Războiul dintre Rusia şi Ucraina a ajuns într-un punct de cotitură (Mihailo Podoliak)

Mihailo Podoliak, consilier al şefului cancelariei prezidenţiale de la Kiev, susţine că războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei a ajuns deja într-un punct de cotitură, în contextul în care forțele ucrainene, pregătindu-se pentru eliberarea întregului teritoriu al ţării, și-au sporit capacitățile, iar obiectivele strategice ale invadatorilor s-au transformat în tentative de a captura măcar o localitate. Potrivit lui Podoliak, în momentul de faţă, au loc două procese diferite. „Primul: un punct de cotitură în război în ceea ce privește obiectivele strategice pe care le pot stabili ei (ruşii, n.r.) și pe care le putem stabili noi” – explică Podoliak. În acest context, consilierul șefului Biroului Preşedintelui a subliniat că obiectivele strategice ale Ucrainei rămân complet neschimbate: dezocuparea întregului teritoriu. Pentru a reuşi acest lucru, au loc următoarele procese: acumulare de resurse, angajarea președintelui Volodimir Zelenski în dialoguri internaționale, formarea unui „cer închis” (măsuri de protejare a spaţiului aerian ucrainean, n.r.), cu excepția componentei aviatice, formarea unei coaliţii de blindate, rezolvarea problemei logistice uriașe în privinţa furnizării de proiectile de calibru greu, rezolvarea problemelor legate de rachetele cu rază lungă de acțiune, inițierea accelerării producției militare în Europa. „Pe de o parte, este ceea ce se referă la sfârșitul războiului pentru noi, la obiectivele strategice ale noastre și ale partenerilor noștri” – a remarcat consilierul. În ceea ce privește obiectivul strategic al Federației Ruse, Podoliak a menţionat că acesta a ajuns să fie capturarea unei localităţi. „Măcar una, în mod simbolic. Apoi, o vor da înapoi, noi o vom lua înapoi” – a declarat Mihailo Podoliak./sdan/avladucu

Agenția de presă RBC – 24 mai