de 26, respectiv 36 de kilometri, prin Parcul Natural Comana. Asociaţia Invictus este iniţiatorul proiectului, iar parteneri în organizarea evenimentului sunt Consiliul Judeţean Giurgiu, Direcţia Silvică Giurgiu, Parcul Natural Comana, Direcţia pentru Tineret şi Sport şi Filiala de Cruce Roşie Giurgiu

* Pitești: Are loc finala Cupei României la volei feminin – ora 18:00, la Piteşti Arena

* Satu Mare: Are loc Campionatul Naţional masculin de spadă pe echipe – la Sala de scrimă ”Alexandru Csipler”

* Se dispută partide în Liga Naţională de baschet masculin:

  • finala: CSM CSU Oradea – U-Banca Transilvania Cluj-Napoca – ora 17:00, la Oradea Arena
  • locurile 11-12: CS Municipal Târgu Jiu – CS Municipal Târgu Mureş – ora 19:00, la Sala Sporturilor – Târgu Jiu

* Se dispută meciuri în etapa a 25-a a Ligii Naţionale de handbal feminin:

  • CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – CSM Târgu Jiu – ora 17:00, la TeraPlast Arena
  • CSM Galaţi – CS Măgura Cisnădie – ora 18:00, la Sala Sporturilor Dunărea – Galaţi

* Qatar: Sportivi români participă la Campionatele Mondiale de judo de la Doha (7-14 mai)

* Ungaria: Sportivi români participă la Cupa Mondială de kaiac-canoe de la Szeged (11-14 mai)

– Diverse

* Treasure Hunt în zona Centrului Vechi, la care pot participa 20 de copii, ce vor fi însoţiţi de ghizi Himalaya Travel. Aceeaşi echipă va organiza şi Ştafeta echipamentului montan şi Ştafeta Literelor, la care copiii vor parcurge un traseu cu obstacole. De la 11:00 vor începe activităţile pentru cei mici la cortul Olympus destinate protecţiei naturii, cu un ‘bowling împotriva plasticului’, discuţii despre importanţa reciclării şi despre plantarea pentru viitorul naturii. Tot pentru îmbogăţirea cunoştinţelor despre natură, Fundaţia pentru Arii Protejate ProPark va organiza workshop-uri, începând cu ora 12:00. Din programul zilei:

  • Duminică, activităţile pentru copii vor continua cu Olimpiada Himalaya, ateliere de imprimare botanică şi pirogravură, ateliere de reciclare organizate de Olympus şi Tot mai verde

* Constanța: Zeci de maşini de epocă vor fi expuse duminică în Piaţa Ovidiu din Constanţa, în cadrul evenimentului ‘Retroparada Primăverii’. Între orele 12:00 şi 14:00, Piaţa Ovidiu va găzdui peste 60 de autoturisme atestate ca ‘vehicule istorice’, cu ani de fabricaţie în perioada 1928 – 1995

* Sibiu: Vernisajul Sibiu Bike Show – ora 17:00, la Promenada Mall, lângă Gara din Sibiu, Str. Lector nr. 1 – 3A. La vernisaj vor fi prezenţi printre alţii, doi pasionaţi de motociclete: Ovidiu Popârţan, organizatorul Transilvania Tatttoo Expo şi Andy Fazekas, unul din organizatorii Red Bull Romaniacs

– S-a întâmplat într-o zi de 14 mai

* Cu 582 de ani în urmă (1441), avea loc prima consemnare a numelui județului Teleorman, pe hrisovul dat de voievodul Vlad Dracul, fiul lui Mircea cel Bătrân, domn al Țării Românești

* Acum 227 de ani (1796) medicul britanic Edward Jenner a efectuat prima vaccinare antivariolică reuşită (după ce a descoperit modalitatea de a crea la om imunitatea faţă de variolă), punând bazele imunologiei moderne. Pentru a celebra două secole de la acest eveniment, OMS şi UNICEF au declarat anul 1996 „Anul vaccinului”

