Camera Deputaților a adoptat modificări ale Codului penal, pentru a înăspri pedepsele pentru tulburarea liniștii publice

Realizator: Petruţa Dinu – Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, mai multe modificări ale Codului penal, menite să înăsprească pedepsele pentru tulburarea liniștii publice și comportamente antisociale cu violență în public. Potrivit noilor reglementări, cei care comit astfel de fapte pot face chiar și închisoare. Prevederile sunt criticate de Alianța pentru Unirea Românilor, liderul formațiunii, George Simion, acuzând partidele de la putere că încearcă să restricționeze protestele:
George Simion: De astăzi, oficial, România este o dictatură. Ați pus pumnul în gură opoziției, luându-ne dreptul la cuvânt, asta urmează în Biroul Permanent; și legea Ciucă-Bode pentru a restricționa protestele cu tulburarea liniștii publice intră în vigoare.
Realizator: Deputatul PNL Florin Roman respinge acuzațiile și spune că proiectul de lege inițiat de liberalii Nicolae Ciucă și Lucian Bode este menit să îi protejeze pe cetățeni.
Florin Roman: Nu există cuvântul proteste. Există, într-adevăr, sancțiuni pentru cei care devin violenți, agresivi și pun în pericol viața oamenilor. Avem o creștere a cuantumului pedepsei pentru cei care atacă cu violență un copil minor. E greșit să mărim pedeapsa pentru cei care atacă cu violență un copil minor? Eu cred că nu.
Realizator: Actul normativ merge la președintele României pentru promulgare, notează reporterul RRA Alexandra Cristea./dpop/asalar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (17 mai)