Un cuplu din sudul Franței câștigă un milion de euro la loterie după 30 de ani de participare

Înțelepciunea populară susține că perseverența învinge totul. Exemplul acestui cuplu din Pouzols, în Hérault, confirmă vechea zicală. Media specializată tirage-gagnant.com relatează că, după treizeci de ani în care au jucat zilnic la loto, cei doi soți au ajuns să câştige jackpot-ul jucând combinația potrivită MyMillion pe 7 martie: KL 200 9176. Prin urmare, cuplul din Hérault a reușit să câștige un milion de euro.
La începutul lunii martie, EuroMillions promitea un câștig „excepțional” de 143 de milioane de euro. Succesul a fost total: nu mai puțin de 34 de milioane de bilete s-au jucat în toată Europa, inclusiv unul la tutungeria din Pouzols, situată la nr.5, place du Marché. În sfârșit, un jucător belgian a fost cel care a câștigat cu această ocazie 144,9 milioane de euro, sumă care rămâne record de la începutul anului.
Dar mai există jocul de extragere suplimentar My Million care, nereușind să ofere aproape 150 de milioane de euro, i-a permis cuplului din Hérault să câştige suma modestă de un milion de euro. „Întotdeauna, am avut bănuiala că voi avea șansa de a câștiga o sumă frumoasă de bani, dar nu știam când!”, a declarat unul dintre cei doi soti pe site-ul tirage-gagnant.com. (www.lefigaro.fr – 24 mai)/rcostea