* În urmă cu 184 de ani (1839) s-a deschis, la Iaşi, Expoziţia plantelor şi florilor exotice, prima expoziţie românească de acest gen. Gazeta „Albina Românească” din 14 mai 1839, scria, cu această ocazie, următoarele rânduri: „Astăzi 14 mai, va începe în grădina domnească de la Socola expoziţia plantelor şi a florilor exotice”. Organizarea expoziţiilor agrare, industriale în Principatele române a fost impulsionată şi de expoziţiile internaţionale de la Londra din anul 1851 şi de la Paris din anul 1855 (14/26)

* Se împlinesc 175 de ani (1848) de când, la această dată, reprezentanţii a şase publicaţii din New York s-au întâlnit pentru a discuta despre modul în care ar putea să-şi unească eforturile pentru a strânge ştiri de pe navele ce soseau în port. S-a format, astfel, o „cooperativă” de cules şi difuzat informaţii pentru presă, „Associated Press”, cel mai vechi şi mai amplu serviciu de ştiri din lume, care, în prezent, acoperă întreg mapamondul prin reţeaua sa de sateliţi

* Acum 153 de ani (1870) s-a desfășurat primul meci de rugby, din Noua Zeelandă, între Nelson Football Club și Nelson College. A fost primul meci, înregistrat oficial, care a folosit atât regulile complete de rugby, cât și mingea ovală

* Cu 123 de ani în urmă (1900), între 14 mai şi 28 octombrie, s-a desfăşurat cea de-a II-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. A fost pentru prima dată când au participat și femei. A fost una dintre cele mai lungi Olimpiade din istorie, la care, însă, nu au existat festivități de deschidere și de închidere

* Se împlinesc 75 de ani (1948) de la semnarea „actului de naştere” a Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti (într-o clădire din Str. Lipscani), prin fuziunea echipelor Unirea Tricolor MAI cu Ciocanul Bucureşti. Din anul 1951 clubul îşi are sediul pe Şos. Ştefan cel Mare, iar numele său provine din vechiul cuvânt grecesc „dinamikos”, care înseamnă mişcare

* Tot 75 de ani sunt marcați de când a luat sfârşit mandatul britanic asupra Palestinei, pe baza unei rezoluţii a Adunării Generale a ONU din 29.XI.1947. Rezoluţia stipula crearea pe teritoriul Palestinei a două state: unul evreu şi altul arab. În aceeaşi zi Israelul şi-a proclamat independenţa de stat (marcarea acestui eveniment variază în fiecare an, în funcţie de calendarul religios ebraic)

* În urmă cu 68 de ani (1955) avea loc semnarea Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între ţările socialiste europene, denumit „Tratatul de la Varşovia”, după locul unde a fost semnat. Tratatul a fost semnat de URSS şi de statele europene subordonate ei – Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R. D. Germană, Polonia, România şi Ungaria –  şi a intrat în vigoare la 5.VI.1955. În urma schimbărilor din Europa Centrală şi de Est  din anii 1989 şi 1990, „Tratatul de la Varşovia” şi-a încetat valabilitatea la 1.VII.1991

* Se împlinesc 55 de ani (1968) de când, între 14 şi 18 mai, a avut loc vizita la Bucureşti a preşedintelui Republicii Franceze, generalul Charles de Gaulle, prima vizită după cel de-Al Doilea Război Mondial a unui şef de stat vest-european în România. În ziua de 14 mai 1968 peste două mii de oameni au salutat sosirea preşedintelui francez pe drumul de la aeroportul Băneasa până în centrul Bucureştiului. În plus, Ambasada Franţei din România estimează că un număr de aproximativ un milion de oameni l-au aclamat pe şeful statului francez în timpul deplasărilor în provincie. Cel mai important discurs rostit în timpul vizitei a fost cel din dimineaţa zilei de 15 mai. În faţa Marii Adunări Naţionale generalul Charles de Gaulle a vorbit despre prietenia istorică dintre poporul francez şi cel român. Singura întrevedere tête-à-tête între liderul francez şi Nicolae Ceauşescu a avut loc în după-amiaza zilei de 14 mai şi a decurs sub auspicii pozitive. Un alt obiectiv vizat pentru perioada vizitei în România a fost zona Craiovei, acolo unde statul francez a investit în obiectivele industriale. Cuvântarea rostită în ziua de 16 mai în Piaţa Unirii din Craiova a fost aclamată cu acelaşi entuziasm. Franţa anului 1968 a fost dominată de proteste şi demonstraţii studenţeşti, în perioada pe care preşedintele francez a petrecut-o în România izbucnind mişcări studenţeşti în Cartierul Latin, urmate de protestele sindicatelor și o grevă generală care au paralizat Franţa timp de 15 zile. În acest context, generalul Charles de Gaulle şi-a încheiat şederea în România cu trei zile mai devreme decât fusese inițial prevăzut, pe data de 18 mai

