”Războiul stelelor”, producția care a schimbat industria cinematografică

La 25 mai 1977 apărea primul film din seria ”Războiul Stelelor”, în regia lui George Lucas. Filmările au început în 1975 în Tunisia, după ce ideea i-a venit lui Lucas cu un an în urmă, ulterior succesului  cu ”American Graffiti”. De la un singur film a apărut o serie, s-a dezvoltat o franciză cinematografică, iar alte industrii satelit au înflorit în preajma sa.

Povestea

În 1977, începea epopeea uneia dintre cele mai iubite producții științifico-fantastice din lume, ”Star Wars”, care, la scurt timp după lansarea sa, a devenit un fenomen. Inițial, a fost o trilogie, iar filmele au fost lansate la câte trei ani distanță. La șaisprezece ani după difuzarea ultimului film din trilogie, a fost difuzat primul film dintr-o nouă trilogie a cărei acțiune se petrece înaintea celei dintâi, tot la distanță de trei ani. Filmările au început în 1975 în Tunisia, iar pelicula avea să devină un fenomen cinematografic, întreaga serie înregistrând încasări de 4,3 miliarde de dolari. După prima serie de filmări, cei de la studiourile 20th Century Fox i-au solicitat lui Lucas să le arate ce realizase din film. După ce au vizionat o bucată de circa 20 de minute, mulți au catalogat pelicula drept un dezastru. În realitate însă, după difuzarea primei serii ”Războiul Stelelor”  avea să devină fenomenul cinematografic care a adunat milioane de spectatori. Cozile la casele de bilete se intindeau pe kilometri întregi.

Încasările din prima parte au fost atât de mari încât George Lucas și-a deschis primul studio de film. Prima parte a fost rulată concomitent în 32 de teatre din Statele Unite. Producția a costat 11 milioane de dolari, dar încasările au depășit așteptările: peste 460 de milioane de dolari. Succesul a făcut ca Lucas să continue cu noi episoade. În 1980 a apărut un nou episod al seriei,” Imperiul Contraatacă”, iar trei ani mai târziu a urmat ”Întoarcerea lui Jedi”.

În 1975, George Lucas a început filmările la ”Războiul Stelelor” stelelor în Tunisia, iar în 25 mai 1977 “Star Wars” a fost lansat pe marile ecrane. A devenit, instantaneu, unul dintre cele mai mari succese de casă. Vânzările de bilete în cinematografe au înregistrat, la vremea respectivă, un record istoric.

Primul film din serie, numit, la început, simplu, ”Războiul stelelor” și devenit ulterior ”O nouă speranță” a câștigat 6 premii Oscar. Dat fiind succesul filmului, Lucas a mai realizat două părți, una în anul 1980 – „Imperiul contraatacă” film care a obținut, la rându-i, un premiu Oscar, și „Întoarcerea unui  Jedi”, în 1983.

Evenimentele descrise în „Războiul stelelor” au loc într-o galaxie fictivă. Multe specii de creaturi extraterestre (adesea umanoide), populează producția. Diverși roboți sau androizi, sunt de asemenea prezenți, fiind obișnuiți și în general construiți pentru a-și servi proprietarii. Călătoria în spațiu este foarte obișnuită și multe planete din galaxie sunt membre ale Republicii Galactice, mai târziu reorganizată ca Imperiul Galactic, iar ulterior în Primul Ordin.

Unul dintre elementele remarcabile din „Războiul stelelor” este „forța”, care este o formă omniprezentă de energie care poate fi utilizată de cei care au acea capacitate. Este descrisă în primul film produs ca „un câmp energetic, creat de toate creaturile vii, care ne înconjoară, ne emoționează, [și] păstrează galaxia la un loc”. Deoarece George Lucas a dorit o coloană sonoră în genul muzicii din filmul „2001 Odiseea spațială”, l-a angajat pe compozitorul John Williams, care a compus coloana sonoră pentru toate cele șase filme. În prima trilogie muzica este mai liniștită, iar în a doua aceasta devine mai ritmată.

Ordinea cronologica a filmelor Star Wars

    Star Wars Episode I: The Phantom Menace (La 32 de ani înainte de  ”A New Hope”)

    Star Wars Episode II: Attack of the Clones (La 22 de ani înainte de  ”A New Hope”)

    Star Wars Episode III: Revenge of the Sith (La 19 ani înainte de  ”A New Hope”)

    Solo: A Star Wars Story (La 10 ani înainte de  ”A New Hope”)

    Rogue One: A Star Wars Story

    Star Wars Episode IV: A New Hope

    Star Wars Episode V: The Empire Strikes Back (la trei ani după  ”A New Hope”)

    Star Wars Episode VI: Return of the Jedi (la patru ani după ”A New Hope”)

    Star Wars Episode VII: The Force Awakens (la 34 de ani după  ”A New Hope”)

    Star Wars Episode VIII: The Last Jedi (la 34 de ani după  ”A New Hope”)

    Star Wars Episode IX: The Rise of Skywalker (La 35 de ani după ”A New Hope”)

 

Ordinea filmelor in functie de lansare

    Star Wars Episode IV: A New Hope (1977)

    Star Wars Episode V: The Empire Strikes Back (1980)

    Star Wars Episode VI: Return of the Jedi (1983)

    Star Wars Episode I: The Phantom Menace (1999)

    Star Wars Episode II: Attack of the Clones (2002)

    Star Wars Episode III: Revenge of the Sith (2005)

    Star Wars Episode VII: The Force Awakens (2015)

    Rogue One: A Star Wars Story (2016)

    Star Wars Episode VIII: The Last Jedi (2017)

    Solo: A Star Wars Story (2018)

    Star Wars Episode IX: The Rise of Skywalker (2019)

Seria de filme ”Războiul stelelor” a dat naștere industrii, incluzând cărți, seriile de televiziune, jocuri video, modă sau benzi desenate. (Autor: Alexandru Balaci)

Bibliografie

 

Calendar Rador

https://www.britannica.com/topic/Star-Wars-film-series

https://historia.ro/sectiune/general/cum-a-rescris-razboiul-stelelor-istoria-romana-574980.html