Președintele Germaniei va începe o vizită de stat de trei zile în România, la invitația președintelui Klaus Iohannis

Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, va începe, mâine, o vizită de stat de trei zile în România, la invitația președintelui Klaus Iohannis. În ziua sosirii, cei doi vor avea convorbiri tête-à-tête și oficiale, axate pe dezvoltarea cooperării în plan politic, de securitate și economic. Potrivit Administrației Prezidențiale, cei doi președinți vor transmite un mesaj de solidaritate și de sprijin pentru Ucraina și de susținere pentru Republica Moldova. Joi, președinții Klaus Iohannis și Frank-Walter Steinmeier se vor afla la Sibiu, unde vor merge la primărie, se vor întâlni cu reprezentanții comunității germane din România și vor vizita Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, precum și biserica evanghelică fortificată din comuna Cristian. Președintele Germaniei își va încheia vizita la Timișoara, vineri. Acesta va fi gazda unui concert la Filarmonica din Timișoara, în contextul în care orașul este Capitală Europeană a Culturii în 2023 și va vizita împreună cu primarul Dominic Fritz centrul orașului. Oficialul german va vizita și Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” și se va întâlni cu reprezentanți ai minorității germane și ai celei evreiești./adumitrache/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 mai)