* Se împlinesc 50 de ani (1973) de la lansarea primei staţii spaţiale americane „Skylab”, construită de NASA, de la Centrul Spaţial John F. Kennedy din Florida, SUA. A revenit pe Terra la 11 iulie 1979, aproape de Perth, Australia, răstimp în care a parcurs o distanţă totală de aproximativ 1.400.000.000 km

* Cu 42 de ani în urmă (1981), între 14 şi 22 mai, cosmonautul Dumitru Prunariu (n. 1952) devenea primul român care efectua un zbor în spaţiul cosmic, la bordul navei cosmice sovietice „Soyuz-40″. Zborul a durat 7 zile, 20 ore şi 42 minute, activitatea spaţială desfăşurându-se la bordul staţiei orbitale „Salyut-6”

* Cu 34 de ani în urmă (1989) exploratorul britanic, Robert Charles Swan (n. 1956), a atins Polul Nord, după ce, în 1986, ajunsese la Polul Sud. Este prima persoană din lume care a atins acest original „record al polilor”

* Sunt marcați 5 ani (2018) de la mutarea Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Ierusalim (Israel). Ambasada Statelor Unite ale Americii la Ierusalim este misiunea diplomatică a Statelor Unite ale Americii în statul Israel, situată în cartierul Talpiot din Ierusalim. La mijlocul lunii octombrie 2018, secretarul de stat al Statelor Unite, Mike Pompeo, a anunțat că ambasada din Ierusalim va fuziona cu Consulatul General al SUA la Ierusalim într-o singură misiune. Ambasada s-a deschis în spațiul din Ierusalim pe 14 mai 2018, la cea de-a 70-a aniversare gregoriană de la crearea statului modern Israel, fiind mutată de la locul său anterior din Tel Aviv de către Administrația Trump. Mutarea a survenit la 23 de ani de la adoptarea Actului Ambasadei Ierusalimului din 23 octombrie 1995, care a stabilit ca termen limită de 31 mai 1999 pentru mutare, administrațiile Clinton, Bush și Obama amânând mișcarea. Decizia de a muta ambasada SUA în această zonă echivalează cu recunoașterea de către SUA a suveranității israeliene asupra pământului pe care l-au capturat în Războiul de șase zile din 1967

* Acum 3 ani (2020), la această dată, ora 24:00, a expirat Starea de Urgenţă instituită la nivel naţional prin Decretul nr. 195/2020 al Preşedintelui României, începând cu data de 16 martie 2020, şi prelungită la 15 aprilie, pentru încă 30 de zile, prin Decretul nr. 240/2020 al Preşedintelui Klaus Iohannis, în contextul pandemiei de coronavirus. Starea de urgenţă decretată în data de 16 martie a cuprins măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă vizând domeniile ordine publică, economic, al sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale, justiţie şi afaceri externe, precum şi măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate graduală. Ulterior, România s-a aflat în stare de alertă timp de 2 ani, până la data de 9 martie 2022, când și aceasta a fost ridicată

