Podul Brooklyn – spectacol arhitectural la înălțime al New York-ului

Context

 

Se împlinesc 140 de ani (1883) de când era inaugurat „Brooklyn Bridge”, celebrul pod suspendat peste East River, care face legătura între insula Manhattan (New York City) şi Brooklyn. Este un simbol al metropolei New York, dar și o construcție cu detalii arhitecturale spectaculoase.

Podul Brooklyn are trei benzi pe fiecare sens. Are 12 cabluri principale suspendate, aproximativ 150 de picioare înălțime și cântărește aproximativ 15.000 de tone. În exterior este decorat cu panouri de cupru galben deschis, iar interiorul este decorat cu plăci de oțel învelite în alamă.

Brooklyn Bridge este numit adesea “cea de a opta minune a lumii”, datorită faptului că a fost construit de mâinile oamenilor. A fost ridicat între 1867 și 1883 și face față și azi traficului și solicitării, deși construcția sa s-a încheiat înainte de a fi descoperit automobilul.  Până în anul 1903 a fost cel mai înalt pod suspendat din lume. A fost recunoscut drept monument național în anul 1964.

 

De la idee, la monument suspendat

Povestea începe atunci când inginerul John Augustus Roebling inventează, la podul suspendat de mari dimensiuni, cablul răsucit din zeci de alte cabluri din oțel,  capabil să susțină un asemenea pod, să facă față unor sarcini de mii de ori mai mari decât o bară de oțel de dimensiuni comparabile. Planurile începuseră să fie schițate din anul 1800. În acea perioada, Brooklynul nu era dezvoltat și avea  400 000 de locuitori, iar New Yorkul avea un singur cartier – Manhattan, cu o populație dublă față de cea a Brooklyn-ului. Astfel, podul era cea mai bună variantă pentru ca Brooklynul să se dezvolte corespunzător, iar populația din Manhattan să migreze spre Brooklyn, podul fiind cea mai bună cale de acces.  Ideea i-a aparținut lui John Augustus Roebling, imigrant de origine germană, care construise anterior alte poduri suspendate, dar mai mici. Podul a fost proiectat minuțios, ca pe o operă de artă și un adevarat monument național.

În anul 1867 s-a constituit „The New York Bridge Company”, iar pentru construirea podului, Brooklynul a finanțat cu 3 milioane de dolari, spre deosebire de New York, care a investit doar 1,5 milioane de dolari.

Brooklyn Bridge are o lungime de 1825 metri, iar Washington Roebling – fiul lui John Augustus – a construit o parte pentru pietoni sau bicicliști.  În 1883 lucrările se îndreptau către final. La cele două capete ale podului au fost ridicate două clădiri, iar podul a fost iluminat cu ajutorul a 70 de lămpi cu arc electric, în culorile alb și albastru. Spectacolul de lumini și culoare a fost impresionant de la început.  Pe data de 23 mai 1883, podul a fost inaugurat oficial de președintele Chester Arthur. Din acel moment, fiecare persoană putea să traverseze podul, doar după plata unei mici taxe de un penny.

Abia dupa 15 ani de la terminarea constructiei, Manhattanul s-a unit cu Brooklynul, adica a fost atins in totalitate scopul pentru care a fost construit acest pod falnic. Mai mult decat atat, Manhattanul s-a unit si cu Bronx, Queens si Staten Island, pentru a forma Greater New York. Plăci de bronz împodobesc podul, reconstituind fascinanta lui istorie. La data finalizării lucrărilor, Roebling nu mai era în viață, victimă a propriului său vis. El, cel dintâi care a îndrăznit să înlocuiască transportul prin ferry cu un pod ce leagă malurile, s-a numărat printre cele 26 de victime care și-au pierdut viața în cursul lucrărilor: strivit între ferry și ponton. Coordonarea proiectului a fost preluată de fiul său, Wahington Roebling. Și el va plăti un preț mare până la finalizarea edificiului.  Pilonii de susținere s-au lucrat sub apă, în condiții extreme. Pentru a evita accidente din cauza diferenței de presiune, s-au folosit capsule de depresurizare, și din nefericire, tocmai inginerul Washington Roebling a fost cel care a ieșit prea devreme dintr-o asemenea capsulă, și, din această cauză, a paralizat.

El continuă însă să urmărească lucrările în detaliu cu luneta, din locuința familiei aflată pe un mal înalt în apropiere și apelează la soția sa Emily pentru a comunica ordine și observații echipelor de pe șantier. Soția îi va împinge fotoliul cu rotile la ceremonia de inaugurare a podului. (Autor: Alexandru Balaci)

 

Bibliografie

 

Calendar Rador

https://www.britannica.com/topic/Brooklyn-Bridge

https://www.nyc.gov/html/dot/html/infrastructure/brooklyn-bridge.shtml