75 de ani de relații diplomatice între România și Israel, marcați în cadrul unei ședințe solemne la parlament

Realizator: Petruța Dinu – Parlamentul a marcat miercuri, printr-o ședință solemnă, 75 de ani de relații diplomatice între România și Statul Israel. Au fost prezenți membrii Guvernului României, șefii misiunilor diplomatice acreditați la București și reprezentanții comunităților evreiești din țara noastră. Aceștia au punctat relațiile privilegiate cu caracter strategic dintre cele două țări, constituite pe legături istorice, politice și culturale. Corespondentul RRA Amalia Bojescu a urmărit declarațiile și relatează.
Reporter: A fost pentru prima dată când un președinte al parlamentului israelian a vorbit în fața senatorilor și deputaților români. Amir Ohana a subliniat legăturile profunde dintre cele două țări și faptul că, în cei 75 de ani, relațiile bilaterale au fost consolidate în domenii precum tehnologie, turism sau economie. Amir Ohana a apreciat faptul că România a fost singura țară din blocul comunist care nu a întrerupt relațiile diplomatice, chiar dacă Statul Israel s-a aflat aproape permanent într-un mediu ostil. Președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a subliniat că România este un model regional în ceea ce privește combaterea antisemitismului și asumarea Holocaustului. Ea a precizat, totodată, că este nevoie de o colaborare mai strânsă între cele două state pe teme importante. La rândul său, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a afirmat că relația specială dintre România și Israel este una bazată pe tradiție, prietenie și respect reciproc. Premierul Nicolae Ciucă a transmis mesajul că Israelul este unul dintre cei mai puternici parteneri din Orientul Mijlociu, iar relațiile economice dintre cele două țări trebuie consolidate. În plenul parlamentului a vorbit și președintele Federației Comunităților Evreiești din România, deputatul Silviu Vexler, care a subliniat că, la 75 de ani de la declararea independenței, Israelul este o țară care a renăscut datorită înțelepciunii și creativității, apreciind relațiile strânse dintre cele două state./abranescu/asalar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (17 mai)