Aniversări – Comemorări

– Biserica Ortodoxă Română marchează „Ziua naţională a familiei” (în duminica cea mai apropiată de data de 15 mai, când este „Ziua familiei române”) (Calendarul Creştin-Ortodox 2023). NOTĂ: „Ziua familiei române” este marcată, începând din anul 1994 (Anul internaţional al familiei), printr-o hotărâre a Guvernului, la propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului/IRDO, la aceeaşi dată cu „Ziua internaţională a familiilor”

– Sf. Matia, Apostol (Calendarul Romano-Catolic 2023)

– „Ziua Adolescenţilor în România” (marcată în cea de a doua duminică a lunii mai, pe baza Legii 197/17.XI.1997). NOTĂ: La 2 mai se marchează „Ziua naţională a tineretului” în România, instituită prin Legea 425/25.X.2004

– „Ziua Naţională de Cinstire a Martirilor din Temniţele Comuniste”, instituită prin Legea nr. 127/30.V.2017; în noaptea de 14/15 mai 1948 ( – 75 de ani) a început o amplă operaţiune de arestare, desfăşurată de autorităţile represive comuniste, în cooperare cu serviciile secrete ale ocupantului sovietic, care viza Mişcarea Legionară, studenţimea, organizaţiile subversive (regimului comunist), dar şi Biserica, cultele religioase şi partidele politice; arestările au continuat pe tot parcursul anului 1948, când peste 10.000 de oameni au fost aduşi în aresturile miliţiei şi securităţii, apoi la anchete, condamnaţi şi aruncaţi în închisori, unde au pătimit asemenea primilor creştini. NOTĂ: Prin Legea nr. 198/7.XI.2011 au fost stabilite anterior „Ziua comemorării victimelor fascismului şi comunismului” pe 23 august şi „Ziua memoriei victimelor comunismului în România” pe 21 decembrie

– „Ziua Dreptului Internaţional Umanitar”, marcată din 2014, la propunerea Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar; 14 mai 1954 reprezintă data la care România a ratificat Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949, care reglementează, în principal, Dreptul internaţional umanitar, completate de cele două Protocoale adiţionale semnate în 1977 referitoare la protecţia victimelor conflictelor armate. Instituirea acestei zile reprezintă o confirmare a ataşamentului României faţă de valorile dreptului internaţional umanitar

– „Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România”, sărbătorită în a doua duminică din mai; cu prilejul acestei zile se organizează activităţi sociale, spectacole şi concursuri cultural-artistice, prin care se evidenţiază valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone, şi se difuzează, prin mijloacele de informare în masă, materiale ce vizează domeniile de interes ale tezaurizării patrimoniului cultural material şi ale patrimoniului cultural imaterial la nivel naţional

– „Ziua Tatălui”, marcată în România în a doua duminică a lunii mai, începând cu 2010, pe baza Legii 319/2009. NOTĂ: În prima duminică a lunii mai se sărbătoreşte „Ziua mamei” (în 2023, la 7 mai); cele două zile sunt marcate ca sărbători începând cu anul 2010, pe baza Legii 319/2009, ca urmare a unei iniţiative a Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor/TATA şi a unui grup de parlamentari

– 1742: A murit Radu Tempea II, protopop al românilor ortodocşi braşoveni, autor al cronicii româneşti „Istoria besearicei Şcheailor Braşovului” (n. 1691)

– 1812: S-a născut Costache Negri, om politic (militant paşoptist şi unionist), diplomat şi scriitor (m. 1876)

– 1848: S-a născut (la Budapesta) Bonifaciu Florescu, critic și istoric literar, publicist, editor, poet, traducător și profesor; fiul nelegitim al lui Nicolae Bălcescu (m. 1899) – 175 de ani

– 1870: S-a născut medicul Ernest Juvara, anatomist şi chirurg (contribuţii remarcabile mai ales în domeniul ortopediei); creator de şcoală chirurgicală la Iaşi (m. 1933)

– 1871: S-a născut Caton Theodorian, dramaturg, prozator şi traducător (din literatura franceză) (m. 1939)

