Rusia menţine deschise contactele cu Statele Unite (ministrul rus de externe, Serghei Lavrov)

Nu există acum contacte ruso-americane la nivel de miniștri de externe, comunicarea se face doar prin intermediul administrațiilor prezidențiale pe tema eliberării cetăţenilor americani reținuți în Rusia, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la postul de televiziune rus Ţargrad.

„Nu comunicăm la nivel de miniştri. Uneori îl sună de la Washington (de la Casa Albă) pe asistentul președintelui Federației Ruse, Iuri Uşakov, și ne transmit același semnal: „Eliberați-l pe Paul Whelan”, iar acum, de asemenea, şi pe ”jurnalistul’ Evan Gershkovich (cum îi spun ei), a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.

Potrivit lui Lavrov, în cadrul contactelor ruso-americane se discută și un al doilea subiect, cel referitor la condițiile în care îşi desfăşoară activitatea diplomații ruși în Statele Unite și diplomații americani în Federația Rusă. ‘Aproximativ aceleași întrebări ‘apar’ şi în cadrul contactelor dintre noi și țările europene’, a susţinut ministrul rus de externe, Serghei Lavrov./vdraguta/cpodea

www.interfax.ru – 17 mai