Preşedintele Ucrainei a mulţumit premierului Marii Britanii pentru rolul în coaliţia internaţională de sprijin pentru Ucraina

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a mulțumit premierului Marii Britanii, Rishi Sunak, pentru poziţia de lider pe care Marea Britanie şi-a asumat-o în crearea unei coaliții internaționale pentru a ajuta Ucraina să achiziționeze avioane de luptă F-16. Cei doi s-au întâlnit în cadrul unei întâlniri bilaterale sâmbătă la Hiroshima, în Japonia, în timpul summitului G7, potrivit unui comunicat al președinției ucrainene. La începutul acestei săptămâni, Marea Britanie și Ţările de Jos au anunțat că intenționează să construiască o „coaliție internațională” pentru a ajuta Ucraina să achiziționeze avioane de luptă F-16 „în acest moment crucial al rezistenței la invazia lui Putin”, se arată într-un document emis marţi de Downing Street (biroul premierului britanic). Intrarea în posesia avioanelor de vânătoare F-16 a reprezentat un obiectiv cheie pentru liderul ucrainean, care a subliniat într-un discurs înregistrat luni la Summitul pentru democrație de la Copenhaga că F-16 ar ajuta Ucraina în „apărarea libertății”. Vineri, președintele Statelor Unite, Joe Biden, a declarat liderilor G7 că va sprijini efortul comun și va antrena piloții ucraineni pe avioane de a patra generație, inclusiv F-16, fiind o schimbare radicală din partea liderului american. /mbaciu/atataru

(CNN INTERNATIONAL – 20 mai)