– 1901: S-a născut Alexandru Brătăşanu, pictor şi scenograf, personalitate proeminentă a teatrului românesc (m. 1970)

– 1914: S-a născut folcloristul, etnomuzicologul, dirijorul şi profesorul Tiberiu Alexandru; creatorul organologiei muzicale populare moderne româneşti (m. 1997)

– 1923: A murit Jacques Menachem Elias, proprietar şi bancher evreu din România; după moartea sa, întreaga avere a rămas Academiei Române, cu condiţia înfiinţării „unei fundaţii de cultură naţională şi de asistenţă publică”, cu sediul în Bucureşti, care să poarte numele tatălui său, Menahem H. Elias (Fundaţia a fost întemeiată în 1925); membru post-mortem al Academiei Române din 1993 (n. 1844) – 100 de ani

– 1927: A murit Grigore Cerchez, arhitect și profesor; susţinător al curentului de afirmare a specificului naţional în arhitectură; cea mai cunoscută lucrare a sa este sediul Şcolii de Arhitectură (actualmente Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”) din Capitală; dintre lucrările lui mai fac parte: Reşedinţa Regală de pe Bulevardul Kiseleff nr. 13-15, Palatul Cantacuzino din Buşteni, Teatrul Comedia de pe Calea Victoriei (actualul Teatru Odeon) precum şi o aripă nouă a Palatului Cotroceni (n. 1850)

– 1929: S-a născut arheologul Florea Mogoşanu, preocupat de problemele paleoliticului (m. 1986)

– 1933: S-a născut jurnalistul Florin Brătescu; din 1957 a fost crainic la Radiodifuziunea Română; în 1960 a devenit primul crainic-prezentator al Televiziunii naţionale şi, apoi, realizatorul uneia dintre cele mai apreciate şi longevive emisiuni a TVR, „Reflector”; s-a numărat printre fondatorii postului comercial de televiziune „Antena 1” şi ai postului de radio „Romantic FM” – 90 de ani

– 1934: S-a născut Anatol Ciobanu, filolog şi profesor din Republica Moldova; reprezentant de seamă al lingvisticii române, a militat pentru ca limba neamului să-şi recapete denumirea ei firească, să devină limbă oficială a statului (m. 2016)

– 1945: A murit istoricul şi filologul Gheorghe Popa-Lisseanu; a înzestrat istoriografia românească cu un adevărat corpus de surse narative – autori clasici şi texte privind epoca migraţiilor şi a începuturilor societăţii medievale în spaţiul carpato-dunărean; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (n. 1866)

– 1956: S-a născut poeta Domniţa Petri

– 1957: A murit Camil Petrescu, prozator, dramaturg, cronicar dramatic, regizor, poet, eseist, filosof și gazetar; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1894)

– 1980: A murit compozitoarea şi pianista Hilda Jerea (n. 1916)

– 1988: A murit agrozootehnicianul Emil Alexandru Negruţiu; lucrări de genetică şi ameliorare a animalelor domestice; în 1965, împreună cu Petre S. Aurelian (n. 1833 – m. 1909), a înfiinţat, în cadrul Institutului Agronomic din Cluj, primul laborator de cercetări de genetică cantitativă şi a populaţiilor de animale din România; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1911) – 35 de ani

– 1992: A murit actriţa Victoria Mierlescu (n. 1905). NOTĂ: Victoria Mierlescu a fost primul actor invitat la microfonul Radiodifuziunii Române; la 4.XI.1928 (la doar câteva zile de la emisia inaugurală a Radioului românesc) actriţa a susţinut un recital de poezie

– 2002: A murit poeta Florica Mitroi (n. 1944)

– 2011: A murit Gheorghe Mihăilă, lingvist şi istoric literar; lucrări privind raporturile lingvistice şi literare româno-slave, cultura şi literatura română veche; membru titular al Academiei Române din 2004 (n. 1930)

– 2016: A murit filologul, lingvistul, istoricul literar şi editorul Neculai Alexandru Ursu; membru corespondent al Academiei Române din 2013 (n. 1926)

– 2017: A murit Tatiana Iekel, actriţă a Teatrului Mic din Bucureşti, unde a jucat peste 70 de roluri; prima soţie a actorului Florin Piersic şi mama actorului Florin Piersic Jr. (n. 1932)

– 2018: A murit chimistul Ștefan Manea, unul dintre marile repere ale cercetării românești în domeniul plantelor medicinale și aromatice; a fondat, în 1990, compania de produse homeopate, fitoterapeutice și galenice HOFIGAL; a avut peste 121 de brevete de invenții, toate fiind transformate în remedii naturale (n. 1937) – 5 ani

EVENIMENTE EXTERNE

– Aachen, Germania: Ceremonia de acordare a Premiului Internațional Carol cel Mare președintelui ucrainean Volodimir Zelenski

– Bruxelles: Premierul armean, Nikol Pashinyan și președintele azer, Ilham Aliyev se vor întâlni la Bruxelles

– Beijing: La invitația președintelui chinez Xi Jinping, președintele statului Eritreea Isaias Afwerki va efectua o vizită de stat în China

– Turcia: Alegeri prezidențiale și parlamentare

– Germania: Alegeri în statul german Bremen

– Thailanda: Alegeri generale

– Ierusalim: Sunt marcați 5 ani de la inaugurarea Ambasadei Americane la Ierusalim, care ratifică recunoașterea de către Statele Unite a orașului drept capitală a Israelului

– Quito: Ecuador inaugurează autoritățile locale alese pentru perioada 2023-2027

– Germania: Grevă feroviară (14 – 16 mai)

– Le Mans, Franța: MotoGP – Marele Premiu al Franței – cursa finală

– Italia: Se desfăşoară Turul ciclist al Italiei (6-28 mai)

  • etapa a 9-a: Savignano sul Rubicone – Cesena, 35 km (contratimp individual)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Mamei” este sărbătorită în cea de-a doua duminică a lunii mai, în mai multe ţări ale lumii, printre acestea numărându-se: Australia, Africa de Sud, Austria, Belgia, Bulgaria, Brazilia, Canada, China, Germania, Grecia, India, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Elveţia, Turcia, Ucraina şi Statele Unite ale Americii. Ziua a fost iniţiată în 1908 de Anna Jarvis în amintirea mamei sale Ann Reeves Jarvis, din statul american Virginia de Vest, care, în anii premergători Războiului Civil (1861-1865), a pus bazele unor centre („Mothers’ Day Work Clubs”) în care femeile erau iniţiate în tainele creşterii copiilor; în anul 1914 „Ziua mamei” a devenit sărbătoare oficială americană şi în scurt timp s-a bucurat de o mare popularitate. NOTĂ: „Ziua Mamei” a fost legiferată şi în România, sărbătorindu-se în prima duminică a lunii mai, începând din 2010. Tot în prima duminică a lunii mai este sărbătorită și în Ungaria, Lituania, Portugalia și Spania

– 14/15: Ziua naţională a Republicii Paraguay; aniversarea proclamării independenţei din 1811

– 1610: A murit (asasinat) Henric al IV-lea de Navarre, rege al Franţei (1589-1610), întemeietorul dinastiei de Bourbon; prin „Edictul de la Nantes” (1598), garantând protestanţilor hughenoţi drepturi egale cu cele acordate catolicilor, a pus capăt, pentru un timp, conflictelor religioase în Franţa; ajutat de hughenoţi, a consolidat absolutismul monarhic, a dezvoltat industria, comerţul şi agricultura (n. 1553)

– 1686, 14/24: S-a născut fizicianul german Gabriel Daniel Fahrenheit; unul dintre fondatorii termometriei; a inventat termometrele cu alcool (1709) şi mercur (1714); a inventat scara termometrică ce-i poartă numele, utilizată în ţările anglo-saxone (m. 1736)

– 1727: La această dată a fost botezat Thomas Gainsborough, unul dintre cei mai faimoşi pictori portretişti şi peisagişti britanici ai secolului al XVIII-lea (m. 1788)

– 1771: S-a născut Robert Owen, reformator social şi filantrop englez; a încercat să înfiinţeze în Marea Britanie şi apoi în SUA comunităţi cooperatiste, dar acestea au eşuat (m. 1858)

– 1832: S-a născut Rudolf Lipschitz, matematician german; cunoscut mai ales pentru condiția de continuitate din analiza matematică ce îi poartă numele (m. 1903)

– 1880: S-a născut jurnalistul financiar american Bertie Charles Forbes, fondator al cunoscutei publicaţii „Forbes Magazine” (1917) (m. 1954)

– 1885: S-a născut Otto Klemperer, dirijor şi compozitor german (m. 1973)

– 1912: A murit dramaturgul suedez August Strindberg (n. 1849)

– 1924: S-a născut actorul şi regizorul francez Marcel Cuvelier; a colaborat cu dramaturgul Eugène Ionesco (m. 2015)

– 1931: S-a născut pianistul și profesorul german Aloys Kontarsky (m. 2017)

– 1943: S-a născut muzicianul şi compozitorul scoţian Jack Bruce (nume real: John Simon Asher Bruce); solist şi basist al trupei rock britanice „Cream” (m. 2014) – 80 de ani

– 1943: A murit Henri La Fontaine, avocat belgian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1913 (n. 1854) – 80 de ani

– 1944: S-a născut regizorul, producătorul şi scenaristul american de film George Lucas (nume complet: George Walton Lucas, Jr.), creatorul seriilor de filme „Star Wars”

– 1947: S-a născut Anne Wiazemsky, actriţă, realizatoare de filme documentare şi romancieră franceză; nepoata scriitorului François Mauriac şi fosta soţie a regizorului Jean-Luc Godard (m. 2017)

– 1950: S-a născut actorul american Mark Blum (m. 2020)

– 1952: S-a născut Robert Lee Zemeckis, regizor, producător de film şi scenarist american; distins cu Premiul Oscar, în anul 1995, pentru filmul „Forrest Gump”

– 1969: S-a născut actriţa australiană Cate Blanchett (Catherine Élise Blanchett)

– 1984: S-a născut Mark Zuckerberg, programator american și antreprenor în domeniul internetului; co-fondator (la 4.II.2004) și manager general al rețelei de socializare Facebook

– 1987: A murit actriţa americană de film Rita Hayworth (n. 1918)

– 1995: A murit biochimistul american Christian Boehmer Anfinsen; contribuţii fundamentale în chimia enzimelor; Premiul Nobel pentru chimie în anul 1972, împreună cu compatrioţii săi Stanford Moore şi William Howard Stein (n. 1916)

– 1998: A murit scriitoarea americană Marjory Stoneman Douglas, cunoscută militantă pentru mediul încojurător (n. 1890) – 25 de ani

– 1998: A murit Frank Sinatra, cântăreţ şi actor american de film (n. 1915) – 25 de ani

– 2015: A murit B.B. King (nume la naştere: Riley B. King), cântăreţ, compozitor şi chitarist afro-american; considerat „regele blues-ului” (n. 1925)

– 2018: A murit Tom Wolfe (nume complet: Thomas Kennerly Wolfe Jr.), romancier, eseist, scenarist și jurnalist american; unul dintre iniţiatorii mişcării „Noul jurnalism” (n. 1930) – 5 ani

– 2018: A murit creatorul belgian de bandă desenată William Vance (nume real: William Van Cutsem); a devenit cunoscut datorită seriei-cult de aventuri „XIII”, realizată împreună cu Jean Van Hamme (n. 1935) – 5 ani

– 2019: A murit Tim Conway (nume complet: Thomas Daniel Conway), actor, comediant, scriitor și regizor american; cunoscut pentru scheciurile din emisiunea de divertisment „The Carol Burnett Show” (n. 1933)

– 2021: A murit Raimund Hoghe, coregraf, dansator, realizator de film, jurnalist și scriitor german (n. 1949)